Aflat pe Calea Victoriei, Muzeul Național de Istorie a României are o ofertă generoasă pentru publicul interesat de începuturile vieții pe teritoriul României de azi. În sala Tezaurului Istoric, de pildă, sunt expuse peste 3.000 de piese deosebite, unele unicat, realizate din metale şi pietre preţioase aparţinând unor civilizaţii care au existat, de-a lungul timpului, pe teritoriul actual al ţării noastre sau ilustrând evenimente şi activitatea unor personalităţi istorice din vremurile trecute.
În cele 40 de vitrine ale expoziţiei permanente Tezaur Istoric, pot fi admirate obiecte de cult, bijuterii, obiecte religioase care ilustrează istoria poporului român din cele mai vechi timpuri până în era contemporană.
Expoziţia Tezaur Istoric găzduieşte și numeroase obiecte ce au aparţinut Familiei Regale, printre care coroanele regilor Carol I şi Ferdinand I, coroanele reginelor Elisabeta şi Maria, cartea conţinând poemul „Wanderstab” (Toiagul de călătorie) scris de Regina Elisabeta (cunoscută şi sub pseudonimul artistic Carmen Sylva), sceptrul Regelui Ferdinand I şi buzduganul Regelui Carol al II-lea, bomboniera/fructiera din argint realizată de Paul Telge pentru Regele Carol I, fructiera din argint aurit realizată de Paul de Lamerie şi serviciul de birou, precum şi casetele de bijuterii ale Reginei Maria – cea din argint şi cea din aur cu pietre preţioase – în care a fost depusă în anul 1938, inima îmbălsămată a Reginei, conform dorinţei Majestăţii Sale, bijuterii şi multe alte obiecte primite în dar de Familia Regală.
Alături de acestea, un plus de distincţie, coborând din alte timpuri, amintind de petrecerile nocturne la lumina candelabrelor de cristal, moda diamantelor şi a briliantelor făcând să strălucească misterios orice doamnă din înalta societate este exemplificată în expoziţie de piese de o rară frumuseţe, printre care se numără şi o brăţară semnată de Casa de bijutieri Cartier. Topaze, safire, rubine, smaralde, alăturate diamantelor şi briliantelor, în monturi superbe din metale preţioase, cu alte cuvinte, o lume radiantă – iată, secretul rafinamentului în arta giuvaergeriei între secolele al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea.
Începutul prelucrării aurului pe teritoriul României datează din perioada târzie şi finală a neoliticului – mileniile V-IV î.Chr. – spaţiul carpato-dunărean integrându-se în aria primelor manifestări ale orfevrăriei preistorice pe continentul european.
Existenţa în teritoriile din Carpaţi şi de la nordul Dunării a unor bogate zăcăminte aurifere, calităţile estetice ale aurului remarcate încă din eneolitic, valoarea intrinsecă a metalului, iniţial intuită, dar mai ales proprietatea sa de a fi maleabil, uşor de prelucrat, au constituit elemente ce au favorizat practicarea de timpuriu a acestui meşteşug.
În apariţia orfevrăriei eneolitice o influenţă decisivă au avut-o factorii de natură spirituală. Dominat de credinţa în forţa divinităţilor, omul preistoric a creat, pentru a atrage bunăvoinţa acestora, piese din aur cu simboluri cultice, precum şi obiecte de podoabă de uz ceremonial.
Epoca bronzului a însemnat o perioadă de transformări importante în economie, organizare socială şi în viaţa spirituală.
Afirmată cu deosebire în mileniul al II – lea î. Chr., în perioada mijlocie şi târzie a epocii bronzului, creaţia meşterilor aurari din spaţiul nord-dunărean şi din Carpaţi este atestată de numărul mare al descoperirilor – peste 200 până în prezent –, definitorie fiind şi marea varietate tipologică a artefactelor pentru stadiul atins de orfevrărie în această perioadă. În primul rând se situează însemnele de autoritate ilustrând rolul aristocraţiei în societate. În această categorie se evidenţiază armele de ceremonie. Apoi, se remarcă vasele de ceremonie rezervate aristocraţiei sau destinate libaţiilor consacrate cultului soarelui, dominant în acea perioadă. În fine, categoria obiectelor de podoabă, cea mai variată şi numeroasă, cuprinde diademe, brăţări şi mărgele, falere şi inele de buclă, pandantive, verigi, inele cilindrice sau spiralice, ace de păr.
Categoriile de piese care se remarcă din orfevrăria getică sunt cele de ceremonie sau însemne ale puterii (coifuri, brăţări, aplice de harnaşament şi de veşmânt, fiale, rhytonuri), aparţinând aristocraţiei getice, executate din aur. În ornamentica getică, motivele decorative animaliere erau o prezenţă simbolică alături de elemente de decor geometrice, vegetale şi antropomorfe. Bogăţia în obiecte din aur masiv şi din argint a tezaurelor princiare getice indică existenţa unor centre importante de putere la nord de Dunăre, a unei ierarhii politice şi a unei aristocraţii locale constituite într-o societate getică stratificată.
Perioada elenistică, ilustrată mai ales de podoabele provenite din necropolele coloniilor greceşti din Dobrogea, s-a caracterizat printr-o tipologie variată de diademe, ace de păr, cercei, coliere, medalioane, brăţări şi inele, fie importate, fie produse în ateliere locale. Diversitatea tipologică impresionantă a bijuteriilor din secolele următoare lui Alexandru cel Mare se explică prin fascinaţia exercitată de fastul şi luxul lumii persane asupra grecilor. Podoabele erau lucrate, în general, din foaie subţire din aur din care se creau volume, dându-se astfel impresia masivităţii.
Motivele decorative cele mai frecvente la bijuteriile elenistice au fost cele geometrice şi vegetale – îndeosebi palmetele, foile de acant, de viţă-de-vie, ovele şi rozetele – ornamentaţia florală, naturalistă, fiind foarte apreciată de către orfevrierii greci. „Nodul lui Herakles“, care, la fel ca şi lunula, a dobândit în timp valenţe de amuletă, ornamenta diademele, brăţările şi deopotrivă inelele. Leul-grifon de origine persană, protomele de lei cu coarne, capetele de lupi, de berbeci şi de ibecşi împodobeau terminaţiile colierelor şi brăţărilor, dar constituiau în mod deosebit elemente de decor şi pentru cercei. Amforetele, cornul abundenţei, fructele – în special rodiile şi strugurii – au devenit motive folosite cu predilecţie în arta miniaturală a aurului în perioada elenistică. Lucrate cu precădere din aur şi descoperite în Dacia romană şi în Scythia Minor (Dobrogea), podoabele epocii romane din expoziţia Tezaur Istoric sunt ilustrative pentru diversitatea modelelor folosite în această zonă şi, de cele mai multe ori, au forme ce trimit către o serie de seturi tipologice regăsite pe spaţii mai largi din cuprinsul Imperiului.
În contextul lumii romane, podoabele reprezintă o varietate a artelor miniaturale ale căror principale beneficiare erau femeile, care, aşa cum aflăm din prezentarea dezaprobatoare a lui Plinius cel Bătrân, „purtau aur pe braţe şi pe toată întinderea degetelor, la gât, în urechi, în împletitura cozilor”.
