21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialActori în spatele camerei la festivalul Anonimul

Actori în spatele camerei la festivalul Anonimul

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul se va desfășura în perioada 17-23 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Una dintre secțiunile acestei ediții este dedicată actorilor care s-au încumetat să se apuce de regie. Astfel, în cadrul secțiunii ”Actori în spatele camerei” va putea fi văzut filmul ”Respire”, în regia Mélaniei Laurent.

Cunoscută ca actriță pentru rolurile sale din filmele franceze, Mélanie Laurent obține recunoașterea internațională odată cu rolul Shosanna din ”Inglourious Basterds”, în regia lui Quentin Tarantino, în 2009.

În același an, Melanie Laurent lucra alături de Vlad Ivanov în filmul lui Radu Mihăileanu- ”Concertul”. Și-a continuat cariera internațională ca actriță cu roluri în ”De battre mon coeur s’est arrêté”, regia Jacques Audiard, ”Now You See Me”(”Jaful perfect”), regia Louis Leterrier, sau ”Enemy” de Denis Villeneuve. În 2007 a câștigat Premiul César pentru Cea mai bună speranță feminină pentru rolul său din ”Je vais bien, ne t’en fais pas”, în regia lui Philippe Lioret. În același timp, a început să regizeze: a semnat un prim scurtmetraj în 2008 – ”De moins en moins”, a debutat în regia ”mare“, cu un lungmetraj în 2011, cu filmul ”Les adoptés”, și a continuat cu ”Respire” în 2014. În acest an, a terminat lucrul, tot ca regizor, la documentarul ”Demain”.

Are deja două nominalizări la Cannes, nu ca actriță, ci ca regizoare, pentru primul său scurtmetraj, la categoria Cel mai bun scurtmetraj, și pentru ”Respire”, prezentat în cadrul secțiunii ”Semaine de la Critique”.

Un alt excelent actor care s-a dovedit a fi un regizor de valoare este faimosul Gael Garcia Bernal, cunoscut publicului din întreaga lume în special din filmele lui Pedro Almodovar. Cinefilii vor putea vedea anul acesta la Anonimul pelicula sa ”La mano visible”.

În cadrul edițiilor trecute, Festivalul ”Anonimul” a prezentat două alte titluri în regia lui: ”Déficit”, în 2008, și segmentul ”The Letter” al filmului colaj ”8”, în 2009. 

Cele mai citite

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

VIDEO. “Țeapa” luată de Cristina Cioran. Cum a pierdut 100.000 de euro

Cristina Cioran, actriță și vedetă TV, a dezvăluit recent o experiență financiară dureroasă, în care a pierdut toți banii pe care îi economisise pentru...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă