Pianistul Andrei Gavrilov, la Ateneu

În această seară are loc la Ateneul Român un concert de excepție al Filarmonicii „George Enescu“, avându-l ca solist pe marele ­pianist rus Andrei Gavrilov și la pupitru pe dirijorul Horia Andreescu.

Melomanii vor putea audia Con­certul nr. 2 pentru pian şi orches­tră, în do minor, op. 18, de Serghei Rahmaninov, și Messa di Gloria, de Giacomo Puccini.

Andrei Gavrilov s-a născut la Moscova într-o familie de artiști, tatăl său Vladimir Gavrilov fiind un cunoscut pictor, iar mama sa, elevă a lui Henrich Neuhaus, a fost prima sa profesoară de pian. A absolvit Școala centrală de muzică din Moscova, unde a studiat cu Tatiana Kestner în 1973 și a ­urmat apoi Conservatorul din Moscova la clasa lui Lev Naumov.

La numai 18 ani, a câștigat Premiul I la Concursul Interna­țional Ceaikovski în 1974 și în același an s-a bucurat de un debut triumfal la Festivalul de la Salzburg, unde l-a înlocuit în concert pe Sviatoslav Richter.

În 1976 a debutat la Londra cu Bournemouth Symphony Orchestra, sub bagheta lui Paavo Berglund, la Royal Festival Hall iar doi ani mai târziu a întreprins un turneu european cu 30 de concerte alături de Filarmonica din Berlin. Devenit celebru pe plan internațional, conducerea sovietică i-a aprobat desfășurarea carierei în Occident începând cu 1984, când pianistul revine pe scenele din Marea Britanie, la Barbican și Royal Festival Hall. După debutul de la Carnegie Hall din 1985, Andrei Gavrilov a concertat alături de orchestre pres­tigioase, precum cele din New York, Los Angeles, Detroit, Cleveland, Chicago, Philadelphia, Montreal, Toronto, Londra, Viena, Paris, Berlin, München, Amsterdam, Tokio, Moscova, St. Petersburg cu dirijorii Abbado, Haitink, Muti, Ozawa, Svetlanov, Tennstedt, Rattle, Neville Mariner, printre alții.

Între 1976 și 1990, Andrei Gavri­lov a avut un contract de exclusivitate cu EMI, iar înregistrările sale au câștigat premii internaționale precum Gramophone Award (1979), Deutscher Schallplattenpreis (1981), Grand Prix International du Disque de L’Academie Charles Crois (1985, 1986), International Record Critics Award (1985). În 1989 a fost distins cu Premio Internazionale Accademia Musicale Chigiana și declarat de către juriul de specialitate drept „cel mai mare pianist în viață”. În 1998, a fost inclus în colecția de înregistrări realizată de Philips intitulată „Great Pianists of the Twentieth Century”. În octombrie 1990, pianistul a semnat un contract de exclusivitate cu ­Deutsche ­Gramophone, având ca rezultat înregistrări de referință cu lucrări de Chopin, Prokofiev, Schubert, Bach și Grieg.

Între 1994 și 2001, pianistul s-a retras din activitate, ­dedicân­du-se studiului filosofiei și religiei. Revenirea pe scenă a avut loc în Rusia, la Conservatorul din Moscova, când a cântat în aceeași seară patru concerte pentru pian, iar în 2008 a reluat concertele în SUA. În 2009 a realizat un turneu internațional de succes în care a concertat timp de patru luni în Rusia. În februarie 2010 a susținut o serie de patru concerte la Vienna Philharmonic Golden Hall. Pianistul are în proiect realizarea unor noi înregristrări (CD și DVD) cu lucrări de Bach, Chopin, Liszt, Schumann.

Dirijorul

Horia Andreescu este astăzi dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”. Fondator al orchestrei de cameră „Virtuozii” din Bucureşti, profesor asociat al Universităţii Naționale de Muzică Bucureşti, Horia Andreescu a fost mulţi ani director artistic şi dirijor-şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Dacă asculţi Eroica, Simfonia nr. 3 de Enescu, simfonii şi misse de Haydn, Chain 1 şi Chain 2 de Lutoslawski sau Simfonia nr. 6 de Mahler, constaţi cât de largi sunt disponibilităţile artistice ale lui Horia Andreescu. Constaţi cu câtă ardoare caută adevărul unei muzici şi cum ajunge la acesta, prin vigoarea talentului său, prin fertila sa imaginaţie, prin ştiință şi curaj. Studiile sale la Universitatea de Muzică din Bucureşti (compoziţie şi dirijat cu profesori excepţionali), la Academia de Muzică de la Viena (cu Hans Swarowski şi Karl Österreicher), precum şi cursurile cu Sergiu Celibidache sunt o bază solidă a devenirii sale dirijorale.

Din colaborările lui Horia Andreescu cu orchestre din România şi străinătate – mai cu seamă din Germania, unde numără 13 ani de „dirijor oaspete permanent” la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, 10 ani cu aceeaşi funcţie la Dresdner Philharmonie şi 11 de ani la Staatskapelle Schwerin – există peste 60 de înregistrări pe piaţa discografică, dintre care 16 cu orchestre din Europa. Iată câteva din cele mai recente: un CD realizat cu Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, editat la „CPO” în 2007; altul înregistrat la West­deutscher Rundfunk Köln (creaţii ale compozitorului Pascal Bentoiu), editat în 2004 la „Hastedt”; un CD editat în 2008 la „Electrecord” cu lucrări de Dvorak şi Musorgski-Funtek, înregistrate cu Netherlands Radio Philharmonic Orchestra, în 2009 Oratoriul Bizantin de Paşti de Paul Constantinescu, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, editat de Casa Radio, şi în 2010, lucrări de Wilhelm Georg Berger cu Orchestra Simfonică Radio Berlin, din nou pentru firma „CPO”.

Integrala Enescu (8 CD-uri), editată de „Electrecord” şi „Olympia” – Londra şi bine difuzată, contribuie consistent la cunoaşterea, de la Tokio până la New York, a acestui mare compozitor.

Despre Messa di Gloria care face parte din programul serii muzicologul Petre Codreanu scrie că: ”Este o lucrare de tinereţe, care a avut prima audiţie în iulie 1880 şi care a rămas multă vreme în manuscris, fiind (re)scoasă la lumină după 1940. Este vorba, de fapt, despre o creaţie impusă la absolvirea studiilor din oraşul natal, înainte de a intra la Conservatorul din Milano. La nici 22 de ani (Puccini s-a născut la 22 decembrie 1858), tânărul autor vădeşte un talent sigur, chiar dacă se fac simţite influenţe din Bellini şi Verdi. Primele două părţi sunt chiar ceva mai «vechi»; o parte din materialul din Kyrie a fost ulterior utilizat în cea de-a doua operă pucciniană, Edgar, după cum elemente din Sanctus se vor regăsi în Manon Lescaut. Lucrarea se intitulează ca atare întrucât Gloria este partea cea mai extinsă; începutul este expansiv, iar încheierea maiestuoasă cuprinde solo de tenor şi o fugă corală. Din toate cele cinci secţiuni se desprinde filonul melodic de colorit puccinian, sâmburele simţului dramatic magistral dezvoltat ulterior şi fineţea nuanţelor în înfăţişarea sentimentelor”.