18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialOficiali din Ministerul Culturii se vor întâlni cu proprietarii lucrării "Cumințenia Pământului"

Oficiali din Ministerul Culturii se vor întâlni cu proprietarii lucrării “Cumințenia Pământului”

O întâlnire pe tema demersurilor de cumpărare a lucrării lui Brâncuși, ”Cumințenia Pământului”, va avea loc luni, a anunțat ministrul Culturii, Corina Șuteu, citată de Agerpres.

La întâlnire vor participa și proprietarii operei de artă, care ar urma s-o vândă Guvernului României.

“Deocamdată, noi o să avem astăzi o întâlnire legată de asta (n.r. — ‘Cumințenia Pământului’) la nivel de Cancelarie și o s-o avem și cu proprietarii”, a afirmat ministrul Șuteu, în conferința de presă de bilanț, desfășurată luni la Centrul Național al Dansului.

Șuteu spune că, “din păcate, lucrurile n-au evoluat neapărat față de ultimele declarații pe care le-a făcut premierul” pe acest subiect.

“În momentul de față am propus niște amendamente la ordonanța trecută prin Guvern. Acestea sunt la Parlament și așteptăm noul Parlament, pe de o parte, și, pe de altă parte, pregătim o hotărâre de guvern prin care să concretizăm modalitatea prin care banii vor fi dați înapoi celor care îi vor cere, pentru că asta a prevăzut Ordonanța 10 și deocamdată aceasta este, în acest moment, în vigoare. Noi dorim în continuare să achiziționăm ‘Cumințenia Pământului’. (…) ‘Cumințenia’ a devenit o temă electorală și asta a pus o presiune diferită pe proprietari și pe Guvern și-atunci, practic, termenii discuțiilor cu ei s-au schimbat și tocmai asta trebuie să clarificăm și noi cu proprietarii”, a menționat ministrul.

Ea a precizat că nu este responsabilă de “modul în care s-a făcut negocierea și în care s-a construit campania de publicitate”.

“Sunt lucruri de care eu, personal, ca ministru, nu sunt responsabilă. Ce-mi asum pe deplin este faptul că eu cred că această campanie a lansat în spațiul public o temă extraordinar de importantă, a revitalizat, a renăscut interesul pentru Brâncuși, a determinat o polarizare a discuției despre participarea individuală la actul de cultură și a repus un subiect cultural pe agenda publică”, a arătat Șuteu.

Potrivit acesteia, “au fost câțiva care și-au exprimat intenția de a retrage banii”, ea menționând că încă mai crede în proiectul Fondului Brâncuși.

“Un fond de achiziții pentru obiecte de patrimoniu, pentru dosare unde Ministerul Culturii poate să-și exprime dreptul de preempțiune și pentru artă contemporană ar fi necesar”, a mai spus Corina Șuteu.

Ministrul Culturii a admis că “se poate întâmpla ca proprietarii să dea în judecată Guvernul”, dar acest lucru “nu e de dorit”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă