14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialOpt artiști din șapte țări o omagiază pe Maria Tănase

Opt artiști din șapte țări o omagiază pe Maria Tănase

„Roots Revival Romania”, un proiect muzical internațional inspirat de cântecele Mariei Tănase, se va materializa într-un turneu național în zece orașe. Evenimentul va debuta pe 23 septembrie, la Craiova. Turneul se va încheia cu doua concerte în București, pe 11 și 12 octombrie, după ce va fi încântat deja publicul din alte nouă mari orașe din România.

Opt artiști din șapte țări redescoperă folclorul românesc, folosind instrumente inedite, din propria țară, într-o căutare care trece prin jazz, improvizație, compoziții originale și tradiționale. Totul într-o călătorie de la Est la Vest.

Puteți să redescoperiți astfel muzica inspirată de Maria Tănase prin viziunea unor artiști din Iran, Bulgaria, Marea Britanie, Turcia sau Franța și să ascultați, poate pentru prima oară, instrumente tradiționale precum ney, duduk sau oud, care, deși vin de atât de departe, par totuși atât de aproape de noi în spirit.

„Roots Revival Romania” este un proiect multicultural susținut de Sensiblu, care a ajuns acum la cea de-a doua ediție. Primul episod a fost dedicat muzicii din Maramureș și s-a finalizat cu înregistrarea unui prim disc intitulat chiar “Chapter One: Maramureș.”

Prezentul turneu promovează cel de-al doilea disc – „Colors of Maria”, înregistrat live la Sala Radio în primăvara acestui an.

În concertele din turneul „Roots Revival Romania” vor urca pe scenă mai mulți artiști: Mehdi Aminian (Iran) – ney, Mehmet Polat (Turcia) – oud, Leila Renault (Franța) – bas, Emmanuel Hohvannisyan (Armenia) – duduk, Hristina Beleva (Bulgaria) – gadulka, Meg Rosallen Hamilton (Marea Britanie) – vioară, Monica Madaș (România) – voce, Maria Casandra Hăuși (România) – voce, Aleix Tobias Sabater (Spania) – percuție.

Programul turneului:

Craiova: 23 septembrie – Teatrul „Marin Sorescu”

Timișoara: 25 septembrie – Teatrul Național „Mihai Eminescu”

Oradea: 26 septembrie – Casa Sindicatelor

Cluj-Napoca: 28 septembrie – Filarmonica Transilvania

Sibiu: 29 septembrie – Casa Sindicatelor

Brasov: 1 octombrie – Centrul Reduta

Iași: 3 octombrie – Teatrul „Luceafărul”

Galați: 4 octombrie – Casa Studenților

Constanța: 6 octombrie – Casa Sindicatelor

București: 11 și 12 octombrie – Sala Radio  

Cele mai citite

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...

FOTO. Campania în care primarul Capitalei ascunde adevărul continuă. Nicușor Dan se filmează în Centrul Istoric, scoțând din cadre dezastrul

Nicușor Dan  își transmite mesajele electorale în videoclipuri, multe dintre ele filmate în Centrul Istoric al Capitalei, lângă clădiri ale căror fațade arată bine,...
Ultima oră
Pe aceeași temă