4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCu toții am fost cândva elevi

Cu toții am fost cândva elevi

Pe 23, 27 și 30 octombrie, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, se va juca „Amintiri din epoca de școală“, un spectacol ce pornește de la experiențele personale pe care echipa proiectului le-a avut în anii de școală, documentând și ficționalizând momente de confruntare cu profesorii, părinții și colegii. Poveștile personale sunt însoțite de reflecții asupra sistemului de educație din România, care transformă școala într-un teritoriu al luptei pentru putere.

Echipa montării este formată din dramaturgul Mihaela Michailov, regizorul Radu Apostol și actorii Katia Pascariu și Alexandru Potocean. „Amintiri din epoca de școală este un spectacol despre amintiri personale legate de universul școlii, despre reîntâlnirea cu noi la școală, în bănci și la tablă, cu fricile, greșelile, tăcerile și așteptările noastre, cu minutele în care am visat cai verzi pe pereții claselor în care profii ne-au ridicat în picioare pentru că n-am fost atenți. Pentru că n-am fixat ecuația. Pentru că n-am dat răspunsul corect. Pentru c-am vorbit neîntrebați. (…) Dacă fiecare copil ar putea să spună ce gândește fără să-i fie teamă că greșește, dacă Miorița n-ar fi mereu despre transhumanță, dacă istoria n-ar fi scrisă mereu de cei care au puterea, dacă ipotenuzele, catetele, Horea, Cloșca și Crișan, șesurile și podișurile, dacii și romanii, Ana cu merele ei și Călin file din poveste -s-ar întâlni undeva în mințile noastre și-am înțelege de ce le învățăm, atunci poate că școala ar fi despre fiecare dintre noi. Despre poveștile și întrebările noastre care n-au loc în școli în care ce trebuie să-nvățăm ne reprezintă prea puțin. Despre tot ce simțim și tot ce gândim în instituții care ne vor, adesea, cuminți, dresați și supuși“, spun foștii elevi ajunși azi artiști.

Spectacolul de teatru „Amintiri din epoca de şcoală“ face parte din proiectul cu acelaşi nume care abordează tema educației contemporane din perspectiva amintirilor artiștilor implicați, precum și libertatea de expresie din școală, modelul unor pedagogi importanți, teama de eșec, presiunea competiției, dezinteres și absenteism, teme de maximă importanță în dezbaterile despre educație.

Activitatea principală a proiectului este spectacolul de teatru care se joacă de cinci ori la Teatrul de Comedie și de trei ori la Școala „Grigorie Ghica Voievod” din București. După fiecare spectacol va avea loc o dezbatere cu publicul, moderată de echipa de creație și de reprezentanți ai ActiveWatch. Pe lângă spectacol, echipa proiectului realizează la Școala „Grigorie Ghica Voievod” un atelier de scriere creativă și joc teatral, atelier care are ca temă „Școala de azi. Școala de mâine”. Rezultatele atelierului vor fi publicate pe site-ul școlii și în cartea proiectului „Amintiri din epoca de școală”.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă