5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFenomen. Cum explică specialiștii succesul pictorului Adrian Ghenie

Fenomen. Cum explică specialiștii succesul pictorului Adrian Ghenie

 

Născut în 1977 la Baia Mare, Adrian Ghenie este un „produs“ al Universităţii de Artă şi Design de la Cluj, el având primele expoziţii, ca şi Mircea Cantor, Victor Man, Șerban Savu şi alţi colegi ai săi din generaţia tânără de artişti plastici, la Galeria Plan B din Cluj pe care a şi creat-o împreună cu pictorul Mihai Pop.

Referindu-se la fenomenul Ghenie, criticul de artă Pavel Șuşară a declarat pentru România liberă că: “Am primit tot soiul de întrebări şi provocări, am intrat şi în polemici pe facebook apărându-l pe Adrian Ghenie. Pentru că, din păcate, aşa suntem noi, românii, obinuiţi să nu ne bucurăm de anumite momente şi de succesul unora dintre compatrioţii noştri punând tot felul de întrebări subversive: “De ce a vândut o lucrare atât de bine?” “Cine e beneficiarul real şi păpuşarul din spatele tranzacţiei?” şi tot soiul de alte întrebări ostile şi parazite. Unii o spun din invidie şi gelozie, alţii din rea credinţă. Noi de fapt ar trebui să ne bucurăm de succesul lui Adrian Ghenie în artă, aşa cum ne bucurăm de cele ale Simonei Halep din sport. Noi ca popor, ca agregare socială, nu avem cine ştie ce succese, dar există, iată, câteva individualităţi care ar trebui să ne facă să ne mândrim de realizările lor.”

Lucrările lui Ghenie ţin de latura coşmarescă şi traumatizantă a istoriei

Vorbind despre arta lui Adrian Ghenie, Pavel Șuşară ne-a explicat: “Ceea ce nu s-a spus despre Ghenie este că el e babist. El, chiar dacă nu i-a fost elev direct, vine pe linia imaginarului lui Corneliu Baba, prin Corneliu Brudaşcu de la Cluj, care i-a fost discipol lui Baba. Brudaşcu este un pictor extrem de rafinat, dar care a pus un soi de bemol la cheie asupra componentei sociale în care Baba era atât de ancorat. Ghenie preia rafinamentul lui Brudaşcu având însă şi angajarea existenţială, tipul de crispare socială, de privire critică a istoriei pe care le avea şi Baba. Lucrările lui Ghenie ţin de zona dramatică a existenţei, de latura coşmarescă şi traumatizantă a istoriei. Trimiterile lui sunt spre Holocaust, dar şi spre Gulag, spre atrocităţile comunismului. Adrian Ghenie sancţionează aberaţia istoriei, care nu are cum să fie trecută cu vederea. Or, acest gen de imaginar se potriveşte foarte bine cu lumea de azi, aflată în convulsie.

Lucrările lui Ghenie au venit mănuşă pe furia, pe nemulţumirea socială a omului modern. Baba, de pildă, a pornit pe piaţa de artă umăr la umăr cu Ciucurencu, fiind chiar cu un pas în urma lui. Ciucurencu este un pictor solar, bucuros, pe când Baba, un posac. Ei bine, azi, Baba l-a depăşit cu sută la sută pe Ciucurencu pentru că pictura lui Baba este pentru momentele de derută, pentru vremurile încrâncenate, de confuzie socială şi politică. Exact ca Ghenie. Și el ne vorbeşte despre dramatismul unei lumi care şi-a pierdut echilibrul, care şi-a pierdut reperele, care trăieşte într-o istorie ostilă. Oamenii au apreciat la Ghenie anvergura întrebărilor şi seriozitatea propunerii. Mai trebuie spus că el e un excepţional stăpânitor al limbajului plastic, are o foarte bună manualitate şi abilitate tehnică pe lângă imaginarul său complex şi discursul metafizic prin care conturează atât de bine convulsiile lumii de azi”.

Pavel Șusară a mai precizat şi că: “Ghenie nu a ajuns peste noapte să fie vândut cu sume-record. A pornit încet, de la câteva sute, câteva mii, ajungând acum, iată, la 1,43 de milioane de lire sterline. A străbătut un întreg traseu. E un traseu care nu se realizează în afara autorului. Sigur că e nevoie şi de marketing. El locuieşte la Berlin, unde are o galerie, fiind astfel foarte vizibil. Dar nu poţi fi vizibil dacă nu ai ce arăta. “

Preşedintele Universităţii de Artă şi Design din Cluj, Ioan Sbârciu, care i-a fost profesor lui Adrian Ghenie susţine că: “Școala de pictură de la Cluj a ajuns acum un brand mondial. Este un grup mai mare de pictori din generaţia lui Ghenie sau din generaţii apropiate, care expun deja în marile muzee şi galerii ale lumii. Pentru noi, profesorii lor, este un mare motiv de mândrie. Gândiţi-vă că numai la Londra sunt peste 20.000 de studenţi la pictură, nu mai vorbim de New York, şi nu ajung să aibă asemenea succese. La 35 de ani să ai expoziţie permanentă la Centrul “George Pompidou” din Paris sau să ţi se vândă lucrările cu peste un milion de euro pe la noi prin România nu prea vezi. Toată lumea mă întreabă care e secretul succesului acestor băieţi. Nu e nici un secret. Multă muncă. Talente sunt multe prin România, dar mai trebuie şi puţină disciplină, rigoare şi multă muncă. Eu, cunoscându-mi studenţii, sunt încrezător şi vă asigur că veţi mai auzi despre mulţi alţi absolvenţi ai Școlii de la Cluj care vor face carieră în lume. Cât despre Adrian Ghenie, vă spun doar atât: de acum încolo, sub un milion lucrarea nu va mai scădea.”  

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă