12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCum supraviețuiește cultura în Constanța

Cum supraviețuiește cultura în Constanța

Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” a încheiat duminică cea de-a 40-a ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului. Festivalul-maraton a cuprins 14 spectacole oferite de soliştii şi orchestra instituţiei de cultură de la malul mării, la eveniment participând de asemenea invitaţi din ţară, dar şi din străinătate. “Festivalul a demarat foarte frumos. Orchestra a muncit încontinuu, la fel corul şi soliştii. În parteneriat cu Facultatea de Arte am promovat puţină muzică românească, cu artiştii noştri, dar şi cu artişti ai Conservatorului, de la Universitatea «Ovidius», dar şi cu solişti de la Bucureşti”, a precizat directorul TNOB, Daniela Vlădescu.

Premiere cu două croitorese și un tâmplar

În prezent, la “Danovski” lucrează 127 de angajaţi, în condiţiile în care pentru operă, balet şi filarmonică ar fi nevoie de aproximativ 240 de persoane. Directorul Vlădescu mai spune că, din cauza deficitului de personal, au fost situaţii în care
„s-au făcut premiere cu două croitorese şi un tâmplar”. Până la o redresare a situaţiei, fiecare departament trebuie să se descurce cât mai bine. Au fost reangajaţi în regim de colaborare câţiva corişti şi instrumentişti. În general, este vorba despre foşti angajaţi ai teatrului, în prezent pensionari, dar sunt şi colaboratori tineri la trompetă, trombon, vioară şi violă. Cei care au fost disponibilizaţi în trecut sunt toţi înapoi, însă necesarul este de cel puţin 80 de oameni. „Mi-aş dori să promovăm şi să angajăm oameni tineri, însă nu sunt posturi. Aştept o perioadă de siguranţă a unui guvern, a unui minister, ca să ştim unde facem demersurile necesare să primim şi noi un ajutor, pentru că demersurile noastre sunt cât se poate de justificate. Mai mult decât atât, activitatea noastră este mai bogată şi mai diversificată ca oricărui alt teatru de spectacol din ţară, iar bugetul este mult mai mic decât al oricărei alte instituţii, ceea nu este absolut deloc corect. Şi noi avem aceleaşi drepturi ca şi alţii. Dacă vedeam că nu merităm, atunci era altă treabă, dar Constanţa este un oraş important, nu poate rămâne fără viaţă culturală“, subliniază directorul TNOB.

TNOB, finanțat de stat

Soarta TNOB este emblematică pentru starea culturii în municipiul Constanța. Teatrul este finanțat de către Ministerul Culturii. Practic, ministerul a salvat de la dispariție această instituție, după ce Consiliul Județean Constanța (care a administrat TNOB până în 2010) a dat afară cea mai mare parte a artiștilor, nu le-a mai plătit salariile luni bune și i-a evacuat din locuințele de serviciu. În iulie 2010, consilierii judeţeni au aprobat mai multe proiecte de hotărâre care vizează comasarea unor instituţii de cultură şi modificarea organigramei Consiliului Judeţean Constanţa pentru punerea în aplicare a OUG 63, iar în urma acesteia Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” ar fi rămas fără artiştii lirici şi fără cor. Conducerea CJC a spus că reducerea vine ca urmare a unei ordonanțe emise de Guvernul Boc privitoare la reducerea de personal. ”S-a anulat complet instituţia Operă. S-a lovit într-un singur segment şi este dureros pentru că sunt familii întregi care lucrau aici, de exemplu, el solist vocal, ea artistă lirică”, a întrebat atunci retoric Daniela Vlădescu. Consilierii județeni PSD și PNL au votat însă comasarea instituțiilor. Pentru a salva TNOB, ministerul Culturii, condus de un UDMR-ist, Kelemen Hunor, a hotărât preluarea instituției.

Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă