18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialObiecte de artă, expuse la Muzeul Naţional de Artă

Obiecte de artă, expuse la Muzeul Naţional de Artă

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită să vizitaţi expoziţia ”Comori de artă din Colecţia Ion Chiricuţă”, deschisă până pe 9 septembrie la sediul Muzeului Colecţiilor de Artă (Calea Victoriei nr. 111).

Expoziţia cuprinde o selecţie de şaizeci şi cinci de obiecte de artă (picturi, lucrări de grafică, sculpturi, piese de mobilier şi textile) din colecţia renumitului medic oncolog Ion Chiricuţă. Unul dintre cei mai pasionaţi iubitori de artă ai secolului al XX-lea, Ion Chiricuţă a achiziţionat de-a lungul vieţii obiecte de artă tradiţională, de artă decorativă europeană şi lucrări de artă românească modernă semnate de autori precum: Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Ion Ţuculescu, Alexandru Ciucurencu, Francisc Şirato etc.

Colecţia Ion Chiricuţă include, de asemenea, un bust în bronz al colecţionarului realizat de sculptorul Ion Irimescu şi un portret al acestuia de Corneliu Baba. Ion Chiricuţă (1918 – 1988) a urmat cursurile Facultăţii de Medicină şi Chirurgie din Bucureşti şi din anul 1958 a preluat conducerea Institutului Oncologic din Cluj, unul dintre cele mai vechi din ţară. Acestuia i se datorează amplul proces de modernizare a clădirii şi construcţia unui nou sediu în anul 1964, care îi va purta numele: Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă