O apariţie editorială cu totul specială a fost lansată azi la Cluj. Este vorba despre jurnalul unui ţăran român din Bistriţa-Năsăud, om cu numai patru clase, care timp de 44 de ani, între 1 ianuarie 1937 şi 29 martie 1981 a notat, zi de zi, momente din viaţa sa şi a comunităţii în care trăia, dar şi evenimente care au marcat istoria ţării.
Jurnalul se termină cu două zile înainte de a muri, consemnează Agerpres. Autorul jurnalului se numea Simion Cismaş. El a trăit în localitatea Monor, iar prima filă a fost scrisă de el pe când avea 28 de ani. El îşi numea jurnalul „călindar”. Specialiştii consideră acest jurnal drept unic în cultura spaţiului românesc.
Iată primele cuvinte pe care Simion Cismaş le scrie în jurnalul său : 'Tinpu iarnă goală, puțină zăpadă, dar frig tare. Astăzi ca întruna din sărbători, am isprăvit cu vitele și am mers la biserică și după-masă la joc și seara ne-am dus la joc la Barna”. Evenimentul editorial de azi a fost organizat de Universitatea Babeș-Bolyai. “Am parcurs cu mult interes această carte-fluviu, prima de acest gen pe care eu am citit-o și prima, cred, care există în cultura noastră populară, o carte în care un simplu om, cu patru clase elementare, își prezintă itinerariul vieții, începând de la vârsta de 28 de ani și până la 72, zi de zi. Viața sa, a familiei ale, așa cum se proiectează ele pe viața satului și, într-un plan mai îndepărtat, pe viața țării', spune cu această ocazie istoricul Simion Retegan, de la Institutului de Istorie 'George Barițiu' al Academiei Române Cluj.
Meritul pentru scoaterea la lumină a jurnalului aparţine nepoatei lui Simion Cismaş, Emilia, care a reuşit, după un uriaş efort, să transcrie zecile de caiete rămase de la bunicul său, apoi să le editeze sub titlul “Călindar”. O lucrare impresionant[, pentru c[ este vorba despre patru volume, însumând mai mult de 2.000 de pagini. Prin ochii bunicului său reuşim azi să vedem atât momente simple, cotidiene, dar şi pe cele mai importante. Vedem cum aces tom a traversat Al Doilea Război Mondial, fiind pe front, dar şi vremurile de după aceea.
“Mi-am pus și eu întrebarea ce a putut declanșa această dorință a lui de a scrie. Eu, când a murit bunicul, aveam opt ani. După ce a murit noi nu am mai discutat de aceste caiete. Mama și tata le-au păstrat într-un cufăr în pod, unde eu le-am redescoperit când am intrat la facultate. Nu știu ce a declanșat această dorință. Cred numai că a conștientizat ce urma să se întâmple, anul 1937 era acea perioadă când începea să se miște lumea practic și probabil că de numai de ani se căsătorise, bunica era însărcinată cu primul copil, de numai trei ani murise tatăl lui de care era foarte legat. Probabil că toate acestea, că a rămas el capul familiei a determinat începerea acestui jurnal",se confesează a Emilia Cismaș. Ea mai spune că bunicul era un om dornic de a se informa, şi ca urmare era abonat la ziarele vremii.
