18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCLUJ. 3.000 de copii au participat la Săptămâna Filmului pentru Elevi

CLUJ. 3.000 de copii au participat la Săptămâna Filmului pentru Elevi

 

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) au desfăşurat în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie, o nouă etapă a pro­gramului de educaţie cinematografică – EducaTIFF – Săptămâna Filmului pentru Elevi.

Acest program este unul dintre cele mai îndrăgite de către tinerii din școlile clujene. 37 de unităţi de învăţământ din judeţul Cluj au devenit partenerii proiectului educaţional şi astfel, 3.000 de elevi, însoţiţi de profesori, au participat la proiecţiile de film, special alese pe categoriile de vârstă 8+ (cls. II-IV), 11+ (cls. V-VIII), 15+ (cls. IX-XII). ”Participanţii la EducaTIFF au avut multe de învăţat din selecţia bogată de documentare, apreciate la festivaluri de renume, multe din ele fiind recompensate cu premii importante: Calea Împăratului, Şcoala noastră, Lumea văzută de Ion B, Crulic – drumul spre dincolo, Exploratorul, Despre miere şi nu numai, Alfabet, A fost odată o pădure, s-au aventurat alături de Tom Sawyer şi Huck Finn, au pătruns în lumea magică a animaţiei din Iluzionistul şi Călătoria lui Chihiro şi au trăit intens emoţiile personajelor, alături de Băiatul cu bicicleta, Fetiţa şi vulpea. La cererea publicului, filmul Fetiţa şi vulpea a beneficiat de două proiecţii”, spun organizatorii evenimentului, citați de ClujToday.ro.

Profesorii, parteneri în EducaTIFF

„Săptămâna Filmului pentru Elevi s-a bucurat de un succes neaşteptat, ce subliniază interesul crescut al profesorilor pentru educaţia ­cinematografică a elevilor şi demonstrează că proiectul EducaTIFF trebuie susţinut de instituţiile publice, în special, pentru a fi derulat pe tot parcursul anului şcolar. Efortul depus pe parcursul celor 6 ediţii ­EducaTIFF a fost recompensat pe măsură: profesorii din judeţul Cluj au devenit partenerii noştri, şi asta e cea mai mare reuşită!”, a declarat Ramona Şărbu, project manager EducaTIFF.

Cele mai citite

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...
Ultima oră
Pe aceeași temă