Pentru prima data in istoria politica asistam la un fenomen nou cu totul inedit.
Romanii se ridica impotriva lor insasi. Clasa politica aliata cu elita intelectuala se infasoara cu drapelul antinational sfaramand cu furie tot ce au creiat generatile precedente. O natiune intreaga refuza sa se uite in oglinda findu-i rusine sa fie roman. Sub regimul Basescu desfintarea culturii natiomale ...

Pentru prima data in istoria politica asistam la un fenomen nou cu totul inedit.
Romanii se ridica impotriva lor insasi. Clasa politica aliata cu elita intelectuala se infasoara cu drapelul antinational sfaramand cu furie tot ce au creiat generatile precedente. O natiune intreaga refuza sa se uite in oglinda findu-i rusine sa fie roman. Sub regimul Basescu desfintarea culturii natiomale este institutionalizata, devenid politica de stat. Maneaua tiganeasca se intinde peste tot.
 Eminescu este daramat, limba romana este considerata un pericol, iar folclorul uitat cu desevarsire. Noua inchizitie lustruieste catusele. Cei care se ridica impotriva noului tip de fascism,impotriva ICR-ului, sau au putina demnitate sunt declarati dizidenti. Ei trebue desfintati. Identitatea nationala dispare, poporul devenind o turma.Trebuie batuta talanga. Ora prea tarziului se apropie .FASCISMUL ANTIROMANESC TREBUE OPRIT.

NOI PENTRU CEILALTI SUNTEM DOAR EMIGRATI NISTE TIGANI LASATI CE ESTE FRUMOS MINUNAT DIN ACEST POPOR MINUNAT A RECITA SI CITA VERSURI PERSOANEI IUBITE ERA INCA LA MODA PE VREMEA MEA AM 28ANI AM ADMIRAT -LUCEAFARUL-SI ALTE POEZII CUI NU-I PLACE MAI BINE SA LASAM COMENTARIILE VA PUP

Lamentaţia lui Camille Desmoulins pe drumul eşafodului devia mult de la discursul simplu ţinut cetăţenilor Parisului pe data 12 iulie 1789 în faţa palatului regal: "Aux armes citoyens!". Diferenţa nu a fost totuşi explorată artistic de Camil Petrescu în piesa teatrală Danton, unde românul agrega prin gestalt retorica reprezentării istorice ...

Lamentaţia lui Camille Desmoulins pe drumul eşafodului devia mult de la discursul simplu ţinut cetăţenilor Parisului pe data 12 iulie 1789 în faţa palatului regal: "Aux armes citoyens!". Diferenţa nu a fost totuşi explorată artistic de Camil Petrescu în piesa teatrală Danton, unde românul agrega prin gestalt retorica reprezentării istorice a lui Jules Michelet despre revoluţia franceză. Dar mi se pare că inceptul dramei ‘Danton’ este inspirat mai curând de recapitularea eminesciană a fazelor revoluţiei franceze: „Şi poporul muge falnic, ca un ocean trezit;/ Sfarmă tot şi pe-a lui valuri, ce le urcă cu mândrie,/El înalţă firi cumplite, care-l duc, o vijelie,/Să îngroape sub ruine, ce-n picioare a strivit./ Şi prin negrele icoane unor zile fără frâuri,/Unde viaţa e-o scânteie, unde sânge curge-n râuri,/Palid, adâncit, sinistru, trece tigrul Robespierre:/Şi privirea-i sângeroasă s-alintează ca spre pândă:/Căci ce scrie e-o sentinţă, ce gândeşte e-o osândă —/ Într-un cran săpat ca-n piatră fierb gândirile-i de fier./ Dar el cade — şi s-aşază ale mării nalte unde.” Ultima propoziţie a versului din ‚Memento mori’ descrie epoca post-thermidoriană, când în Franţa se instaurează fericit ideologia primară. Evident, importanţa operei lui Mihai Eminescu nu poate fi înţeleasă dacă nu vizionezi tot filmul valurilor culturale până la el. În treacăt să comentez, mi se pare amuzantă lectura pe care domnul Horia Roman Patapievici o face poemului Memento Mori: "Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasăm." Problema este că liniile din Memento Mori au fost sursă de inspiraţie pentru multe opere mari din literatura română. Dacă ne debarasăm de Memento Mori, trebuie să ardem deopotrivă "Dumbrava minunată" şi "Creanga de aur". În "Dumbrava minunată" a lui Mihail Sadoveanu, scăpărarea de geniu ne arata puterea Limbii Române în descrierea luminii fluide, a luminii dinamice, a luminii prinse şi apoi eliberate dintr-o vîltoare a cerurilor : "De acolo de sus, curgea parcă de subt arcurile ramurilor un păienjeniş de ape trandafirii". Fluiditatea asociată cu lumina este metafora unei inteligenţe vii ? Se spune că şi Nostradamus compunea versetele sale privind suprafaţa apei mobile. Colecţia de metafore dintr-un text literar e mărturia stării auctoriale ? În "Mitrea Cocor", un Mihail Sadoveanu îmbătrânit descrie lumina statică : "Acuma nopţile erau senine, cu bolta de ametist, pe care străluceau puzderie de stele mărunte şi luceferi ca nişte flori de flacără". Scurt "Imn al nopţii" din capitolul V. În fapt, primele şase capitole din "Mitrea Cocor" sunt frumoase şi demne, ca orice scriere clasică. Abia de la capitolul VII apar chestiile ideologice. Inserarea prematură a paragrafului despre Ametist ("simbolul puterii şi aspiraţiei spirituale, al înţelepciunii şi al umilinţei"), fără conotaţie ideologică !, în programa de şcoală primară pare mai curând iniţiativa unui funcţionar Rubin atras de simbol. Mistica pietrelor preţioase l-a stăpânit vreodată pe Mihail Sadoveanu? Tema centrală a operei sale este a decantărilor în memoria unui popor european îndatorat principalei forţe care a dus la naşterea lumii moderne : Tema "mongolă", a "păcii mongole", a "înţelepciunii nohaiului", înţelepciunea orientală descrisă eventual cu o tentă împrumutată de la Jean-Baptiste Tavernier care traversa România cu diamantul Blue Hope. Şi numai în registrul Pax Mongolica trebuie să interpretam mult hulita propoziţie : "Lumina vine de la Răsărit !". Neamul nostru a fost spectator dar şi participant activ, de sute de ani, la Marele Joc din Eurasia continentală. El ştie că posibilităţile sale reale de a-şi apăra drepturile ca neam s-au născut în timpurile de Pax Mogolica. Tocmai crâmpeie din ce am văzut noi în acea Istorie povesteşte Mihail Sadoveanu. Cred că nu îi putem nega vreunui scriitor dreptul, ori slăbiciunea, de a rămâne copleşit intelectualiceşte de amintirea Păcii Mongole, descântările ei să-i fie izvor de inspiraţie. Dacă alţi scriitori europeni au explorat subiectul conexiunii fără conturnare între Orient şi Occident, de ce lui Mihail Sadoveanu nu i se îngăduie ? În Scrinul negru, C. Călinescu ia ca reper paragraful celest despre ametist din ‘Mitrea Cocor’. Unul din personajele romanului său incantează : « Ascultă aici ce spune Ovidiu în Ars Amatoria: ‘Hic Paphios myrtos; hic purpureas amethystos’. » În fine, C. Călinescu adaugă o nouă aluzie la paragraful din Mihail Sadoveanu despre ametist: «Sufleţel făgădui deci să scrie un studiu: De amethysto lapide, în care avea să dovedească iubirea de natură a popoarelor antice, în ciuda cumplitei instituţii a sclavajului. »

Mihai Eminescu este adevaratul Luceafar al culturii romanesti.Defaimatorii lui sunt doar niste uscaturi care se pretind critici de fapt ,sa le zicem oameni,lipsiti de constiinta.Uratul din sufletul lor nu-i lasa sa vada frumosul si maretia unui om cu adevarat talentat.Cate popoare nu ar vrea sa aiba un asemenea poet dar la noi bascalia e regina sufletelor moarte.Sa fie generatia de astazi o ...

Mihai Eminescu este adevaratul Luceafar al culturii romanesti.Defaimatorii lui sunt doar niste uscaturi care se pretind critici de fapt ,sa le zicem oameni,lipsiti de constiinta.Uratul din sufletul lor nu-i lasa sa vada frumosul si maretia unui om cu adevarat talentat.Cate popoare nu ar vrea sa aiba un asemenea poet dar la noi bascalia e regina sufletelor moarte.Sa fie generatia de astazi o generatie degenerata?Partial cred ca da .Dar au mai ramas si oameni intregi la suflet dovada e cartea de mai sus.

Cu toate ca se lasa atat de usor si de dezgustator sedusa de spiridusii modernizarii, Romania nu reuseste totusi sa se modernizeze. Fara ca prin asta sa se poata spune despre ea ca se pastreaza curata si traditionala. Si cum sa fii modern daca nu esti macar catolic, daca nu ai o traditie filozofica, o traditie stiintifica, o traditie a stiintei aplicate sau o reala si serioasa traditie ...

Cu toate ca se lasa atat de usor si de dezgustator sedusa de spiridusii modernizarii, Romania nu reuseste totusi sa se modernizeze. Fara ca prin asta sa se poata spune despre ea ca se pastreaza curata si traditionala. Si cum sa fii modern daca nu esti macar catolic, daca nu ai o traditie filozofica, o traditie stiintifica, o traditie a stiintei aplicate sau o reala si serioasa traditie doctrinar-politica? De peste un secol si jumatate, sau nici nu stiu de cand, traim ca intr-un pantec de balena: totul la noi e vag, imprecis, nehotarat, dezarticulat, intr-un cuvant, nevertebrat. Desi poate ca asta nu e neaparat o nesansa, poate ca e bine ca nu relationam cu modernitatea decat la nivel epidermic, acceptand-o imediat doar pentru a o trada in aceeasi clipa. Aparent suntem lepre si tarfe, inaparent suntem poate ca fata de imparat care, in asteptarea adevaratului mire, ii refuza pe toti nechematii. Darul acestei tari pentru fiii ei este rascrucea, adica sansa ca fiecare, luat individual,
s-o poata apuca unde vede cu ochii. Si poate ca cei mai cascaunzi din acest popor de cascaunzi nu vor alege Spania, Italia etc., ci se vor intoarce acolo de unde au si venit: in varful copacului.
Ca de obicei, a fost o bucurie sa va citesc, Domnule Stanca!