18.5 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialOpera Română îmbracă noi haine

Opera Română îmbracă noi haine

Opera Națională București, o instituție percepută cam în cădere liberă o perioadă mare de timp, a început stagiunea în forță, cu o clădire renovată și, cel mai important pentru un astfel de așezământ de cultură, cu o sală cu acustică simțitor îmbunătățită. Iar acest lucru a putut fi constatat de melomani chiar din seara deschiderii în forță a stagiunii, cu premiera „La traviata”, în regia lui Paul Curran, un regizor cunoscut pentru montările sale în teatre din întreaga lume, un artist ce îmbină clasicul cu noile tendințe din regia de operă. „Una dintre cele mai atractive povești despre oameni scrisă vreodată”, după spusele lui Paul Curran, „La traviata” se montează pe scena Operei într-o viziune regizorală nouă care transpune povestea Parisului anilor 1700 în cel al anilor `50.

Cu un început care cu siguranță a fost pe gustul spectatorilor Operei, cu un program anunțat pentru această stagiune aș spune foarte ofertant, Opera București reînvie și ne îndeamnă să sperăm, aș spune chiar să fim convinși, că ajunge să fie cu adevărat o Operă Națională. Nu numai că în această stagiune ne vom putea bucura de premiere precum „La fille mal gardee”, „Falstaff”, „Triptic de balet”, „Manon Lescaut” și baletul „Giselle”, în regia unor artiști internaționali consacrați, dar Răzvan Dincă, directorul Operei, un foarte bun manager se pare, ne anunță și prezența unor invitați speciali pe această scenă, așa cum se întâmplă în marile Opere din lume.

„La traviata”, în această nouă estetică, a beneficiat de prestația foarte bună a sopranei Aurelia Florian, o Violetta Valery expresivă și în mare formă, secondată foarte bine de Ionuț Hotea, în rolul Alfredo Germont și Ionuț Pascu, Giorgio Germont.

Cred că acest nou început al Operei Naționale București poate fi debutul unei frumoase povești de dragoste între ea și melomanii bucureșteni.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: România creşte din punct de vedere economic. Trei dovezi concrete, confirmate de INS

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, miercuri, că România creşte din punct de vedere economic, el prezentând trei dovezi concrete, confirmate de INS, şi anume creştere...

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...
Ultima oră
Pe aceeași temă