15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialÎnceput de an cu filme de Oscar

Început de an cu filme de Oscar

Şase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate între 8 și 10 ianuarie 2016 la Cinema Union din București. Printre acestea sunt şi două dintre peliculele care au fost anunțate de curând pe lista scurtă la premiul Academiei Americane de Film și au șanse la o nominalizare: „Mustang“, propunerea Franței, și comedia „Testamentul nou-nouţ“,  care reprezintă Belgia.

Celelalte filme din program, toate multipremiate în festivaluri înainte de a fi propuse la Oscar de țările lor, sunt „Aferim!“ (România), „The Assassin“ (Taiwan), „Rams“ (Islanda) și „Arabian Nights“ (Portugalia).

„Testamentul nou-nouţ“ al regizorului belgian Jaco van Dormael a fost considerat cel mai „amuzant, delirant și inventiv“ film de la Festivalul de la Cannes  în 2015.

Filmul este narat de o fetiţă de 10 ani şi începe cu fraza: „Dumnezeu există. Locuieşte la Bruxelles“.  Locul unde se hotărăşte soarta Europei pare a fi astfel şi spaţiul de joacă preferat al unui Dumnezeu cu totul şi cu totul surprinzător şi din cale afară de antipatic (interpretat impecabil de Benoit Poelvoorde), cu apucături sadice şi dictatoriale, care a creat omenirea pur şi simplu pentru a face mişto de ea. Printre legile numerotate ca în Codul Penal pe care le dă se numără şi unele cinice, precum „coada cealaltă va merge întotdeauna mai repede“ sau „dacă te îndrăgosteşti de cineva, fii sigur că el sau ea va iubi pe altcineva“ şi chiar „felia unsă cu gem va cădea mereu cu partea unsă pe podea, iar dacă nu, înseamnă că gemul a fost pus greşit“.

Nu ni se precizează exact dacă numele adevărat al lui Doamne-Doamne de Bruxelles este Murphy, dar cam aşa pare. Folosindu-se de un computer, Dumnezeul cel rău îşi chinuie creaţia de dimineaţa până seara cu molime, cu războaie şi cu milioane de sortimente de nefericire. Familia lui este prima chinuită. Soţia sa nu mai îndrăzneşte să deschidă gura, găsindu-şi bucuria în goblenuri şi-n colecţia ei de cartonaşe cu jucători de baseball. Fiul lor, IC (Iisus Cristos adică), a fugit de-acasă în lume, unde a fost omorât. Iar fetiţa, pe nume Ea, calcă pe urmele fratelui mai mare, mergând în lume spre a-şi găsi apostoli şi a încerca să lupte împotriva tatălui dictator.

Unul dintre cele mai îndrăgite filme ale anului, de critici și de public deopotrivă, coproducția turco-franceză „Mustang“, regizată de Deniz Gamze Ergüven și propusă de Franța la Oscar, este un „The Virgin Suicides“ oriental despre cinci adolescente ale căror instincte sunt înăbușite de familia lor strictă, într-o societate profund patriarhală.

„The Assassin“, propunerea Taiwanului la Oscar, a câștigat Premiul pentru regie la Cannes. Filmul lui Hou Hsiao-hsien este o superbă explorare a istoriei artelor marțiale, primită cu ovații de presa internațională, despre o femeie-asasin care primește ordin să omoare un nobil pe care-l iubise cândva. Islanda și-a trimis la Oscar multipremiatul „Rams“, de Grímur Hákonarson, povestea emoționantă a doi frați care locuiesc unul lângă altul, dar pe care-i despart 40 ani de tăcere. Filmul a câștigat Marele Premiu Un Cer­tain Regard la Cannes.

„Aferim!“, în regia lui Radu Jude, care a obținut Ursul de Argint pentru regie la Berlin, este cel mai vizionat film românesc în cinematografe în 2015. Acțiunea are loc în Țara Românească a secolului XIX, când un zapciu și fiul său pornesc în căutarea unui rob fugar.

„Arabian Nights: Vol. 2 – The Desolate One“ este episodul al doilea din trilogia lui Miguel Gomes și a reprezentat Portugalia la premiile Academiei Americane de Film. Trilogia este o aventură cinematografică de peste șase ore în care poveștile Șeherezadei din „O mie și una de nopți“ sunt mutate în Portugalia zilelor noastre.   

Cele mai citite

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă