10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMungiu, cel mai premiat regizor român la festivalul de la Cannes

Mungiu, cel mai premiat regizor român la festivalul de la Cannes

Cu patru filme de lungmetraj – trei de ficțiune și un documentar – România a luat trei premii în cadrul Festivalului Internațional de la Cannes.

După gala de decernarea a pre-miilor Festivalului Internațional de la Cannes, care a avut loc duminică seară, regizorul Cristian Mungiu poate spune că are un „palmares” complet al premiilor competiției oficiale: în 2007 câștiga Palme d’Or-ul pentru „4 luni, 3 săptămâni si 2 zile”, în 2012 cu „După dealuri” își adjudeca premiul pentru cel mai bun scenariu, iar anul acesta a fost distins cu premiul pentru cea mai bună regie cu pelicula „Bacalaureat”. În plus, cu „432”, în 2007, regizorul a mai obținut și Premiul acordat de către Federaţia Internaţională a Presei Cinematografice şi Premiul acordat de Administraţia Educaţiei Naţionale din Franţa. Mungiu devinde astfel cel mai premiat român al festivalului de pe Croazetă, un record care cu greu va putea fi depășit în viitorul apropiat.

„Mi-am dorit să fac un film despre relaţia dintre copii, părinţi şi adevăr”, declara cineastul român la conferința de presă ce a urmat premierei filmului „Bacalaureat”. Pelicula, o coproducție România-Franța-Belgia, spune o poveste despre responsabilitățile vieții de părinte, observându-se ușor relația foarte apropiată dintre tatăl și fiica sa care se pregătește să susțină examenul de bacalaureat și de a începe ulterior studiile în Marea Britanie. Eliza trebuie doar să ia la bacalaureat o notă bună pentru a reuşi mai departe, însă o serie de evenimente dau peste cap planurile familiei. De aici, acțiunea expune două dintre caracteristicile principale ale societății românești actuale: corupția și compromisul. Mungiu declara la Cannes că, prin acest film, a dorit să vorbească despre „cineva care se simte vinovat şi care resimte o anxietate foarte prezentă în însăşi societatea românească”, iar referindu-se la o dispariție a acestei anxietăți, regizorul a mai spus că „în acest moment nu sunt prea optimist. În România există un fel de anxietate socială şi de depresie care provin din faptul că sunt încă multe lucruri care nu au fost rezolvate nici până acum”.

Filmul a fost foarte bine primit de critica internațională, Peter Bradshaw, cunoscutul critic de la The Guardian și unul dintre cei mai exigenți la nivel internațional, i-a acordat peliculei maximul de cinci stele și o cronică elogioasă, notând că este „un film complex, plin de subtilitate psihologică și greutate morală despre alegerile meschine pe care oamenii le fac pentru a ajunge cât mai sus în viață”.

Pentru că juriul condus de George Miller nu a putut departaja două filme, Mungiu a trebui să „împartă” premiul pentru regie cu francezul Olivier Assayas regizorul peliculei „Personal Shopper”. Filmul prezintă povestea unei femei, Maureen, care speră să intre în contact cu fratele ei geamăn dispărut. Rolul tinerei în lungmetrajul care amestecă suspans şi supranatural este interpretat de Kristen Stewart. Assayas, a declarat că Festivalul de la Cannes i-a „adus multe lucruri” și că „este cel mai frumos premiu, pe care îl împart cu un cineast pe care îl admir”.

Tot în competiția oficială a fost inclus și pelicula „Sieranevada“ a regizorului Cristi Puiu. Deși primit foarte bine de critică, filmul nu a reușit să-și adjudece nici un premiu.

Încă două, pentru România

La secțiunea „Un certain regard”, filmul „Câini” al românului Bogdan Mirică a fost desemnat sâmbătă de Federaţia Internaţională a Criticilor de Film (FIPRESCI) drept cea mai bună peliculă, iar pelicula germană „Toni Erdman”, în regia lui Maren Ade, a luat premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiţia oficială a festivalului.

„Câini” este o dramă-thriller care are loc în România rurală, aproape de granița cu Ucraina, în care ro-lurile principale sunt interpretate de Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. Regizorul Bogdan Mirică s-a născut în anul 1978, a urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism şi Comunicare la Universitatea Bucureşti, iar în 2008 a absolvit cursuri de Scenaristică şi Producţie cinematografică la Universitatea din Westminster, Londra. Debutul său ca regizor a avut loc în 2010, cu drama „Junkie”. În 2011, Mirică a regizat şi a scris scenariul filmului de scurtmetraj „Bora Bora”, primul al său de acest fel. Pelicula a fost considerată Cel mai bun film de scurtmetraj din Europa, la Festivalul Premiers Plans din Angers, Franţa.

Cea din urmă peliculă poate fi considerată, de asemenea, o prezență românească fiind vorba de o coproducţie Germania-Austria-România, având-o ca producător executiv pe Ada Solomon.

Toto, premiat din nou

Filmul documentar „Toto şi surorile lui”, în regia lui Alexander Nanau a obţinut Prix France Culture Cinema 2016, premiul fiind acordat anual de Radio France Culture celui mai bun film care a fost lansat în ultimul an în cinematografele din -Franţa.

Ceremonia de decernare a premiului s-a desfăşurat sâmbătă la Pavillion Unifrance din cadrul Festivalului internaţional de film de la Cannes. Cu acelaşi prilej, cineastul american Frederick Wiseman a fost onorat cu Prix France Culture Cinema Consecration.

Filmul lui Alexander Nanau a fost votat de zeci de studenţi care studiază pentru a deveni critici de film dintr-o listă de cinci filme documentare nominalizate. Celelalte patru producţii care au fost nominalizate pentru acest premiu au fost: „Janis Joplin” de Amy J. Berg, „Une jeunesse allemande” regizat de Jean-Gabriel Périot, „Je suis le people” de Anna Rousillon şi „Les Ogres” regizat de Léa Fehner.  

PALMARES

Câștigătorii Cannes 2016

Palme d’Or: „I, Daniel Blake”, regia Ken Loach

Marele Premiu:  „Juste la fin du monde”, regia Xavier Dolan

Premiul pentru regie ex-aequo:

„Bacalureat”, regia Cristian Mungiu

„Personal Shopper”, Olivier Assayas

Premiul pentru scenariu: „Clientul”, regia Asghar Farhadi

Premiul juriului:  „American Honey”, regia Andrea Arnold

Premiul pentru interpretare feminină: Jaclyn Jose în „Ma’Rosa”, regia Brillante Mendoza

Premiul pentru interpretare masculină: Shahab Hosseini în „Clientul”, regia Asghar Frahadi

Camera d’Or: „Divines”, regia Houda Benyamina

Palme d’Or penru scurtmetraj: „Timecode”, regia Juanjo Gimenez.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă