6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialGravurile lui Rembrandt, expuse în România

Gravurile lui Rembrandt, expuse în România

Cea mai mare colecţie particulară de gravuri Rembrandt din lume va fi expusă la Cluj, în cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, apoi colecţia de gravuri va fi expusă şi în alte oraşe din România: Bucureşti, Iaşi şi Timişoara. Aceste gravuri au fost executate de artistul francez Armand Durand în anul 1865, într-un tiraj de câte şapte exemplare pentru fiecare din cele 273 de piese aflate în colecţiile Muzeului Luvru. Ulterior, tehnica folosită de Armand Durand, care a generat cele mai bune gravuri după plăcile realizate de Rembrandt, nu a mai putut fi folosită. Autorităţile au interzis folosirea acestei tehnici, deoarece ea putea fi utilizată şi pentru a falsifica bancnote. Gravurile care vor fi aduse la Cluj fac parte din acelaşi tiraj cu cele aflate în colecţiile Muzeului Luvru din Paris.

În prezent, operele de artă care vor fi aduse la Cluj sunt cele mai vechi gravuri după operele lui Rembrandt. Cele care erau mai vechi au dispărut, din cauza procesului natural de îmbătrânire a hârtiei. Marele pictor a decis să realizeze, pe lângă tablourile în ulei, destinate regilor şi marilor nobili, şi gravuri, destinate celor care aveau mai puţini bani, dar care iubeau arta.

Tehnica de reproducere a ­gravurilor, folosită pentru a falsifica bancnote

De-a lungul secolelor, gravurile s-au deteriorat, iar în anul 1865, Biblioteca Naţională Franceză, care funcţionează în cadrul Muzeului Luvru, i-a cerut artistului Armand Durand să restaureze plăcile lui Rembrandt şi să tragă un nou tiraj. ”Au fost necesare şase luni pentru a transpune o gravură cu ajutorul unei lămpi cu arc electric pe o placă de cupru, ale cărei incizii coincideau exact, cu o precizie de 1/1.000 mm, cu plăcile realizate de Rembrandt cu mai bine de 200 de ani în urmă”, spun organizatorii expoziţiei, care au adăugat că artistul francez a folosit o tehnică din arsenalul fotografiei pentru a reface plăcile create de Rembrandt şi care fuseseră deteriorate de-a lungul secolelor, ca urmare a îndelungatei lor utilizări. Pentru a restaura gravurile marelui pictor, artistul francez a folosit, argint şi asfalt de Iudeea şi a imprimat o serie de câte 273 de gravuri, în serii de câte şapte exemplare, spune criticul de artă Vasile Radu. El a adăugat că valoarea unei singure gravuri poate ajunge la 50.000 de euro. ”Gravura a apărut ca urmare a unor nevoi practice. Aceasta preia imaginea originală a operei, asigură transportul şi difuziunea ei. Sunt promovate astfel accesibilitatea operei şi contactul mijlocit al originalului cu miile de ochi cu care gravura/stampa vine în contact. Impedimentul aparent insurmontabil este fragilitatea, lipsa de durabilitate a suportului pe care se aşează opera, adică foaia de hârtie. Acest aspect a fost contracarat de serviciul profesional al altor artişti tocmai prin exerciţiul ”rescrierii” operei prin ”imprimări”, ”tiraje” executate după plăcile gravate iniţial de primul autor”, a spus criticul de artă Radu Vasile.

Clujul, Munchenul Transilvaniei

O colecţie a acestor gravuri realizate de Armand Durand a fost cumpărată de un colecţionar privat din Luxemburg, iar acesta a decis să le expună în Cluj, spune reprezentantul colecţio­narului, Thomas Emmerling. ”Bine­înţeles că Clujul este un oraş unde arta de talie mondială trebuie să fie expusă şi este un demers normal să prezinţi artă de talie mondială în Cluj-Napoca. Am ales acest oraş pentru că Transilvania reprezintă pentru România acelaşi lucru pe care îl reprezintă Bavaria pentru Germania, astfel că Clujul are în România acelaşi rol pe care îl îndeplineşte Munchenul pentru Germania, astfel că este normal ca clujenii să se poată bucura de artă de bună calitate”, a spus Thomas Emmerling. Gravurile realizate de Rembrandt vor fi expuse la Cluj din data de 12 aprilie şi până în luna iunie.

Gravurile realizate de Rembrandt vor fi expuse pentru prima dată în România

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă