Prima parte a proiectului „Colorând griul - Al doilea val de artişti contemporani emergenţi români" a avut loc în cadrul Bienalei de Artă de la Moscova, secţiunea Special Programs, desfăşurat în septembrie şi octombrie.

Au fost selecţionate lucrările a şapte artişti români - Bogdan Raţă, Dragoş Burlacu, Francisc Chiuariu, Ana Maria Micu, Cătălin Petrişor, Zoltan Bela şi Aurel Tar - şi o bună parte din ele au fost apoi expuse într-o galerie de mare forţă, V-Art, situată în centrul cultural al capitalei Rusiei. Lucrări artiştilor s-au vândut şi se vând la preţuri cuprinse între 1.800 şi 6.500 de euro, un lucru excepţional pentru arta contemporană românească tânără, după cum susţine şi Cosmin Năsui, cel care a realizat şi curatoriat programul şi apoi expoziţia.

„Ştiu că în '77 a mai fost o expoziţie Corneliu Baba, iar în 1992 a mai fost Ion Nemţoi la Ambasada României, dar nu în mijlocul oraşului", ne-a explicat Năsui.

Tranziţia culorii

Lucrări expuse povestesc despre zona gri pe care Estul începe să o depăşească în toate domeniile artei. „Cortina de Fier a funcţionat pe ambele părţi. Nu numai noi nu am avut acces la valorile occidentale, dar nici vesticii nu ştiau ce se întâmplă în Est. Dacă noi nu mai putem consuma în interiorul ţării preconceptele şi clişeele acelor vremuri, filmele şi literatura au un succes extraordinar în Vest. Privind dinspre Vest povestea nu mai este la fel, pentru că ei neavând acces, o descoperă ca şi cum a fi actuală, chiar dacă au trecut peste 20 de ani", povesteşte Cosmin Năsui, adăugând că pe asta s-a bazat şi conceptul proiectului său, arătând cum se face trecerea de la comunism la capitalism, între ceva gri şi ceva colorat, din ceva ce aparţine şantierelor comuniste şi industria advertisingul de astăzi.

Tranziţia este redefinită acum, în expoziţia de la Tel Aviv, care se numeşte „Colorând griul - Starea de spirit", expoziţie deschisă până în 18 decembrie. La Liverpool, evenimentul este inclus în bienala lor de artă, din noiembrie 2012, iar lucrările vor arăta procesul de încheiere a ciclului, culoarea şi descompunerea ei în culori care formează griul. La Tel Aviv, în Casa Artiştilor expun cu sprijinul filialei ICR aproximativ aceeaşi artişti, cu mici excepţii: Radu Belcin, Dragoş Burlacu, Francisc Chiuariu, Ana Maria Micu, Cătălin Petrişor, Flavia Pitiş, Bogdan Raţa şi Aurel Tar.

Galeriile de artă, patronate de oligarhi

Pentru ca artiştii să ajungă la Bienala de la Moscova şi apoi în galeria V-Art s-a purtat o adevărată „bătălie" electronică şi telefonică, fiind contactaţi organizatorii şi galeriştii care şi-au oferit spaţiile pentru expoziţiile din ediţiile precedente ale bienalei. „Ne-am întâlnit cu toţi cei cu care am intrat în contact cu şase luni înainte, când am început comunicarea. Le-am spus că noi suntem proiectul românesc, iată catalogul şi că vrem să discutăm despre spaţiu. O parte dintre ei sunt şi ei cuprinşi în secţiunea catalogului de corespondenţă a acestui material, pentru că am vrut să arătăm şi cum se poate configura o comunicare şi instrumentele pe care le-am folosit. Am văzut fiecare spaţiu şi aşa ne-am cunoscut cu artişti, curatori şi specialişti din sectorul rus, iar ei la rândul lor au putut vedea expoziţia", spune curatorul român.

„În ce priveşte galeria V-Art, dacă nu este în primele zece, este în primele cinci din Moscava. Este o galerie aproape ca în accepţiunea americană, dar în varianta rusă", spune cu admiraţie Năsui povestind că mecanismul lor este foarte eficient şi profesionist. Unul din artiştii remarcabili din portofoliul galeriei este Vik Muniz, „celebrul artist brazilian care face artă din gunoaie, fotografiindu-le de sus. A făcut şi un documentar de la marginea gropii de gunoi din Rio de Janeiro. Când am auzit de Vik Muniz am zis da, e ok, am ajuns super bine!".

La discuţie a participat şi proprietarul galeriei, „ownerul, cum îi spun ei, mă rog, un oligarh, alături de art-directorul şi curatorul galerie"

În artă suntem un fel „de soră mai mică a Rusiei"

Ca privire de ansamblu, cu similitudini şi conexiuni între spaţiul cultural rusesc şi cel românesc, curatorul a sesizat că arta rusească este mult mai asemănătoare cu scena de artă din Germania, din Franţa sau din Londra, pieţe de artă cu care încercăm mereu să ne asociem.

Demonstraţia lui Cosmin Năsui merge mai departe: „Chiar dacă ne uităm spre Vest, cu ruşii semănăm foarte mult, ca şi cum noi am fi o soră mai mică a Rusiei. De ce?! Pentru că avem 40 de ani de artă realistă socialistă, adică backgroundul este acelaşi, primit de la ei înspre noi, plus cei 20 de ani de artă de după '89. Există şi la ei o grupare care a funcţionat ca prim trend şi anume stilistica cu întoarcere la religie, la neo-ortodoxism, exact ca la noi cu Catacomba, cu Sorin Dumitrescu şi Anastasia. Pe de cealaltă parte, şi la ei s-a încurajat trendul media, cum a făcut la noi Centrul Soros pentru Artă. Avem pornirile identice. Ce au reuşit mult mai bine a fost că în ultimii 15 ani au reuşit să capitalizeze valorile ruseşti. Adică au început să înţeleagă că sunt nişte valori care pot fi listate sau cotate la burse ori la licitaţii de artă importante, modernă şi contemporană, în afara spaţiului rusesc. Nu Galeria de Stat Tretyakov, ci un MoMA al lor, cum ar veni. Au reuşti să aducă artişti importanţi, staruri internaţionale care de altfel erau şi acum în Bienală, precum Rebecca Horn (Germania). Astfel, prin asociere, şi-au reglat practic foarte bine cotele artiştilor lor, având artişti care depăşesc pe piaţa din Rusia ca vânzări un milion de euro pe piesă. Deci sunt foarte bine".

Recordurile noastre la momentul acesta sunt pe artă de patrimoniu, Grigorescu cu 250.000 euro, iar pe artă contemporană un record ar fi cel din martie, de 35.000 de euro cu piesa „Prinţesa" de Alexandru Bunescu, cel cu locomotiva. „Ca diferenţă, aici ne situăm noi", sesizează curatorul.