Joi este Ziua Naţională a Japoniei, ţară cu o tradiţie seculară a Teatrului Noh. Iar recent s-a aflat la Bucureşti, pentru a le vorbi românilor despre această artă atât de specială, maestrul Hideta Kitazawa, specialist în confecţionarea măştilor de teatru japonez.
Hideta Kitazawa este o personalitate în domeniul Teatrului Noh şi Kyogen, colaborând cu instituţii culturale de renume din Japonia şi din întreaga lume. A început să sculpteze în lemn alături de tatăl său, Ikkiyou Kitazawa, iar din 1993 a continuat studiul sculpturii sub îndrumarea maestrului Michihiko Ito.
Măştile sale au figurat în cadrul unor expoziţii din Japonia şi din străinătate, fiind de asemenea utilizate în spectacole de teatru tradiţional, dar şi în cadrul unor ceremonii shintoiste.
În prezent colaborează cu instituţii precum Teatrul Naţional Noh din Tokyo, Agenţia Casei Imperiale din Tokyo, Teatrul Oshima Noh (Şcoala Kita), Teatrul Nohgaku din New York şi Tokyo, şi Teatrul Yugen din San Francisco.
Despre Teatrul Noh şi arta confecţionării măştilor sale am vorbit şi noi cu Hideta Kitazawa.
Există o tradiţie de sute de ani a Teatrului Noh şi a măştilor care se poartă în reprezentaţiile teatrului tradiţional japonez. Care este, pe scurt, istoria acestei forme de teatru?
H.K.: Teatrul Noh s-a născut acum 600 de ani şi a continuat să existe în aceeaşi formă până în zilele noastre. În mod fundamental aceeaşi familie de artişti continuă să joace aceleaşi piese de 600 de ani încoace. Spectacolele de Noh sunt formate din două părţi, o parte serioasă, care este Noh propriu-zis, şi o parte comică, mai distractivă, numită Kyogen. Spectacolele de Noh sunt asemănătoare spectacolelor de operă din Europa, în sensul că sunt formate dintr-o parte cântată şi una vorbită.
Care este rolul măştilor în spectacolele de Noh?
H.K.: Măştile sunt purtate de personajul principal şi de cel secundar din piesă, aceste două personaje purtând de fiecare dată măşti. Sunt nişte instrumente pentru transformarea personajului respectiv.
Sunt de fiecare dată folosite aceleaşi măşti sau se schimbă în funcţie de starea personajului?
H.K.: Există în jur de 150 de tipuri de măşti, care sunt împărţite în măşti pentru femei, bărbaţi, bătrâni, zeităţi şi fantome.
Ca şi actorii, şi creatorii de măşti deprind acest meşteşug din familie?
H.K.: Până în Epoca Edo, o perioadă de aproape 200 de ani de la formarea Teatrului Noh, măştile erau făcute de o singură familie. Dar o dată cu intrarea influenţelor culturale europene în Japonia, acest tip de meşteşug s-a extins. Dar măştile au rămas în forma în care au fost create prima dată.
Dumneavoastră de unde aţi învăţat să sculptaţi?
H.K.: Tatăl meu este tot sculptor, la rândul lui, dar el nu face măşti. El este specializat în sculptarea animalelor care sunt puse ca decoraţiuni la altarele shintoiste. Tata sculptează în special lei şi dragoni. Eu sunt sculptor profesionist de 23 de ani deja. Şi la noi există sindicat al meşteşugarilor care fac acest tip de obiecte şi acest sindicat a invitat la un moment dat un actor de Noh care ne-a ţinut o prelegere. Atunci a fost prima dată când am fost atras de acest meşteşug al sculptării măştilor de teatru Noh şi timp de nouă ani am fost ucenicul unui sculptor specializat în crearea unor astfel de măşti. Astfel am ajuns să practic această meserie.
Aveţi, la rândul dvs., ucenici?
H.K.: Nu am discipoli care să-şi dorească să devină profesionişti, dar îi învăţ pe câţiva care fac acest lucru doar din pasiune.
Ştiu că ţineţi prelegeri şi demonstraţii practice peste tot în lume.Cum este receptată această artă veche tipic japoneză în Europa sau în America, de pildă?
H.K.: E surprinzător, dar cultura măştilor există în toate colţurile lumii. Am avut ocazia să văd şi în România măşti tradiţionale, la Muzeul Ţăranului. Şi de altfel şi în celelalte ţări pe care le-am vizitat în cadrul acestui turenu, în Slovenia şi în Croaţia. De aceea, oriunde m-aş duce, toată lumea mă ascultă cu un mare interes.
În tradiţia populară românească măştile au şi o valoare ritualică, fiind folosite la anumite sărbători. Este cazul şi în Japonia?
H.T.: Într-adevăr există diferite tipuri de măşti şi în Japonia. Eu le-am adus cu mine doar pe cele care se folosesc în teatrul Noh, dar sunt măşti folosite la sărbătorile locale şi la ceremoniile organizate în cadrul Palatului Imperial. De altfel, eu confecţionez şi astfel de măşti.
Cât timp vă ia să creaţi o mască de la început până la sfârşit?
H.K.: O mască tipică de Noh, pentru o fată tânără, mică şi drăgălaşă, de pildă, durează trei săptămâni. Timpul este împărţit jumate-jumate între partea de sculptură şi cea de aplicare a culorii.
Spectatorii sunt familiarizaţi cu măştile şi cu semnificaţia lor?
H.T.: Este o artă tradiţională şi există într-adevăr multe coduri.
Ce măşti aţi adus cu dumneavoastră?
H.T.: Avem masca pentru o fată tânără, frumoasă, iar lângă ea e cea care reprezintă un demon feminin hidos, cu coarne şi cu limba scoasă.
Aşa de rele sunt femeile din tradiţia japoneză?
H.T.: Probabil japonezii din vechime aşa le vedeau. De fapt, cele două măşti reprezintă poate aceeaşi persoană. În spatele chipului drăgălaş al unei femei poţi să găseşti oricând un demon. Iar cea de-a treia mască se foloseşte în partea de Kyogen, în partea mai distractivă a spectacolului. De altfel, se poate vedea cu ochiul liber care sunt măştile folosite în partea serioasă şi care în cea comică.
Ce aţi făcut în România?
H.T.: Am avut o prelegere la Muzeul Ţăranului Român şi am fost plăcut impresionat că am avut un public foarte numeros şi foarte interesat căruia nu numai că i-am vorbit despre măştile din teatrul Noh, dar le-am făcut şi o demonstraţie practică, le-am şi sculptat câte ceva.
