23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCartea săptămânii în Transilvania-Banat: Sara Mannheimer, Acţiunea

Cartea săptămânii în Transilvania-Banat: Sara Mannheimer, Acţiunea

Cartea de temelie a unei colecţii de literatură nu putea fi decât un volum despre lectură. Concret, un copil de hârtie conceput de o femeie, pentru care „a citi” vine să vindece trauma. Romanul Sarei Mannheimer – Acţiunea (Handlingen, 2011) a primit Premiul pentru literatură al Uniunii Europene (2012), fiind pus la dispoziţia publicului român de Casa Cărţii de Ştiinţă cu sponsorizarea Consiliului Suedez pentru Artă.

Protagonista îşi propune să cucerească Biblioteca sau, în propriile cuvinte, Camera cu Cotoare, adevărat Creier al unei Case ce mai conţine Careul de Meşterit (bucătăria), Camera de Trecere şi o Cameră Interioară. Deja din primele pagini, lectorul simte că are de-a face cu un roman diferit, înţesat cu majuscule, scris în versete şi ton biblic, protestant pe alocuri, scandând un aer scandinav tipic. Sara Mannheimer cultivă deliberat confuzia cotor de măr vs. carte, fapt ce permite analogia dintre bibliotecă şi pomul cunoaşterii – binelui. Până spre capăt, Acţiunea se constituie sub forma unui jurnal de receptare a cărţilor şi de acceptare a vieţii, cu multe citate, comentarii, analize, neînţelegeri, pentru că romanul vine să instituie din start un obstinat ritual de lectură, pe care cititoarea îl oficiază la modul cvasireligios, cu nişte bucăţele de tapet folosite ca semne de carte, cu grăsimea de uns mâinile ca să-i alunece mai bine peste coperte. Întâlnirea va ge-nera treptat o veritabilă questă livrescă, debutând cu mai degrabă indigestul eseu Gradul zero al scriiturii de Roland Barthes, considerat Cartea Originară.

Numai că, deşi aceasta va fi purtată „ca pe sfintele moaşte”, pe parcursul Acţiunii, locul i se confruntă cu Biblia şi cavalerul din La Mancha. În roman există inclusiv un personaj Don Quijote, ba mai mult, avem chiar un Profesor Gutenberg.

Dacă primele două treimi ale cărţii corespund expresionismului abstract, în a doua jumătate găsim câteva secvenţe onirice, care nu sunt subsumabile unui suprarealism astăzi desuet, ci se înscriu într-o poetică perfect lucidă. Sara Mannheimer denotă o privire tipică asupra unicei realităţi, în care visele şi amintirile sunt la fel de relevante precum faptul fizic, trăit. Nu vom descoperi motivaţia sublimării ce stă la baza romanului decât în ultima sa parte, aflând cum a intervenit catastrofa în viaţa protagonistei când aceasta pierduse un copil. Capitolul intitulat „Sophia”, cel mai lung tocmai pentru că poartă numele nenăscutei, se vrea conceput ca un firav surogat.

Sara Mannheimer, Acţiunea

Traducere din limba suedeză de Daniela Ionescu

Casa Cărţii de Ştiinţă (Literatură Europeană Contemporană)

Cluj-Napoca, 2013, 186 p.

Cele mai citite

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Anunțul zilei în Bundesliga! Xabi Alonso și-a decis viitorul: „Acesta este locul potrivit pentru mine”

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că va continua pe banca formației germane Bayer Leverkusen şi în sezonul viitor,...
Ultima oră
Pe aceeași temă