12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialNoi tendințe în cinema

Noi tendințe în cinema

Cea de-a 5-a ediție a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF s-a încheiat după cinci zile de festival, trei proiecții sold out, 75 de filme și patru evenimente speciale experimentate și vizionate de peste 7.000 de spectatori.

Ceremonia de premiere a fost prezentată de Juriul BIEFF 2014, format din profesionişti de prestigiu din domeniul cinema-ului contemporan: Anne Delseth – membru al comitetului de selecție al Quinzaine des Réalisateurs, Cannes Film Festival; Theus Zwakhals – selecționer al secțiunii de scurtmetraj, Festivalul Internaţional de Film Rotterdam; Jonathan Pouthier – responsabil de programele de cinema, Centre Pompidou Paris; Marion Poeth – director de program, Festivalul Cinedans Dance on Screen Amsterdam – și Ileana Bîrsan – critic și jurnalist de film, care au decis:

Marele premiu i-a fost acordat regizorului Roee Rosee pentru filmul “The Buried Alive Videos”.

Juriul și-a motivat alegerea astfel: „Prin intermediul diferitelor stiluri cinematografice și al umorului absurd, acest film deconstruiește miturile despre personalități politice ale Rusiei și aduce în discuție tentația și puterea artei, în special cea avangardistă. Trezind, de asemenea, în rândurile publicului gândirea critică și un scepticism sănătos în ceea ce privește politica, filmul ne amintește că până și un trecut fictiv ar putea altera viitorul real”.

Premiul pentru cea mai bună imagine i-a fost acordat lui Menno Otten pentru filmul “Via Dolorosa”. „Realizând o micro-coregrafie, prin intermediul close-up-urilor, acest film totodată ieșit din comun și contemplativ reușește să construiască tensiunea prin accentuarea micilor detalii și schimbări ale expresiilor faciale și gesturilor care sunt într-o continuă mișcare în ritm tantric“, a fost motivația juriului. Pentru „abilitatea sa de a ne provoca așteptările prin felul în care tratează intimitatea în subiecte universale”, Premiul pentru cea mai bună regie i-a fost acordat lui Miguel Gomez pentru filmul “Redemption”. Mențiunea specială a juriului
BIEFF 2014 a revenit regizorului Wojciech Bąkowski pentru “Dry Standpipe”, pentru „luciditatea caracteristică prin intermediul căreia abordează banalitățile vieții cotidiene și felul în care transpune sentimente contradictorii în imagini abstracte minimale și sculpturale“. Premiul pentru Cel mai bun film experimental românesc i-a fost acordat lui Daniel Djamo pentru “Storm is Coming”, pe care juriul l-a descris astfel: „Tratând noțiuni ce țin de naționalitate, identitate și patrie într-o manieră inteligentă, acest film perturbă și construiește tensiune la mai multe niveluri. Imaginile nu sunt înrudite cu textul într-un mod evident. În vreme ce stereotipuri existente sunt recunoscute, altele noi sunt aduse la viață. Un film care nu oferă soluții decisive, nici răspunsuri explicite, însă lasă un impact mult mai puternic în mod indirect și în subconștient”.

Ceremonia de premiere a fost urmată de premiera românească a celei mai recente incursiuni a lui Ulrich Seidl în genul documentarului hibrid, “In the Basement” (foto).

Cele mai citite

Liviu Harosa, avocat în dosarul Roșia Montană: “Lupta juridică a fost ca o mlaștină, a fost imensă”

Litigiul Roșia Montană a dus la 54 de procese, a căror soluționare, în beneficiul cetățenilor și al statului român, a impus o muncă imensă,...

Amânare în procesul lui Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere. Inspecția Judiciară cerea suspendarea judecătoarei

Procesul în care este judecat Vlad Pascu, acuzat că a omorât doi tineri cu mașina, a fost amânat pentru data de 9 mai 2024. Noul...

Acumularea de gaze este o cauză posibilă a exploziei de la blocul din Craiova

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seară la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă