Criticul de artă Pavel Şuşară ne-a declarat că: „Nu cred că există pe lume vreun pictor care să nu fi cochetat vreodată cu subiectul hibernal care este în acelaşi timp excesiv şi minimalist. Este excesiv ca materie şi minimalist în ceea ce priveşte cromatica. Vreau însă să accentuez faptul că tema iernii are legătură în special cu artişti provenind din spaţiul nordic, din cel boreal şi din cel temperat-continental şi este aproape irelevantă la artiştii din sudul Europei. Asta înseamnă că trebuie să trăieşti iarna ca să o poţi picta. Iarna este substanţă, materie, şi nu doar o fantasmă plastică. De aceea cele mai puternice peisaje de iarnă apar la pictorii din şcoala flamandă, la ruşi şi la nordici."

Pieter Bruegel cel Bătrân

Pentru Pavel Şuşară maestrul absolut al iernii rămâne olandezul Pieter Bruegel cel Bătrân. „Picturile lui nu sunt simple peisaje, ci mici universuri camuflate în peisajul hibernal. Iarna la Pieter Bruegel cel Bătrân nu e doar un anotimp, ci o metaforă a vieţii, un mod de existenţă".

Cele mai faimoase peisaje hibernale ale maestrului olandez sunt „Vânători în zăpadă" (cunoscut şi ca „Întoarcerea vănătorilor") şi „Peisaj de iarnă cu capcană pentru păsări", ambele create în 1565 şi expuse azi la Kunsthistorisches Museum din Viena.

Lucrarea „Vânători în zăpadă" are ca personaje centrale trei bărbaţi şi câinii lor ce se întorc de la vănâtoare. Din „tablou" se înţelege că nu preau au avut noroc în expediţia lor. Unul are în mână ceva ce pare să semene cu cadavrul unei vulpi jigărite. Atât oamenii, cât şi câinii par să fie trişti şi îngheţaţi bocnă. Peisajul de iarnă transmite frigul prin tonurile reci, de alb şi gri. Copacii sunt complet goi de frunze, moara de apă e şi ea îngheţată şi părăsită. Pe fundul unei văi se vede satul acoperit de zăpadă. Din coşurile caselor iese fum, în depărtare se văd siluete de oameni ce patinează pe râul îngheţat, ceea ce dă şi un sentiment de pace şi de calm. Această pictură a făcut şi carieră cinematografică, făcându-se referirea la ea în filmul „Solaris" al lui Andrei Tarkovski sau în mai noul „Melancholia" al lui Lars von Trier.

În „Peisaj de iarnă cu capcană pentru păsări", Bruegel cel Bătrân, poreclit în epocă „Ţăranul", dă dovada pasiunii cu care picta viaţa de zi cu zi a micilor comnunităţi din Ţările de Jos. Pe râul îngheţat, transformat în patinoar, oamenii se mică pe patine, cu mic cu mare, unii din distracţie, alţii mergând spre reburile lor. Un tablou superb, cu o atmosferă atât de plăcută încât mai că-ţi vine să te muţi în el. Nu întâmplător, aceste două lucrări, „Vânători în zăpadă" şi „Peisaj de iarnă cu capcană pentru păsări", deşi au subiecte cât se poate de laice, au fost utilizate secole de-a rândul ca imagini tipărite pe ilustraţiile de Crăciun.

Asta în ciuda faptului că Pieter Bruegel cel Bătrân a avut şi teme religioase, legate chiar de sărbătoarea Crăciunului, şi care au fost plasate tot pe fond hibernal. Este vorba despre lucrările „Recensământul la Bethleem" (1566), exspusă azi la Muzeul Regal de Artă al Belgiei, şi de „Masacrul inocenţilor" (1565-1567), expusă chiar în ţara noastră, la Muzeul Brukental din Sibiu. Bethleemul Iudeii din Biblie este transformat în pictura lui Bruegel cel Bătrân într-un sat olandez ce petrece o după-amiază tipică de iarnă. Maria, vizibil gravidă, este pe un măgăruş tras de dârlogi de Dreptul Iosif. Ei trec pe lângă o tavernă în faţa căreia oamenii sunt adunaţi buluc. Piaţa satului e plină-ochi de oameni, în ciuda frigului, iar copiii se joacă liniştiţi pe ghiaţă. Cum condiţiile de viaţă din Europa secolului XVI erau grele, familiile obişnuite dormind de-a valma într-o singură cameră, oamenii îşi petreceau timpul mult mai mult în aer liber, pe străzi şi prin pieţe, casa fiind doar locul în care se retrăgeau pentru odihnă sau pentru a lua masa. De aceea în tabourile maeştrilor flamanzi din secolele XVI-XVII, satele şi oraşele sunt înţesate de popor.

La fel se petrec lucrurile cu „Masacrul inocenţilor", unde povestea biblică a uciderii pruncilor din ordinul regelui Irod, în încercarea de a-l omorî astfel pe Iisus, este plasată tot într-un sat cu arhitectură flamadă, acoperit de zăpadă.

Hendrick Avercamp

Un alt maestru flamand specialist al peisajelor de iarnă este Hendrick Avercamp. Poreclit „Mutul din Kampen", pentru că era într-adevăr surdo-mut, el aduce încă şi mai mult pe pânză viaţa cotidiană din Ţările de Jos. În „Peisaj de iarnă cu patinatori" (1608), expus azi la RijksMuseum din Amsterdam, toată comunitatea este practic prezentă în tablou. Unii se distrează, alţii muncesc, multele personaje sunt diferenţiate prin haine, prin „job" şi prin postură. Pictura are şi câteva tuşe umoristice, în mulţimea de personaje apărând şi un cuplu care face dragoste, un fund gol văzut la o fereastră, un bărbat uşurându-se la un copac, patinatori căzuţi pe gheaţă şi alte scene comice care fac, vrând-nevrând, parte din existenţă.