14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialAdrian Ghenie, la Bienala de la Veneția

Adrian Ghenie, la Bienala de la Veneția

Titlul creației care va fi expusă în Pavilionul României din Giardini di Castello este ”Darwin’s Room”, iar curatorul expoziției este Mihai Pop. Proiectul a fost desemnat câştigător, cu un punctaj de 89,6.

Motivația juriului a fost: ”Alegerea proiectului propus de Adrian Ghenie (invitat Adam Curtis), curatoriat de Mihai Pop, se datorează mai multor factori. Pe de o parte, am luat în considerare renumele artistului, care se bucură momentan de notorietate internațională și de un succes comercial pe măsură, dar și faptul că, spre deosebire de precedentele ediții, este prima participare cu o expoziție personală a unui artist român. Pe de altă parte, proiectul s-a remarcat printr-o prezentare convingătoare, bine articulată și detaliată, precum și prin caracterul său sustenabil. Notabilă este colaborarea cu multiple galerii internaționale care asigură un impresionant sprijin logistic și financiar, precum și aspectul său educativ, reprezentat prin parteneriatele realizate cu instituțiile de învățământ superior din țară.

Alegerea proiectului ”Adrian Ghenie – Darwin’s Room” asigură vizibilitate pavilionului, detașându-se de celelalte proiecte prin eficacitatea strategiei de promovare. Conceptul curatorial este de asemenea bine articulat și adecvat conceptului general al bienalei, atât la nivelul arhitecturii expoziționale (care utilizează istoria Pavilionului ca filtru al memoriei), cât și la nivelul dialogului dintre medii (pictură și film documentar) care explorează climatul actual de instabilitate politică și socială.

Pentru spaţiul expoziţional din Noua Galerie a I.R.C.C.U. Veneţia a fost desemnat câştigător, cu un punctaj de 78,14 proiectul ”Inventând adevărul.Despre ficțiune și realitate/Inventing the truth. On Fiction and Reality”. Autori: Michele Bressan, Carmen Dobre-Hametner, Alex Mirutziu, Lea Rasov­sky, Ștefan Sava și Larisa Sitar. Curator: Diana Marincu.

Motivaţia juriului: ”Alegerea proiectului «Inventand adevărul. Despre ficțiune și realitate» a fost motivată de câteva argumente irefutabile. În primul rând, trebuie menţionată dimensiunea teoretică convingătoare cu care este articulat proiectul. Conceptul, care dezvoltă tema istoriei recente, este în acord cu tema generală a Bienalei. În al doilea rând, selecţia artiştilor este convingătoare: Michele Bressan, Carmen Dobre-Hametner, Alex Mirutziu, Lea Rasovsky, Ştefan Sava şi Larisa Sitar fac parte din „noul val“ al artei vizuale contemporane românești; deşi tineri, toţi au un palmares interesant şi convingător. Curatorul, Diana Marincu, face parte, la rândul ei, din generaţia tânără de critici de artă, având o cultură temeinică şi o bună experienţă curatorială. Proiectul este sustenabil, încadrându-se în limitele admise ale bugetului, iar strategia de promovare este bine articulată şi eficientă. Se remarcă dialogul interesant între concepţia curatorială şi dimensiunea de cercetare artistică sumată de artiştii participanţi.

Actualul proiect continuă tradiţia deja instituită în spaţiul Institutului Român din Veneţia, tradiţie ce privilegiază generaţia tânără (atât la nivel curatorial, cât şi artistic) şi mediile artistice inovatoare“.

Juriul care a desemnat proiectele care vor reprezenta România la Bienala de Artă de la Veneția a fost format din: Saverio Simi de Burgis, Accademia di Belle Arti din Veneţia, Alexandru Damian, Institutul Român pentru Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, vicecomisar, Ruxandra Demetrescu, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Monica Morariu, Ministerul Culturii, comisar, Cristian Nae, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Raluca Velisar, Muzeul Naţional de Artă Contemporană și Igor Efrem Zanti, Institutul European de Design din Veneţia.

Cele mai citite

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă