Ieromonahul Adrian Fageteanu a invins veacul. De la Stalingrad si Canal, la "Rugul Aprins"
Marturisesc aici, cu smerenia cuvenita, ca l-am cunoscut pe parintele Adrian Fageteanu cu cativa ani inainte de 1989, pe cand slujea la Manastirea Antim din Bucuresti. Mai cunosteam personal cativa monahi, dar nici unul nu m-a impresionat atat de mult ca parintele Adrian. Avea si are o cultura inalta, sublimata de "Rugul Aprins", pe care il frecventase in tinerete, o viata plina de evenimente, multe dureroase, dar si cateva impliniri meritate. La viata sfintiei sale, dusa pana la jertfa, se adauga luciditatea deplina, si, ceva mai neobisnuit la un monah, un umor de prima mana, care ii uimea pe multi dintre cei ce-l cautau sa i se destainuie sau sa primeasca lamuriri cu privire la Cer.
Ii datorez parintelui Fageteanu multe, ca si altii care i-au fost in preajma. S-a scris relativ des despre dansul si se va mai scrie vreme indelungata de acum incolo. In ce ma priveste, prima fapta buna insuflata de acest mare duhovnic a fost participarea la reinfiintarea Manastirii Pitesteanu-Balaciu, din judetul Ialomita, monument istoric si de arta de la inceputul secolului al XIX-lea, desfiintata de comunisti in 1961. Astfel, la 15 ianuarie 1990, adica de ziua de nastere a lui Mihai Eminescu, s-a infiintat Asociatia Prietenii Manastirii Pitesteanu, avandu-i ca membri fondatori pe parintele Adrian, dna Anica Lazar si subsemnatul, ca secretar. A fost prima asociatie de dupa 1989 creata pentru salvarea unei manastiri parasite, ce fusese mult afectata de cutremurul din 1977, de ploi, de viscole, de arsita cumplita a Baraganului. Prima intalnire cu aspra campie fusese una foarte trista pentru parintele nascut in Bucovina: in vara anului 1945, monahul fusese inchis in lagarul de la Slobozia, de unde fusese eliberat in august 1946. In 1990 am vazut de ce e in stare parintele Adrian, cand incepe ceva.
I-am vazut forta uimitoare in mobilizarea a sute de oameni pentru renovarea, restaurarea si reinfiintarea unei manastiri, am admirat cunostintele juridice ale sfintiei sale si staruinta in a trece de piedicile puse de cunoscuta birocratie romaneasca. Nu voi uita nicicand cum au sarit, cu mic cu mare, cei din satele care inconjoara manastirea – Sarateni, Copuzu, Crasani, Sfantul Gheorghe, Pitesteanu, Balaciu, Munteni-Buzau – spre a ajuta la reinaltarea sfantului lacas ce le fusese rapit. Pe scurt, parintele Adrian nu a avut liniste pana ce la Manastirea Pitesteanu nu s-au asezat primii vietuitori, inclusiv un staret, parintele Teofil Belea.
Vrednicul ieromonah bucovinean a fost impresionat de frumusetea locului, un colt de lunca impadurit, mai rar in Baragan, precum si de ruinele celebrei cetati getice Helis, din imediata apropiere, resedinta regelui Dromihete. Astfel, isihasmul de la "Rugul Aprins", altoit pe datinile neprihanite ale preotilor si pustnicilor geto-daci, consemnate de autorii antici, ar fi facut din locul dintre Manastirea Pitesteanu-Balaciu si perimetrul fostei cetati getice o gradina spirituala aparte in aceasta parte a tarii. si cum in acei ani manastirea respectiva era unica din Baragan, parintele Adrian s-a gandit la inca una, pe langa cetatea Helis, cu hramul Sfantului Apostol Andrei, despre care legendele locale spun ca a propovaduit prin acele locuri. Zis si facut! Pe pamantul daruit de dna Anica Lazar, astazi calugarita cu numele de sora Anastasia, si cu ajutorul altor multi credinciosi din satele din preajma, precum si din alte localitati mai departate, ieromonahul Adrian a inaltat o noua manastire, la Crasanii de Jos, sporind astfel zestrea sacra a Baraganului.
Fost detinut politic, ranit grav in prima linie de pe frontul de rasarit, la Stalingrad, parintele Fageteanu s-a gandit si la fostii sai tovarasi de temnita si de razboi, si la alti urgisiti care nu au fost ingropati dupa datinile strabune, si a luat initiativa inaltarii unui monument inchinat lor, cu denumirea de "Mormantul celor fara de mormant". Proiectul a fost coordonat de arh. Nicolae Goga, iar realizarea lui in marmura i-a fost incredintata arh. Anghel Marcu.
Cu multa munca, efectuata mai ales cu voluntari – batrani, fosti detinuti politici, dar si multi studenti, monumentul a fost realizat, asezat in fata Manastirii Balaciu, si sfintit la Inaltare, de Ziua Eroilor, in anul 1996. Acest monument deosebit, cu atata incarcatura emotionala in el, se afla la aproximativ 3 km de localitatea Balaciu, in dreapta soselei Bucuresti-Constanta. Cei ce au avut grija de el s-au stins sau au plecat de acolo. Astazi, Mormantul celor fara de morminte pare parasit, si nu mai e atat de plin de flori si lumanari aprinse cum era in primii ani de la inaltarea lui. Parintele Adrian e acum foarte departe de Baragan, tocmai in celalalt capat al tarii, la Manastirea Putna…
Pana sa se stramute de la Manastirea Antim, unde era cautat de multimi de oameni, ieromonahul Adrian Fageteanu a initiat si a condus lucrarile la Asezamantul Sfantul Andrei din Bucuresti. Legat de monahii de la Manastirea Lainici si de la Schitul Locurele, inchisa in 1961 si redeschisa in 1970, apropiat al staretilor Caliopie Georgescu si Calinic Caravan, parintele Adrian s-a retras in anul 2003 acolo, in varful muntelui, unde a cautat linistea de care nu s-a bucurat prea mult in viata.
Am incercat sa evoc aici o parte mai putin cunoscuta despre acest mare duhovnic, nascut la 16 noiembrie 1912, cu numele de botez Alexandru, in comuna Deleni din preajma Cernautilor. L-am revazut la Manastirea Putna, unde a revenit de foarte curand, dupa propria-i dorinta. Acolo se calugarise, alungat apoi de sovietici. Tot ce mai doreste acum parintele Adrian Fageteanu, slabit de suferintele prin care a trecut, precum si de boala si de varsta, este sa nu fie tulburat. De aceea, dupa bucuria revederii si urarilor de sanatate si ajutorul Cerului, am plecat de la Putna, fara a-l tulbura prea mult, inca o data convins ca mi-a fost dat sa cunosc un om deosebit, neprihanit, si mare preot.
