Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă miercuri, 8 martie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „Marele Gorsky“ de Vesna Goldsworthy, flamboaianta poveste pereche a romanului-cult al secolului XX, „Marele Gatsby“. La eveniment vor participa Ioana Avădani, traducătoarea romanului, Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare şi jurnalist cultural şi Sandra Ecobescu, preşedintele Fundaţiei Calea Victoriei. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general al editurii Humanitas Fiction.
Romanul „Marele Gorsky“ a fost nominalizat, în 2015, la Bailey’s Women Prize for Fiction şi a fost numit de Financial Times „cea mai frumoasă ficţiune a anului 2015“.
Acţiunea din romanul Vesnei Goldsworthy ,strămutată în Londra secolului XXI, nu este cu nimic mai puţin spectaculoasă sau mai puţin efervescentă decât New Yorkul din anii nebuni ai epocii jazzului. Într-o după-amiază londoneză ploioasă, în vechiul cartier Chelsea, un oligarh rus fermecător, Gorsky, intră într-o librărie modestă şi oferă pentru reamenajarea ei prima dintr-o serie de sume uriaşe. Pentru acei bani, Nikola, librarul plictisit, dar cu o minte şi o cultură strălucite, trebuie să-i alcătuiască oligarhului o bibliotecă personală impresionantă. Aceasta va fi instalată în casa de dimensiunile unui palat pe care Gorsky se întâmplă să o reconstruiască chiar lângă modesta locuinţa a librarului. Gorsky îi cere lui Nikola să adune o colecţie plină de gust de titluri din literatura rusă, pe care intenţionează să o ofere marii sale iubiri de altădată, Natalia, regăsită la Londra. Pasiunea oligarhului pentru frumoasa acum măritată cu un englez e mai mare chiar decât averea sa inestimabilă, iar Nikola se va trezi târât el însuşi într-o lume a opulenţei, lăcomiei, sexului şi crimei, în timp ce încearcă să-l ajute pe Gorsky să-şi recapete dragostea pierdută.
„Gorsky, personajul central al romanului, le datorează la fel de mult celebrilor îndrăgostiţi din literatura rusă precum Oneghin, Vronski şi Jivago, ca şi lui Gatsby. Povestea mea e, de fapt, o poveste de iubire cu cărţi.“ (Vesna Goldsworthy)
Vesna Goldsworthy s-a născut la Belgrad în 1961, unde a locuit până în 1986, când s-a căsătorit cu un diplomat britanic şi s-a stabilit la Londra. Aici a lucrat mai întâi la BBC World Service, şi a îmbrăţişat cariera academică. În prezent, predă literatură şi scriere creativă la Kingston University. Este autoarea a patru cărţi traduse în mai multe ţari şi recompensate cu premii literare. A debutat în 1998 cu volumul “Inventing Ruritania: The Imperialism of the Imagination“, recunoscut drept o contribuţie esenţială la studiul Balcanilor şi al identităţii europene. Cartea examinează versiunea ficţionalizată a Balcanilor şi stereotipurile occidentale legate de această regiune prin lentila literaturii britanice de la Byron încoace. “Chernobyl Strawberries“, care a apărut în 2005 şi a avut un succes răsunător, poate fi considerat, dincolo de amintirile copilăriei sale trăite în „epoca de aur“ a socialismului iugoslav, un pandant la volumul anterior, prin relevarea atitudinii sârbilor faţa de occidentali şi, mai ales, faţa de britanici.Volumul de poezii “The Angel of Salonika“, care l-a făcut pe J.M. Coetzee s-o numească pe Vesna Goldsworthy „o bine-venită nouă voce în poezia de limbă engleză“ şi i-a adus acesteia Crashaw Prize, a fost nominalizat printre cele mai bune cărţi de poezie ale anului 2011 în The Times. Primul ei roman, Marele Gorsky (Gorsky), publicat în 2015, este bestseller internaţional.
Cartea este recomandată de Radio România Cultural şi de Blogul unei cititoare de cursă lungă.
Evenimentul se desfăşoară în parteneriat cu Fundaţia Calea Victoriei. Accesul la lansare este gratuit în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.
Marele Gorsky
Vesna Goldsworthy
(roman)
- Fragment –
În timp ce Gorsky îşi luă locul în colţul lojei sale şi începu să frunzărească programul, am realizat ce reputaţie solidă – deşi poate proastă – avea. Lornietele din staluri se întoarseră către loja noastră, ca într-un bal mascat. Oamenii se holbau chiar când se prefăceau că nu se uită.
Putea să fie cel mai discret dintre oligarhii din Londra – fără nici un club de fotbal din Premier League pe numele lui, fără divorţuri răsunătoare, fără tentative de asasinat la adresa lui sau, atât cât se ştia, comandate de el –, dar în ciuda, sau poate din cauza absenţei sale continue, petrecerile şi palatul a cărui bibliotecă o dotam îi asigurau apariţii regulate în rubricile mondene. Chipul lui era la fel de familiar ca al lui Abramovici sau al lui Berezovsky. Lipsa unei poveşti personale devenise ea însăşi o poveste. Să fi fost gay? Într-o ţară precum Rusia, nici o sumă nu ţi-ar fi cumpărat eliberarea de homofobie, insinuau jurnaliştii, apărându-şi, ipocrit, propriile poziţii liberale. De ce era atat de hotărat să rămană singur?
Zgomotul acordării instrumentelor se ridică din fosa orchestrei peste murmurul publicului. Izbucni un ropot de aplauze şi un tânăr dirijor se postă în faţa muzicienilor. În cea mai adancă linişte, corişti îmbrăcaţi în ţărani ruşi umplură treptat scena şi apoi cântecul ţăranilor se ridică spre zei. Montarea era uimitoare, nimic din ce mi-aş fi putut imagina, deşi ştiam prea bine povestea. Erau două Tatiana. Cea mai bătrână cânta despre dragoste şi amărăciune; cea mai tânără dansa, fără cuvinte. Nu se îndrăgostise încă, nu cunoscuse încă durerile iubirii. Am aruncat o privire furişă spre tovarăşii mei. Ochii lui Gery erau aţintiţi asupra scenei, trupul îi era aplecat înainte, ochii i se mişcau de la un artist la altul, dar puteam deja să îi simt nerăbdarea. Nu era scena ei. Gorsky era sprijinit de spătar, pe jumătate ascuns de umbra catifelei roşii care drapa loja. Ochii i se umpleau încet-încet de lacrimi.
Sufletul slav, m-am gandit, cu un dram de nejustificată batjocură, pentru că şi eu eram slav, în timp ce el nu era, deşi fusese marinat în cultura slavă. Am presupus că priveşte în golul întunecat de deasupra capetelor spectatorilor, dar instinctul m-a făcut să-i urmăresc linia privirii
de-a curmezişul sălii, până la boxele din faţă. Chiar în faţa lui era un grup de tineri şi tinere, genul de copii de oraş, care se uitau unul la altul pe deasupra paharelor de şampanie mai mult decat se uitau la scenă. Un cuplu se săruta. În boxa mai mică de la stânga, erau doar doi oameni, un bărbat şi o femeie. Chipul bărbatului era acoperit de program. Lumina palidă şi albăstruie care
străbătea de sub el sugera că îşi verifică telefonul. Femeia purta o rochie neagră, simplă, fără nici un fel de bijuterie care să-i mai alunge severitatea sau să strălucească pe pielea ei translucidă. Strângea la piept o poşetă mică. Nu exista nici o îndoială: spre deosebire de noi, ceilalţi, ea era aici pentru muzică. Chipul ei familiar, frumos, rusesc era inconfundabil.
