11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCultura aromână, onorată de primarul New York-ului

Cultura aromână, onorată de primarul New York-ului

Ziua de 5 iunie a fost declarată Ziua prezervării culturii vlahe/aromâne de către primarului New York-ului, Bill de Blasio. Evenimentul a avut loc cu ocazia premierei, în metropolă, a filmuui ”Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, regizat de constănțeanul Toma Enache.

”Vlahii, cărora li se mai spune și aromâni, provin din peninsula balcanică și sunt descendenții romanilor care au cucerit Macedonia în anul 146, î.H. Descendenții vlahilor își au acum domiciliul în întreaga lume și sunt uniți prin moștenirea culturală și prin limba aromână. Cu toate că aceasta nu are un alfabet oficial, este pionul central al identității vlahe și este vorbită în numeroase gospodării din orașul nostru și dincolo de el”, a precizat primarul New York-ului în proclamație.

Acesta a numit filmul lui Toma Enache, primul lungmetraj în aromână, un punct de referință în istoria vlahilor. ”Așteptăm cu nerăbdare producerea unor noi filme aromâne și continuarea contribuției către orașul nostru a vlahilor new york-ezi”, a conchis Bill de Blasio. Proclamația dată de primarul New York-ului a fost citită de domnul Nick Balamaci, președintele asociației Fârșerotul, din SUA. Aceasta vine la câteva săptămâni după ce, la premiera din Macedonia a peliculei a participat însuși președintele țării, Gjorge Ivanov.

Turneul american

„Nu sunt faimos, dar sunt aromân” a ajuns în Statele Unite ale Americii la sfârșitul lunii trecute. Până acum au avut loc proiecții în Washington, Charllote, New York și Fairfield, urmând ca turneul să se termine mâine, în Los Angeles. Echipa care a venit pentru premiera acestui film este formată din regizorul Toma Enache și actorii Lică Gherghilescu și Teodora Garofil.

Toma Enache a realizat un rol excepțional, interpretând personajul principal, al regizorului Toni Caramușat. Lică Gherghilescu, director al Teatrului pentru Copii și Tineret din Constanța, a interpretat exemplar rolul tatălui, iar Teodora Garofil, actriță și cântăreață, a fost foarte naturală ca sora mai mică din film a lui Toma Enache. Cinematograful din New York, Kaufman Astoria Regal Cinemas, a fost plin în ziua de 5 iunie 2014, iar publicul a ovaționat îndelung filmul. Regizorul Toma Enache și actorii Lică Gherghilescu și Teodora Garofil au fost asaltați pentru autografe și fotografii. De altfel, până acum în SUA s-a jucat cu casa plină. ”La film au venit și armânii din America, dar nu numai ei”, a precizat Toma Enache. În New York, premiera filmului a avut loc într-o atmosferă de sărbătoare, aducând la Kaufman Astoria Regal Cinemas un public îmbrăcat în ținută de gală, care dorea să aducă atmosfera galelor celebre ale cinematografului american și stilul premierelor de film din America. Chiar dacă a lipsit covorul roșu, emoțiile și bucuria celor prezenți au făcut ca atmosfera să fie una specială. Organizatorii proiectului – susținut de ICR New York pentru toate cele șase evenimente – au mulțumit Institutului Cultural Român de la NY pentru implicarea sa nu doar materială, ci și promoțională. De altfel, premiera de la Kaufman Astoria Regal Cinemas, din 5 iunie 2014, a urmat seriei din 4 iunie 2014, când filmul a fost difuzat în premieră în sala Auditorium a ICR New York, pe suport Blu-ray. Tot atunci, la finalul proiecției regizorul, producătorul și actorul Toma Enache, alături de Lică Gherghilescu și Teodora Garofil, au purtat un dialog cu publicul. La evenimentul din Astoria a participat scriitoarea Doina Uricariu, directorul ICR New York, împreună cu Răzvan Dinu, coordonator de proiect la ICR New York.

Filmul a obținut premiul Maes­trale Unica, pentru cea mai bună reprezentare a unei minorități lingvistice într-un film, la Festivalul Internațional de Film “Babel”, din Cagliari, Italia, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Parlamentului European. Pelicula, distribuită în România de MediaPro Distributions, se situează pe locul 5 în topul celor mai vizionate pelicule românești din 2013.

Cele mai citite

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...
00:01:26

Trump se confruntă cu o audiere pentru sfidarea curții din cauza comentariilor despre martori

Donald Trump se confruntă marți cu o audiere pentru sfidarea curții în cadrul procesului său penal istoric, procurorii din New York insistând că fostul...
Ultima oră
Pe aceeași temă