7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialSonate de Beethoven

Sonate de Beethoven

Apreciat peste hotare ca unul dintre cei mai mari pianişti români ai momentului, considerat de presa internaţională ca un continuator al tradiţiei stabilite de artişti de renume ca Dinu Lipatti sau Radu Lupu, Matei Varga este invitat la Bucureşti pe 31 mai,  la ora 19.

Artistul român a fost aplaudat în prestigioase săli din lume, precum Avery Fisher Hall şi Carnegie Hall (New York), Konzerthaus (Berlin), Auditorium du Louvre, Salle Gaveau şi Salle Cortot (Paris), Teatrul Regal (Stockholm), Palau de la Música (Barcelona), Casals Hall (Tokyo) şi altele. La Sala Radio, Matei Varga va susţine la finalul lunii mai un recital cu trei dintre cele 32 de sonate pentru pian compuse de Beethoven: Sonata pentru pian nr. 30 în mi major, Sonata pentru pian nr. 31 în la bemol major, Sonata pentru pian nr. 32 în do minor.

Revista americană „Fanfare“, dedicată domeniului muzical, îl descria în 2012 pe Matei Varga astfel: „un muzician care poate să confere și celei mai simple linii melodice un sens“. Pianistul român și-a creat un repertoriu extrem de variat, de la marii compozitori ai muzicii simfonice și camerale, până la cele mai noi și surprinzătoare creații ale compozitorilor contemporani.

În stagiunea curentă (2015-2016), programul său a cuprins apariții în SUA, Europa și Asia (alături de apreciatul violonist Gregory Harrington).

Pianistul român a participat la importante festivaluri de muzică, între care International Keyboard Festival (New York), Festival de Sintra (Portugalia), Festival dei Due Mondi (Spoleto, Italia), Young Euro Classics (Berlin), Festivalul European „Jeunes Talents“ (Paris), Festivalul Internațional „George Enescu“ (București) și Festivalul „Hariclea Darclée“ (Brăila).

Matei Varga a câștigat premiul al II-lea la Concursul Internațional “George Enescu“ și a primit premiul special pentru cea mai bună interpretare a Sonatei în fa diez minor de Enescu.

Alături de numeroase alte distincţii primite la Bucureşti, New York, Porto, Barcelona etc., a obținut un premiu special la Concursul „Vendome“.

Remarcat de Elisabeth Leonskaja, membră a juriului, a fost invitat să fie manager de proiect în cadrul edițiilor 2009 şi 2013 ale Concursului “Vendome“. A mai făcut parte şi din juriul primei ediții a Concursului Național „Dinu Lipatti“ (Bucureşti, 2010).

Matei Varga a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București în 2004. Și-a continuat apoi studiile la Mannes College (New York), obținînd o diplomă de Master of Music (2006), precum și Artist Diploma (2008).

Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă