Teatrul de Comedie din București pune în scenă un spectacol ce nu are limite în interpretări și înțelegere. Cartea „Micul Prinț“, scrisă de Antoine de Saint-Exupéry, este transpusă teatral într-un mod inedit de către regizorul Alexandru Dabija, pe muzica Adei Milea și în scenografia artistului Mircea Cantor.
Recent, a avut loc premiera, așa că am stat de vorbă cu personajul Micul Prinț, redat exemplar de actrița Dorina Chiriac. Pentru spectatorii maturi, povestea Micului Prinț poate avea dimensiuni filosofice, în timp ce pentru copii este o parabolă despre prietenie, bunătate și singurătate.
RL: Spectacolul este pentru cei mici sau mai degrabă pentru oameni mari?
Dorina Chiriac: A fost o opțiune pe care am ales-o împreună, pentru că Alexandru Dabija este printre puținii regizori care acordă credit actorului și ține cont de sugestiile acestuia. Am optat în a ne adresa copiilor, le-am spus cinstit și cât am putut de clar povestea, respectând cartea.
Ce vârstă aveai când ai descoperit „Micul Prinț“ și ce ai înțeles atunci din poveste?
Aveam o vârstă destul de înaintată, probabil vreo 12 ani, pentru că în vremea când eram eu copil nu aveam acces atât de ușor la cărțile din literatura universală. Și nu am avut cartea mea cu „Micul Prinț“, a trebuit să o împrumut de la bibliotecă, pentru că acolo îmi petreceam o bună parte din timp. I-am dat o interpretare filosofică, dar n-am vorbit cu nimeni atunci, pentru că nici măcar nu bănuiam că așa ar trebui să se numească interpretarea mea. Asta am înțeles mult mai târziu, atunci când am început să citesc filosofie. Știi cum se spune: „cărțile bune se fac mai bune pe măsură ce crești“, pentru că descoperi lucruri noi în ele, iar „Micul Prinț“ este o astfel de carte.
Dar acum s-a schimbat povestea în ochii tăi?
Da, culmea, acum o văd ca pe o poveste foarte tristă, deși comicul iese din naivitatea întrebărilor și a curiozității, dar și a felului în care primește informația în drum spre a găsi salvarea pentru floarea lui.
Spectacolul acesta poate avea mai multe interpretări?
Firește, fiecare spectator îl poate percepe în felul lui. Asta este valabil pentru orice scenariu foarte bun. Comedia poate fi și tragedie, iar tragedia poate fi comedie atunci când vorbim de un spectacol ca acesta.
Ce poate înțelege generația copiilor cu tablete din acest spectacol?
Acest spectacol este făcut pentru ei. Este o adresare directă și ar trebui să investim mai multă încredere în copiii noștri, pentru că doar în acest fel putem evita să le predăm fricile noastre și gândurile negative. Ei au găsit Planeta într-un fel și o iau de bună, sunt mult mai capabili decât îi credem noi să recepteze mesaje, să discearnă cinstit ceea ce primesc. Spectacolul se adresează copiilor de astăzi, cei care sunt foarte inteligenți, rapizi și au nevoie de feedback imediat.
Ți-ai dorit să joci acest personaj?
Caut întâlniri, nu caut partituri. Nu, nu mi-am dorit să joc niciodată vreun personaj pe care l-am interpretat. Nu am roluri la care stau să mă gândesc, ci am oameni cu care vreau să mă întâlnesc în proiecte, indiferent de roluri sau de piese sau orice literatură avem drept pretext pentru spectacol.
Sunt mândră de fiecare dată când reușesc să mă întâlnesc în proiecte cu Alexandru Dabija, Ada Milea, acum și cu Mircea Cantor, în calitate de scenograf.
Alexandru Dabija m-a văzut în rolul acesta, și-a dorit să pună în scenă cu mine acest spectacol. A fost amuzant pentru că la prima lectură nu definitivase încă distribuția și, căutând împreună lumea Micului Prinț, i-am spus sincer că poate eu nu pot face parte din această „căutare“. El mi-a răspuns că singurul lucru pe care îl știe despre cum va arăta piesa este interpretarea pe care o voi avea eu.
Repetițiile au fost mai degrabă ușoare sau mai degrabă grele?
Se spune că joci precum repeți. Și atunci, pentru un artist sunt mai importante repetițiile decât spectacolul, deoarece în cele din urmă joci așa cum ai trăit în repetiții, cu energie și bucurie în cazul de față. O energie a descoperirii împreună.
Este greu sau ușor acest rol, îl poți compara cu altele?
Este greu pentru că nu ies în culise nici măcar o dată pe toată durata spectacolului. Nu compar rolurile, pentru că sar în extreme. N-am interpretat niciodată un rol care să semene cu cel dinainte.
Spune-ne câte ceva și despre lumea vizuală a lui Mircea Cantor, scenograful spectacolului, dar și despre alte elemente introduse în regie de către Alexandru Dabija.
Mircea Cantor a creat o întreagă lume în acest spectacol. A inventat planete. Este extraordinar. Iar Alexandru Dabija ne-a predat o sămânță de magic fără a știrbi deloc povestea, iar apoi ne-a dat-o în grijă s-o păstrăm. Și-a propus să spună cinstit povestea și să urmărească drumul clar al Micului Prinț.
Plănuiți să ajungeți cu spectacolul acesta și în țară?
Probabil vom fi prezenți la festivalurile organizate în țară. Dar de programat nu avem cum să facem asta, pentru că este foarte costisitor să deplasezi o întreagă echipă, un întreg decor. Desigur, noi ne-am dori să fim oriunde. Și oricum, abia am ieșit, acum învățăm să mergem.
