Concurs de poezie

de Romania libera , 14 ianuarie 2011

Concurs de poezie

Completeaza formularul de mai jos cu poezia ta si poti fi publicat intr-un tiraj de peste 60.000 de exemplare!

Un insert la cotitdianul Romania libera, realizat sub directa indrumare a redactiei Timpul liber, poate fi calea ta spre faima!


Regulament - Poezie

La concurs pot participa toti iubitorii de poezie, indiferent de sex, varsta sau locatie.

Concursul se desfasoara pe parcursul a 6 luni calendaristice: 19 ianuarie - 15 iunie.

Participantii se pot inscrie in concurs cu minim 1 poezie proprie care sa aiba minim 2 strofe a cate 4 versuri. Acestea pot fi inscrise in concurs doar online, ca si comentariu la acest articol.

Se accepta doar texte scrise în limba romana.

Atentie!
Inscrierea in concurs se face astfel: prin postarea unui comentariu  care să conţină textul pentru concurs, utilizatorul fiind considerat inscris daca postarea s-a facut pana la 12 iunie, inclusiv.

Daca unul din textele tale va fi desemnat semifinalistul unei luni, in luna urmatoare vei avea dreptul sa postezi 2 texte.

Daca intr-o luna iti vor fi desemnate 2 poezii semifinaliste, luna urmatoare vei putea posta 4 texte.

Data limita de inscriere a poeziilor este  de 12 iunie!

Jurizarea va avea urmatoarele etape:

1. toate textele inscrise intr-o luna (maxim un text de persoana, exceptie facand semifinalistii lunii anterioare) vor fi citite de juriul de nominalizare (format din redactia suplimentului Timpul Liber). Acesta va desemna textele semifinaliste ale lunii. Nu exista un numar prestabilit. Toate textele semifinaliste vor intra in selectia finala de nominalizare.
2. dupa incheierea inscrierilor (12 iunie) toate textele semifinaliste (din cele 6 luni ale perioadei de inscriere) vor fi recitite de juriul de nominalizare. Acesta va desemna poeziile nominalizate, ai caror autori vor participa la finala.
3. poeziile nominalizate in finala vor fi citite de juriu. Acesta va stabili poeziile finaliste si, dintre acestea, poeziile care vor fi distinse cu premiile I, II si III. Toate celelelate poezii (dintre cele finaliste) vor fi considerate a fi terminat concursul la egalitate. Toate poeziile nominalizate in cele 6 luni si cele 3 castigatoare vor fi publicate integral intr-un supliment Romania libera.

- Toate textele inscrise in concurs vor intra in arhiva romanialibera.ro si vor putea fi publicate, cu specificarea autorului, in paginile ziarului Romania libera sau ale altor reviste, ziare, publicatii tiparite sau electronice, situri sau portaluri de net - partenere media. Participantii cedeaza drepturile de autor asupra textelor organizatorului.
- Organizatorii isi declina responsabilitatea in cazul in care un tert preia de pe site textele in vederea folosirii lor ulterioare.
- Orice participant care va inscrie un text ce nu-i apartine (sau care contine parti copiate) va fi descalificat din concurs.
- Organizatorii pot descalifica, fara preaviz, orice creatie care contine greseli gramaticale sau cuvinte vulgare, triviale sau cu conotatii sexuale.
- La 3 creatii descalificate, autorul lor este scos din concursul de Poezie.
- Organizatorii pot descalifica, fara preaviz, orice concurent care nu da dovada de bun-simt, respect si decenta in comunicarea (prin orice mijloace) cu organizatorii sau cu ceilalti concurenti.
- Nominalizatii la sectiunea poezie vor fi anuntati pe site si prin e-mail.

Atentie!
Inscrierea in concurs reprezinta o dovada a acceptarii regulamentului concursului si asumarea obligativitatii respectarii lui!

Comentarii

  • alexandra

    29 noiembrie 2014 13:58

    usfdusf dfgdfv uydgrf deif yhjc hgdfh cduefg eif sd ffg f fuyr fdhgfbvhv fhfuvgv fvgvjv vhvjv bv fghvb hfjhgvjfghvgjuhbngb ghgjbbng gagd yffhyf dgdh csh casa hfh fyh fy yf ffyfu fjfykbgn fuifhg fgjjgbdur dtsonavxczxwq fufbncvf ffdjfvhd

    raspunde comentariului
  • camelia

    23 noiembrie 2014 17:12

    Auzi linistea'?eu da!e frumoasa si curata.e ca un cristal,limpede,pura,transparenta.Ma simt in siguranta cand o ascult.da!Parca nici inima nu mai bate,vrand sa o asculte.Da!cu ea ma simt bine,o vreau cu mine aici si pretutindeni.Bine te-am gasit linistea mea!!

    raspunde comentariului
  • Raluca Pop

    12 iunie 2014 23:36

    Știi ce vreau? O legătură ciudată. Să'nceapă dintr'o dată. Cu tine. Vreau să ne certăm, vreau să pornim o furtună, După care să ne fie bine. Vreau să'ți ascult fiecare privire Privirea aia a ta plină de nesaț, care de fapt E o mărturisire. Tu vrei de fapt să închizi ochii Și să lași mâinile să vorbească pentru tine. Le aud, le aud, nu forța nota, de ce țipi? Țipă mâinile tale la mine, inutil. Știu că mă iubești, mi'ai mai spus. Ești pueril. Ai zis că dacă mâinile tale îmi săruta umerii, Simți o durere mare Cam până în vârful degetelor de la picioare. Atunci am să te gâdil, ca să zâmbești. Că oricum nu'mi plac buzele tale. Sunt subțiri și câteodată amare. Mai ales dacă vorbești prostii. Cuvântul doare. Știai asta? Dar dinții tăi. Niște perle pătrate. Mă enervează că's așa frumoși. Parcă's făcuți din aripi sau poate din lapte? Dar nici nu știu de ce vorbesc de chestii fizice Poate restu'i inefabil. Sau poate nu vreau să știi Că'mi place'al ******** de tare când ne purtăm ca doi copii... Apoi ne ia "profunzimea". Doar suntem artiști. Atâta doar că filosofăm prea mult și, logic, devenim triști. Ne pasă, noi suntem niște sufletiști. Vrem dreptate, iubire... Da, suntem și familiști. Studentisti familiști, sufletiști și triști. Visători teribiliști. Rebeli cumva, în inocența noastră. O să plecăm până la urmă pe insula aia, nu? Vreau o legătură ciudată. Serioasă și neserioasă. Bună și rea, deșteaptă și proastă. Matură nu, doar copilăroasă. Ah și știi cum vreau să mai fie? Frumoasă. Cea mai frumoasă.

    raspunde comentariului
  • STOIAN P BOGGDAN

    12 iunie 2014 17:57

    RenatereLa capătul lumiipe o piatră tocităascute coasaarpele susurăgânduri barbareîncolăcit pe sufletulprimului păcătosnori pârjoliiînsetai de pământfulgeră noapteadin ochii bătrâniobosităîncremenete timpul cu mâna stângămângâie corbiii îi dezleagăîn visul finaltârziuun copil rătăcitzâmbeteprin întunericul mort

    raspunde comentariului
  • Cristina Dutu

    12 iunie 2014 13:44

    Copil am fost Copil am fost i am crescutSub ochii care m-au feritDe vânt, de foame i de ploi,Doar printre flori i codri verzi. Am fost micu, acum sunt marei vă pun lumea la picioare,Aa cum ai făcut i voiPărini iubii, doar pentru noi Eu azi sunt tânăr, voi bătrâni,Timpul nu ne iartă nicicum,Eu acum pot...voi nu putei,Să vă ferii de greutăi. Dar nu vă las părini iubii,Sub ochii mei vei fi feriiDe vânt, de foame i tristei,Ne vom plimba prin codrii verzi.

    raspunde comentariului
  • Pasca Raluca

    12 iunie 2014 10:49

    Al meu iubit, visat de mult,Vorbe dulci eu am sa-ti spunNu pot uita al tau chip ingerescDoar cand il privesc simt ca traiesc!Si chiar de-l vad in fiecare zi,De el ma-ndragostesc zi de zi!Chiar de nu-l vad, si-atunci il simt,Cu inima il ating, si suspin De-al lui dor nemuritor, plin de veninAl dragostei ceresti,Totul pentru mine, tu esti!

    raspunde comentariului
  • Paula Ştefana Onea Lavric

    12 iunie 2014 1:10

    Tabloul ochilor căpruiPictează-mă absentă i căpruie,Să simt că am trecut prin ochii tăi,Cu nuane de creolă poezie,i mă aează pe pereii goi.Pictează-mă-n culori terse i calde,Când caut să devin a nimănui,Când in oglinda ca să văd cum adeA fi tablou prin ochii tăi căprui.

    raspunde comentariului
  • Alex Mercea

    10 iunie 2014 19:12

    Prizonier al lumiiPe cerul întunecat de plumbluna-nvie noaptea din nouși o văd din andâncul mormântuluiliniște...Toți sunt niște cadavre-n aer, mirosindiar Moartea se plimbă zgâriând cripteleVa fi casa noatră-n curând. Stau langă tineși e din nou liniște...Îngerii luptă luminând pământulși un vânt rece bate, dar doar eu îl mai simt acum...Totul a înghețat.Un sunet, și urechi sângerând... Poarta s-a deschis.Din lanțuri încep să alerg sfâșiatpe pământul tot mai cald... Spre tine, iubito.Iar moartea arde în spate, luminată de raze.

    raspunde comentariului
  • Butan Marius-Laurentiu

    10 iunie 2014 0:04

    Singurătatea, o zeamă de lămâie care strânge inimiStingi singurătatea cu candoarea ta,Vântul amestecă ideileTrimite mirosul de pradă, lupoaicelor înfometate...Armura tremură, îndepărtând curajulNegrul alungă albul, dar...în adânc, ura a gonit zefirul sufletuluiE beznă pentru ochi și gânduriDoamne, dă-mi lumină!Visul meu, ca o furtună sufocă echilibrul, întunecă soareleValurile îmi erau prietene, mă aduceau la țărmAcum vântul mă rătăcește pe măriDe singurătateCu capul pe umărul timpuluiîndepărtez lumea, îndepărtez viațaSingur,rătăcesc, am rămas în urmăLocul vechi e nou, siguranța altui copilSe joacă, trăiește și visează...Femeia nu e ființă, e umbră vie a unei închipuiri. Dar o simt atât de aproape...

    raspunde comentariului
  • badarau elena

    06 iunie 2014 10:38

    Iubire Nevinovata Afara ninge, Ma uit la tine ,dar nu te pot atinge. Inima mea plange si... Dorul ma ajunge. . Incerc in zadar sa sterg imaginea ta din inima mea , Dar incontinuare ma bantuie privirea ta. Si stig disperata la tine inca o data -Asta e oare ,iubire nevinovata?

    raspunde comentariului
  • AndraDa

    03 iunie 2014 21:59

    Amor frivolHai sa vorbim despre nimicuriDespre sireturi si culori,Despre umbrele de mataseDespre cum ploua cand sunt nori.Nu te uita prea mult la mineSi sari peste o pauza mai lunga,Sa desenam cuvinte noi pe sub ferestreSa colectam vocalele-ntr-o punga.Un elefant in camera troneaza.Daca se misca da-i cirese si pesmetSi-o sa adoarma iar pentru o vreme,Deci fa-te ca nu-l vezi si mergi incet.Si de-o sa cada noaptea peste noiIar jocuri le-am jucat pe toate,Sa nu-mi iei busuiocul de sub pernaSi nu ascunde in saruturi soapte.Haide sa ne iubim la suprafata,Sa inotam numai cu ochii-n soare.Haide sa ne pupam ca eschimosiiCand e prea greu sarutul si ne doare.Si-asa vom reusi pentru o vremeSa ne ascundem noi de noi,Sa ne zambim duios cand celalalt nu vede,Sa ne-ntalnim doar sambata si joi.

    raspunde comentariului
  • Mihu Daniel

    03 iunie 2014 10:23

    RomâniaLumini de lacrimă în ochi de steaCum ara noastră eÎn mod profundCă a venit pareDin alt pământ.Aici s-a inventat Scrisul întâiSemnul pe lut pictatNite statui...i nu se tie tot,E sub pământ,Misterul nu e mort,Ateaptă gând.Din când în când, spre noi,Semne mai ies,Aici i un noroiAre-neles!Chiar de-au distrus barbari,Cetăi, norod,Civilizaii mariAteaptă-n glod.Despre acest popor,Pe vechi moii,Mai spun un adevărMii de vecii.Hotarul cel mai puri mai exactDe inimă-i conturÎntr-un infarct!Rămânem unicat,Zid pus la zid,Că ne-au tot invadatFoc i lichid!Ne-au chinuit mereuFoc i potopDe parcă DumnezeuPlasmă-i i strop.Din veselii oricum,Ca un ecou,Ni se-ntorcea postumUn trist erou!Acestei RomâniiPământ de gândÎi e ca temeliiSpre cer crescând!I-au fost luminii visNopi ce ardeauDureri de nedescris.i ochi plângeau!Prin rug de patimăAa e eaLumini de lacrimăÎn ochi de stea!Daniel Mihu

    raspunde comentariului
  • Adriana Midrigan

    30 mai 2014 23:06

    "Cartea"Îmi era trist.Pînă cînd...Pînă cînd am descoperit,cum e să evadez.Am început a citi,Cu durere, dar cu dorină.Deoarece sunt o fiină, O fiină, care simte tot.Dar, nu mă opream.Visam...Visam citind.Zburînd în gînduri.Am evadat... nici nu tiu unde,Eram beată de emoii.Vedeam ce citeam,Simeam, ce vedeam.Nu, nu e o aluzie,E doar imaginaiaîn care zbori...Zbori, de fericire.

    raspunde comentariului
  • Botnari Marina

    27 mai 2014 19:36

    ploaie fină rugineștePlumbul de pe asfalt.Îl rupe și-l dezlipește,Iar praful i-l ridică în înalt.Un pom în depărtare,Îmbrățișat de frig și miere,Aruncă flori în canalizareȘi le iubește cu durere.Luna. Un pal abia născutRăsare pe suprafața finăA pielei înjunghiate mutCu lamă și lumină.De ce plînge cerulÎntr-o ultimă șoaptă de mai?Poate-i ruginește clavirul,Poate a pierdut un Rai.

    raspunde comentariului
  • Boingeanu Sebastian

    27 mai 2014 14:40

    Muza fără numeMuza mea nu are nume,După chip pare regină,Ochii cei mai triști din lume,Și un zâmbet de lumină.Are chipul abătut,Buze palide și reci,Și un vis necunoscut,Încuiat în trup pe veci.Degetele-i sunt subțiri,Să le sprijine de tâmple,Când așează amintiri,Să le facă cât mai simple.Păru-i este cochilie,Ochii negrii cum e luna,Glasu-i este melodie,Ce-mi rasună-n gând într-una.Cu o gingășie gravă,Mi se stinge des în palme,O găsesc dulce, suavă,Gata ca să ma condamne.Că o fac să fie ființă,Și-i ofer numai căldură,Și în marea-i neputințăO prefac literatură.

    raspunde comentariului
  • Badila Alexandra

    26 mai 2014 10:36

    Viata la tara,Coplizan cu talpi de iuta,Coropcar prin varf de munte!Chilipan si roscovan,Chicote cu un carlan!Portul nostru din popor,Chiurc frumos,deloc usor!Crengi supuse spre apus,Spre chindie urc nespus!Tineri dragi grupati in doi,Merg desculti cu pasii moi!Iar Chivuta-n port de inSta,gandeste-un citadin!Sus pe cuci,departe-n zareCate-un soim se-nalta tare!La un ceas,placuta boareAdieri de vant,pamant ce doare!Cum ni-i vremea de demult,Timpi si clipe din trecut!Pietre seci sub ape blande,Salcii lungi si flori crescande!Dor de camp si dor de toate,Condeier strabun in sate!

    raspunde comentariului
  • Brodoceanu Andrei-Valentin

    25 mai 2014 10:32

    Chiar daca...1. Chiar daca fulgii cad plangand,In iarna de matase,Mereu ramane al meu gandPe-aleile retrase.2. Acolo vad printre strainiUn chip frumos, angelic,Cu el atunci eu imi alinSuspinul meu eteric.3. Culorile melancolieiSe-astern acum peste alei,In ochii ei luceste blandSi soare si scantei.4. Acelasi foc se-aprinde acumIn inima-mi pustie,Din jarul ei, din foc si scrumEl viata imi invie.5. In viata scurta ce parcurgPe-alei fara amor,Ma simt acum un demiurgIn suflet cu mult dor.6. As vrea ca ochii ce-i privescNicicand sa nu mai plece,Deoarece in ei gasescIzvor adanc si rece.7. Chiar daca fulgii cad plangand,Doar ochii ei angeliciRaman acum in al meu gand,Curati, frumosi, feerici.

    raspunde comentariului
  • Delia Vacar

    23 mai 2014 12:07

    Prin zidul casei parintestiO buruiana-si face loc,La geam, tu nu te mai ivesti,Tu, mama draga, sfant breloc.Au invadat peste masuraSi ale mele stari de dor,Cresc pana si in bataturaSi prin cimentul din pridvor.Prin geamul spart, mai vad crampeieCum chipul tau, zambea fragil,Cum pasii mei si umbra ta,Se pierd in joaca de copil.Prin zidul casi parintestiCurg ploi si cad ninsori, agale,Tu, Sfanta, nu te mai ivestiLa geamurile vesnic goale.In asta tara de chirpici, Conducatorii sunt stapanii,Romanii s-au cam dus de-aici, Raman copiii si batranii.In asta tara de chirpici Conducatorii fac avere,Multimea are lefuri mici Si poarta-n suflete durere.In asta tara de chirpici, Ei vor ca sa intram in UE,Cu cei ce poarta inc-opinci, Iar lege si dreptate, nu e.In asta tara, tara lor, Avem si case de chirpici,Si-or stramuta acest popor Cu tot trecutul sau de-aiciSuntem apatici cai sub bici, Nedreptatit si trist popor,In tara asta de chirpici, Ne vand si sangele-n obor!

    raspunde comentariului
  • Delia Vacar

    23 mai 2014 11:41

    Prin zidul casei parintestiO buruiana-si face loc,La geam, tu nu te mai ivesti,Tu, mama draga, sfant breloc.Au invadat peste masuraSi ale mele stari de dor,Cresc pana si in bataturaSi prin cimentul din pridvor.Prin geamul spart, mai vad crampeieCum chipul tau, zambea fragil,Cum pasii mei si umbra ta,Se pierd in joaca de copil.Prin zidul casi parintestiCurg ploi si cad ninsori, agale,Tu, Sfanta, nu te mai ivestiLa geamurile vesnic goale

    raspunde comentariului
  • Fatoi Maria

    20 mai 2014 11:54

    Mi-e dor de tine si acum cand te ascult,Te imbratiseaza din ochi si te sărut in gând-Atât de-aproape si ce departe sunt.Ce simt acum nu-ncape-n vreun cuvânt...Ar trebui sa inventez o noua limba,Doar ca sa-ți spun cat te iubesc,S-o îmbogățesc in fiecare clipa ce schimbaFiindcă in fata ta cuvintele-i palesc...As vrea sa-ți scriu ce n-am mai scris,Sa-ți scriu un univers, sa-ți scriu un vis,As vrea sa-ți scriu savoarea unui sărutCa sa mi-o recitesti de fiecare data cand o uit.Mi-e dor de tine si-acum cand te privesc,Te vad si te visez si te iubesc,Te simt,te stiu te vreau,te dezgolesc,Cuvinte nu-s de ajuns...cuvinte, inca mai lipsesc Un univers nemarginit iti cade la picioare,O mare-nvolburata se linisteste aievea,Cuvinte ce-ti rostesc a nopții taina o învăluie,Cuvinte tremura pe buze, cuvinte infinite.Mi-e dor de tine si acum si atunci .Mi-e dor de tine.

    raspunde comentariului
  • Mihai

    20 mai 2014 1:24

    i totuși,de ce mă cerți?acum când știmcă-i doar o viață de iubit?i totuși,pe ieri deja am pierdut-o,neștiind de ea,neștiind că o putem avea,i totuși,doar o zi,doar o scurtă zi.Te rog,haide să-l păstrăm pe mâinesufocat în brațele noastre,strivit între a ta superioară buză,i a mea inferioară buză.Să-l lăsăm să plecedoar cu promisiuneacă-l va vedea pe ierii-i va rosti,i-i va împărtășite iubescul nostru,cel din mâinele de ieri,din mâinele de azi,din mâinele de mâine.i totuși,chiar dacă încă mă mai cerți,eu tot,tot te mai iubesc.

    raspunde comentariului
  • iordache giorgiana

    19 mai 2014 12:00

    Prin lacrimi de soare, Prin lacrimi de stea, Eu caut carare Spre inima ta . Prin lacrimi de luna, Prin lacrimi de fag, Eu caut cararea Celui ce mi-e drag. Prin lacrmi de salcie , Prin lacrimi de plop, Imi plang nestire Norocul meu orb.

    raspunde comentariului
  • Adelin Iulian

    17 mai 2014 19:55

    Intro-ul sună miștoDau pe beat foarte miștoPovestea unor băiețiÎncepe de josCând scriau rimeȘi le aruncau pe josVibrațiile se auzeauDe susÎn mare asta suntem toți pierduțiVântul tulbură încetPleoapele ochiilorȘi te fac să realizeziCă ai fost luat la miștoPartea însorităE mult mai departeFugi, nu te uita în spateÎn goană după faimăScriu versuri șiVă spun că nu e iarnă, nici crăciunÎn linia întâi stau ei toțiȘi interlopi, și mafioțiAm nevoie de tineSă mă susțiSă câștig acest concursSă vezi cât pot să scriuFimele te strică de capMai bine citeșteȘi bagă la capSingurătatea te strică de totIeși afară să vezi că e frumosLegat la ochi, stai tot timpulDar îți place și doar îți pierzi timpulPromisiunile nu mai existăE doar un simplu cuvântRomânesc agățat de o schijăZilele vieți noastre..Frate sunt tari,Străzile-s rele și Pline de golaniSpre steleUrc încet, încetAm nevoie doar De un medicamentSă am pe cineva..Să o iubescSă vadă și ea Cum sunt euPoate ea...Aici termin,Nu vreau să o lungescVă mulțumesc pentruCă ați cititCeva ce am scris pe momentV-ați uimitȘtiu că pot mai multȘi tocmai de aceea, câștig acest concurs!

    raspunde comentariului
  • Daliana David

    12 mai 2014 21:31

    LILIACUL Tu creatură divină. Ce te-ascunzi de lumină.În locuri întunecoase. Peșteri și poduri de case. Nu te speria de mine.Vreau să fiu amic cu tine! Seara când ieși la plimbare.Eu îți fac o salutare. Am să îți fac și o căsuță. Mititică și drăguță. Ziua să poți sta ca-n noapte.Tu drăguță vietate.

    raspunde comentariului
  • Brehuescu Stefan

    12 mai 2014 19:31

    ACRU SI AMAR Acră este viața asta....C-o precizie măiastră,răul,rumegă suflet nătâng.Umblă morții vii pe stradăși încearcă să se mintă,inhalând din griul aer,fericire ipocrită...Ar putea face iubireaMarea de morți s-o învie?Ar putea ea să transformerăul într-o veselie?Dar iubirea-i efemerăsufletul e amăgit...Omul este călător,Răul este infinit!

    raspunde comentariului
  • carmen focșa

    12 mai 2014 11:12

    POEM Ascultam cum treci dintr-o cameră-n cealaltă Chiar dacă nimic nu suna și nici Ferestrele întredeschise nu se zbăteau ca altă dată precum Aripile unei păsări Care-și refuză zborul ...Lucrurile îți tulburau ochiul cu imagini Pe care încă le-ar jindui Pe când ne așezam la o masă austeră -Doi regi hotărând soarta unui paradis Din care nu știau că au fost alungați.

    raspunde comentariului
  • carmen focșa

    12 mai 2014 11:12

    POEM Ascultam cum treci dintr-o cameră-n cealaltă Chiar dacă nimic nu suna și nici Ferestrele întredeschise nu se zbăteau ca altă dată precum Aripile unei păsări Care-și refuză zborul ...Lucrurile îți tulburau ochiul cu imagini Pe care încă le-ar jindui Pe când ne așezam la o masă austeră -Doi regi hotărând soarta unui paradis Din care nu știau că au fost alungați.

    raspunde comentariului
  • Stanciu Cătăllin

    11 mai 2014 19:13

    A început totul în copilărie, Când petreceau împreună timp în netire,O copilărie desprinsă parcă din abis.Un băiat i o fată, care trăiau un vis, Au început un simplu joc, nevinovat,Joc, pe care moartea l-a încheiat!Anii au trecut peste cei doi copii nevinovai,Făcând o lume în care, n-aveau loc ceilali!Dormeau împreună, împreună mâncau,Însă părinii lui deloc n-o suportau!Peste amândoi cerul s-a prăbuit,Atunci, când ea plecarea i-a vestit.L-a văzut în urma-i i a început să plângă,Dar de-o despărire dureroasă a încercat să fugă.Câteva zile nu a dormit deloc, nu a mâncat,Amintindu-i parcă de ce s-a întâmplat.El a mers mai departe, însă n-a uitat,Dar cu altcineva s-a însurat!Fata s-a-mbolnăvit, ajungând pe patul de moarte,Ultima dorină fiind, ca el să-i fie aproape!Chemat parcă de îngeri, ajunse lângă ea,Prea târziu să poată îndrepta ceva...Ea l-a privit parcă având ceva Dumnezeiesc,Ridicându-se spre Rai, cu-n ultim TE IUBESC!!!

    raspunde comentariului
  • alina

    11 mai 2014 17:49

    Nu apare cum trebuie si o mai scriu o data, cu separare intre versuri Prin mistere mai adanci, din adancuri, de sub stanci Retresare un pestisor, prin multimea din decor. Un scafandru langa el, neelucidat nici el, Tot prin valul de mister si prin marsul catre cer, Avantandu- se mai lin, Diving diving zice fin, Respirand caldura care, din Maldive mi se pare Ca un munte, o cetate.

    raspunde comentariului
  • alina

    11 mai 2014 17:44

    Prin mistere mai adanci, din adancuri, de sub stanciRetresare un pestisor, prin multimea din decor.Un scafandru langa el, neelucidat nici el,Tot prin valul de mister si prin marsul catre cer,Avantandu- se mai lin,Diving diving zice fin,Respirand caldura care, din Maldive mi se pareCa un munte, o cetate.

    raspunde comentariului
  • Parfeni Vasilii

    10 mai 2014 18:32

    O zi din viața luiPe cer apare luna,iar soarele-a apusO zi ne-însemnată din viața lui s-a dus,O zi obositoare,o zi din calendar,O zi în care tu doreai ceva în dar.El a venit la tine, încet te-a sărutatTu ai răspuns încet ce mult te-am așteptat...Deja totul e gata,mîncarea s-a răcitPe unde ai umblat de greu tu ai venit?Ai petrecut cu ea și ce cadou i-ai dat,Ți-a spus la revedere,ai stat cu ea pe pat?Miroase a parfum, e chiar parfumul ei?Zi-mi că a fost așa, poți sa îmi zici ce vrei!Nu vreau ca să mă minți și sa te duci la ea,Nu vreau ca să mă lași ești toată viața mea.Nu vreau să pling in pernă, nu vreau ca să te strig,Să nu mă lași în noapte, să nu ma lași în frig.Aș vrea ca lîngă mine, mereu tu ca să fiiSă-ți spun că te iubesc , iar tu să mă susții.Tu ai privit la mine și-ncet tu ai zimbit-Ce-nseamnă toate astea parc-ai înebunit?Am stat cu ea pe pat de pieptul ei lipit,Am renunțat la tine, dar totuși am venit.și ca orice zi voi fi lingă tine,Nu vreau ca să te las ești parte din mine.Am fost la mama mea, știi ce cadou i-am dat?O zi din viața mea- ziua de 8 mart.O zi din viața mea în care fiul eiI-a sărutat mînuța și umerașii grei,I-a sărutat gurița si obrajorii plinși,I-a sărutat și ochii ce mult timp au stat triști.I-am spus mersi la toate ce-n viață a făcut,I-am mulțumit de faptul că mare m-a crescut.I-am spus că o iubesc și că îmi pare rau,Că nu îi sunt alături la bine și la greu.Iar ea la rîndul ei știi ce răspuns mi-a dat?Să mă întorc la tine și-ncet ea a oftat.

    raspunde comentariului
  • sorin barsan

    09 mai 2014 21:59

    Toamna.S-au stins florile trupului meu,Dezvelind odajdiile din ramuri Si-n trunchiul plin de noduriSuliti cu varfuri de putregai Ganduri lancezi se alina Cand tot din ramuri tintesc boltele Si-mi bat in cuie paianjenii Cantec de toamna...Ah,scoarta ce-mi creste muschiul,Debusolat prin stravezia-ti bruma.Toamna ucide-ma tu cu spinii tai,Caci de nu voi muri de dor Si-atunci blestemul nefiintei mele Va rabufni in mii de arcusuri Si neam de neam de greieri,Invesmantati in haina ta pestrita Chema-ne-vor mormanturi. Sori n Barsan

    raspunde comentariului
  • Andrei Ionut Adrian

    09 mai 2014 20:43

    Metastaza.De Andrei Adrian IonutPierdut în întuneric la scris eram chiar fulminant.O simplă mângâiere ce o numeam eu culminant.Dă-mi tu motive să ies iar la lumină.Fiindcă eu mi-am pierdut credinta divină.E greu acum, toate încet acum mă dor.Întuneric peste tot, nimeni nu-i oferă ajutor.Scriind simt că fac parte din altă lume.Presărată cu mistere si multe glume,Mă lupt să fac bine, mă lupt cu artistul din mine.Si încet realizez că omor încet copilul din mine.Stând în întuneric îmi contractez doar disiparea.Scriind îmi resuscitez doar întrebarea.E greu să lasi după ce gusti fructul interzis.Iar după te simti exact ca un proscris.Poate, prezint realitate mult prea brutal.Dar vocile din cap nu m-au ales accidental.E greu să scrii când mâna îti sopteste.E greu să lupsi când nimeni nu-i doreste.E trist dar în acelas timp îmbucurător.Cum realitate te transformă într-un artist, într-un actor.Cu greu mai reusesc să tin ochii deschisi.si-n repetate rânduri repet" Doamne unde-s îngeri promisi"Sau sunt unul din proscrisi tratat cu spatele.Care s-a rătăcit în întuneric să-si uita păcatele. Stiu Si în acelaSi timp eu îmi repet.Oare acum pe foaie îmi pun al meu regret.De ce? Să ies acum din vastul întuneric,Cerându-mi asta devin un încet coleric.

    raspunde comentariului
  • Marica Elena

    09 mai 2014 19:22

    STÂNCA NEIUBIRII DE SINES -a însângerat cerul,picuri de sânge cad ca niște fulgi agitați.Toți oamenii lipsesc de la judecata naturii,Numai eu ca un prunc părăsitmă zbat, să absorb cât mai puțină ură.Aripile de fier , picioarele prea fragedemă forțează să plutesc în ochiul întunecat,ce izvorăște din stânca neiubirii de sine.

    raspunde comentariului
  • Andrei Ionut Adrian

    09 mai 2014 18:36

    Metastaza.De Andrei Adrian IonutPierdut în întuneric la scris eram chiar fulminant.O simplă mângâiere ce o numeam eu culminant.Dă-mi tu motive să ies iar la lumină.Fiindcă eu mi-am pierdut credina divină.E greu acum, toate încet acum mă dor.Întuneric peste tot, nimeni nu-i oferă ajutor.Scriind simt că fac parte din altă lume.Presărată cu mistere i multe glume,Mă lupt să fac bine, mă lupt cu artistul din mine.i încet realizez că omor încet copilul din mine.Stând în întuneric îmi contractez doar disiparea.Scriind îmi resuscitez doar întrebarea.E greu să lai după ce guti fructul interzis.Iar după te simi exact ca un proscris.Poate, prezint realitate mult prea brutal.Dar vocile din cap nu m-au ales accidental.E greu să scrii când mâna îi optete.E greu să lupi când nimeni nu-i dorete.E trist dar în acelai timp îmbucurător.Cum realitate te transformă într-un artist, într-un actor.Cu greu mai reuesc să in ochii deschii.i-n repetate rânduri repet" Doamne unde-s îngeri promii"Sau sunt unul din proscrii tratat cu spatele.Care s-a rătăcit în întuneric să-si uita păcatele. tiu i în acelai timp eu îmi repet.Oare acum pe foaie îmi pun al meu regret.De ce? Să ies acum din vastul întuneric,Cerându-mi asta devin un încet coleric.

    raspunde comentariului
  • Alexandra

    08 mai 2014 22:30

    "Eu am sa-mi duc crucea mea de lup singuratic-e blestemul meu de solitar-pana la capat"Nu am nevoie de prezenta nimanui in haita mea de greutati.O haita plina de chestiuni,apasari si plina de poveti,O haita izolata,retrasa de materie,inchisa bine cu un lacat.Libovesc singuratatea si ce e ratacit de lume, Ravnesc la liniste deplina,potrivesc tacerea dupa ceas...Ma-ndrept spre univers sfielnic,deznadajduit si retras,Si-l rog in genunchi,si ma inchin ca un bun crestin Sa ma tina departe de tot ce e fals,macabru si hain.Eu vreau sa fiu singur...Ma simt implinit in pustietatea mea Doar izolarea ma retrage de gura lumii neinduplecata si rea.Nu pune la suflet nimic din ce ti se spune,Ai in spate o tona de povesti,o mie de invataturi Pentru o vorba diforma nu-ti da scopul inlaturi.Am simtit de multe ori cum nimeni nu iti e aproape Viata e o animatie ieftina,nu te adaposteste de cruditate.De ce sa-l lasi pe unu' sa-ti darame tot ce-ai creat intr-un timp?Cand tot ce ce-ai creat devasteaza si ce-l mai frumos anotimp.Buchetul de flori crescut in gradina mamei tale, Pomii inverziti inaltati pe zeci de mii de ogoare, Ansamblul de cantece ale pasarilor calatoare, Soarele iti bate in casa in zori cu ardoare, Natura se trezeste la viata si te priveste zambitoare, Urmaresti temeinic cum iarba in fiecare an repare,Realizezi ca tot ce-ai zidit in minte si sufletToate sunt trecatoare...Nu iti justifica nimic ratiunea influentata de ce vezi in jur,De aceea cea mai binevenita alegere e sa ramai ridat si tot singur.Nu e neobisnuit sa te vezi pe tine in fiecare zi, Mai straniu e sa-i vezi pe altii,sa le oferi atentia necuvenita,Sa-ti fauresti un viitor langa fiinte care au in inima zidita rainta. Spiritul se ridica si se rasteste aspru la mine,Am gresit cand am aplecat capul la orisicine. As vrea sa-l potolesc si sa-mi ierte nesiguranta dar imi este rusine. Sunetele din vale se-aud si se agita venind spre el Le simt...sunt sunetele apasatoare ale fagaduintei Insotite din spate cu o oaste puternica ale linistii aboslute.Nu pot decat sa ma bucur de gustul acalmiei, Sa ma desfat departe de vacarmul lumii.Uita-te in jur,uita-te la ce ai,uita-te la ce-ai agonisit.Cu pielea cutata,cu parul carunt,cu fata brazdata Iti dai seama ca totul nu ti-e bun la nimic.Tu nutresti la anii tineretii cand alergai dupa moneziSi iti pare rau ca nu ti-ai hranit launtricul Ti-ai avut grija de trup si trupul altora, Dar nicidecum nu poti intoarce timpul.Nu te ajuta nimeni si nimic,nici banii ce zac in buzunare doldora.Si toate pentru ce? Raman singur in singuratatea meaBucurandu-ma de ce e frumos cu adevarat Si imi place sa stiu ca sunt "impacat in pacat".

    raspunde comentariului
  • Erica

    28 aprilie 2014 21:19

    Între iarnă i primăvarăe vineriO vinere cenuie,recece mă lasă cu regretSe mai duce o iarnăi n-am trăit povestea de iubirevisată în decembrie.E vinerio vinere ce lasăpai de linite în sufletul meuce-mi aruncă amintiri în faăi îmi dă de înelescă sufletului meuîi trebuie mai multe iernica să învee să fie fericitîntr-o sâmbătă ca mâine.

    raspunde comentariului
  • Buliga Alina

    24 aprilie 2014 12:48

    Era visul ei...Petale de sânge presărate pe covor, aievea suspinând de durere,Iar ghimpi-nfipți în trupul ei, un geamăt storceau din trupu-i aproape inert.Prin pânza de paianjen fire de lacrimi se prelingeau spre sclipirea-iCe ultimul glas de speranță voia să-i inducă,Dar ea zăcea , abia respira refuzând să mai lupte! Înfrântă, însetată de cuvinte ce le avea încă pe buzele-i reciCăuta o ultimă șansă, parcă, să își picteze visul pe cerIar din pelalele-i de sânge să-și construiască un Univers al ei.Un cămp infinit de petale viu colorate, o liniște mistuitoareCe numai ea să o-nțeleagă...Dar era doar un vis. Ea continua să zacă , abia respirând refuzând să mai lupte! Picături de ploaie, mângâindu-i trupul, un joc de nuanțe îi dăruia.Răcoarea , întunericul îi aprofundau dezamăgirea, durerea punând stăpânire pe ea.Miracolul vieții încet, încet se pierdea.În mintea ei iși construia, încă, o lume a ei, un câmp infinit de petale viu colorate.Era visul ei. Ea continua să zacă pe podea, abia respirând, refuzând să mai lupte! Era visul ei, pentru a cărui realizare imposibilă, încet, încet se stingea...

    raspunde comentariului
  • Gherghel Sorina cristina

    24 aprilie 2014 8:43

    Dor de Tine Ce dor mi-e Doamne iar de Tine,M-ai părăsit si Te doresc din nou,De i-ar păsa cuiva de mine,Om bun ar fi, copil de-al Tău, erou. Privesc în jurul meu i-n zare, Remarc cum se perindă rând pe rând,In graba vieii-un suflet moareDar multe suflete le tiu născând.Astăzi în drumul meu spre TineAprind o lumânare i Te rogSă -mi dai în viată mai mult bine, Să faci Tu curăenie în smog.

    raspunde comentariului
  • Burcea Cristiana Mihaela

    21 aprilie 2014 20:19

    E scris în steleDincolo de nori, până la steleArd făclii cu patos , dragele de eleUn secret , un mister parcă le leagăCine oare să le-neleagă ?Îmi înseninează o linite vagăParcă-s mici diamante pe mătasea neagrăUn scurt fior mă trece, i-un suspin mă-ncearcăi-ntr-o parte, o imagine s-aratăPe o margine de lac , la frunzele unei sălcii, se leagănă o barcăÎn ea doarme un bebelu i parcăÎn amarul întuneric al nopii, luna lumineazăi somnul dulce al bebeluului vegheazăÎncep să realizez, uor să-mi dau seamaCă acolo, imaginea realitaii , e dumneaei, chiar mamaUor, cu razele-i de lumină faa pruncului o mângâieIar pe faa mamei se citete puritate ,împlinire i mândrieAtunci pe frunte îi sărută puiul, iar el se trezeteÎncet deschide ochiorii , gângurete, îi zâmbeteÎntre cei doi, o lumină puternică se porneteOrbitoareAsta-i dragostea adevărată, nemuritoareDei aripi de înger are, n-o să zboareÎntre mamă i copil există o legătură specialăUn foc arde, care niciodată se va stinge, n-o să disparăApoi ,, te iubesc mami ! uor , am zis,, Legătura dintre noi e supranaturală, în stele e scrisTe iubesc , i am să te iubesc mereuDar sfânt, Dumnezeu pe Pământ, îngerul meuO mână caldă m-a atins pe umăr, uor,i mi-a optit luându-mă în brae ,, i eu puior Din braele mamei îmi ridic ochii la steleSi mă uit bland la eleLa făcliile care ard cu gazO lacrimă îmi alunecă pe obrazO strâng pe mami in brae cât de tare pot, i gândescCă nu există cuvinte să-i mulumescPentru tot, pentru că exiti, pentru că mă iubeti,Pentru că frumos m-ai crescut i etiCea mai bună mamă de pe Pământ,Îngerul meu sfânt.Pe obraz curge o lacrimă de sentiment care a pătat hârtia,Aa îmi inchei poezia.

    raspunde comentariului
  • Trifoi Ecaterina

    19 aprilie 2014 10:46

    Vin albastruM-am îmbătat c-un singur pahar de vin albastruCu-aromă de otravă de oareci i gândaci...Închin pentru-acei oameni născui fără cadastru,Bogai în buzunare i-n suflete săraci!M-am îmbătat din multă, prea multă fericireCu iz de toamnă veche, rece i târzie...Închin pentru-acei oameni lipsii de strălucire,Cu inimă haină, neagră i pustie!M-am îmbătat o dată cât pentru-o viaă-ntreagă!Paharul vieii prinde un gust morbid, amar...Închin pentru-acei oameni ce nu pot să-neleagă,Cu caracter sinistru, vandabil i murdar!M-am îmbătat i nu pot să mă trezesc la viață!Rămân în lumea moartă, cu oameni indeceni...Închin pentru aceia cu suflete de gheaă,Ce-n faa vieii venic rămas-au repeteni!

    raspunde comentariului
  • Răducu Narcis-Nicolae

    15 aprilie 2014 18:28

    LUMEA MEALumea mea se sfărâmă sub picioarele tale grele,Iubirea ce o proteja e prea extenuată,Eu sunt pironit cu lanțuri și inele,Iar gândurile mi-au zburat spre altă poartă.Lumea mea ți-am închinat-o în gradină,Era o zi de primăvară care se plimba,Îți învăluia parul de aur o rază de lumină,Dar când se uita la mine se strâmba.Tu ai ras. Puteai să-mi faci orice acum,Dar mi-ai redat iubirea ca o libertateȘi-ți recitam versuri uitate în costumCare vobeau despre iubire și singurătate.Și mi-ai lăsat puterea de a alege,Dar te iubesc și nu mai pot zbura.Săruturile tale, putea-vor să mă legeAtunci când domol le voi săruta?

    raspunde comentariului
  • Cristofir Ana-Maria

    15 aprilie 2014 8:26

    Sărut Frunzele se sărutau încetiorÎntr-ascuns de trunchiul stătătorSi, ca să nu le vadă lumea, El nebun, i ea nebuna,Se ascunseră după un pomCa sa vezi om, era ca i lumina Cădea fructul, se cocea pământulAdunând cu timpul două pere,Se încredeau frunzele, Iubindu-se sub stele!Veniră i copii ca să le vadă, Plecară râzând cu veselia lor întreagă.i toamna a încercat să le despartă, Dar nu a fost chip,Nici iarna cea nedreaptă nu a reuit!Ori primăvara le va fi regăsit,După o ploaie mult torenială,Ori părul se va fi împodobitCu frunza lui cea rară!

    raspunde comentariului
  • Liviu-Ioan Mureşan

    13 aprilie 2014 14:03

    autismfix la 4 pm. în curtea coliimai întîi iese Lia cu obrajii roii apoi Alex cu faa tristăurcăm în maină fără să scoatem o vorbăultimul sunet al clopoeluluiacasă tăcerea apăsătoare farfuria cu supă lacrimileacasă în jurul mesei fărîmituriletîrziu ua metalică sparge tăcereaea intră cu faa obosită i ne primete în braenoi sughiăm ca după o despărire de viaăzilnic aceeai rutină copiii puin mai înalinoi puin mai tăcuicum o mare povară s-ar lăsa purtatăde întreaga familiefix la 6 am. soneriile telefoanelorochii largi pentru spaima ce va să pătrundăateptarea clopoelului ne legăm ireturile la unisondeschidem ua metalicătiptil să nu o trezim ne îndreptăm spre mainăne înelegem prin semne

    raspunde comentariului
  • Cristea Alina

    08 aprilie 2014 1:02
  • Mihaela Butuc

    06 aprilie 2014 21:18

    Rondelul visului spre RaiÎn vene plumb,în somn e Rai.Prezentul nu rezidă-n mine.Mireasma florilor divine O inhalez ca pe tămîie.De azi păcatul mi-e străin.Doar psalmi aud în visul meu.În vene plumb, în somn e Rai.Regret c-am fost doar un ateu.Trecut-au nopți și zileȘi gîndul meu în veșnic traiRîvnește tainic în iubireSpre-acele nopți și veri senine.În vene plumb,în somn e Rai.

    raspunde comentariului
  • David Costică

    04 aprilie 2014 16:28

    Doamne, ce să mai cred?Doamne apără-ne, de slujitorii tăi,Îmbrăcați în preoți, transformați în farisei.Acum când viața, este grea și-n criză,Ei ne cer, taxe triple, fără nici o scuză!Dacă văd pe alții, ce ne taxează zilnic,Să nu rămână-n urmă, fără vreun mijloc.S-adune zeciuiala, cum era obișnuința Recunoștința-n Domnul, așa era credința!Erau alte vremuri, când toți oamenii credeau,Se închinau, te ridica în slăvi și-n ode, te venerau!Acum când văd pe preoți, ca-dună averi mai mari,Se pregătesc parcă, să trăiască o mie de ani!Oamenii simpli, pierd și ei a lor credință,Când văd pe preoți, ce nu mai cred în pocăință!Se-mbracă parcă pentru paradă, să câștige,S-adune tot ce pot, mulți bani, averi, de unde?Tot de la omul sărăcit și fără lovele,Pe cel bogat nu-l vede, că nu poate pierde.Din banii cei adună, pentru zile negre,Familii mari și grele, ei își alege!Dar nu-și dau seama, că adună degeaba,Și se poate destrăma totul, fără dragostea ta!Toți avem o viață, pe acest pământ,Mult mai ușoară cu bani, dar fără cuvânt!Pierdem onoarea și speranța,Că venim la tine, sau la Satana?Dar cei care se vând, pentru lăcomie,Nu mai au speranță pentru, nemurire!La ei contează clipa, acum pe pământ,Fericiți și plini de bani, fără nevoi și chin!În viața asta, nu vor nici un suspin,Chiar dacă fug de tine, și slujesc alt stăpân!Preoți degeaba, acum mă judecați,Dacă eu așa văd, cum vă comportați!Prin firea voastră, cum ne tratați,Ne îndepărtați de Domnul și ne deviați!De toate cele sfinte, care păreau sacre,Ne sădiți îndoiala, cu abaterile voastre.Suntem datori în lumea asta, doar la taxe,Alții să trudească, pentru plăcerile voastre!În fiecare zi, încercăm să nu vă judecăm,Cum scrie în carte, că aveți cui da socoteală?În fața lui Domnul, la ultima judecată,Noi doar să vă înțelegem și să vă suportăm!Încercăm orice în viața asta, chinuită și grea,Să ne păstrăm credința în Domnul, sau în ceva?Nu mai așteptăm mântuirea, sau nemurirea,Doar să ne lăsați în pace, să putem trăi așa!Nu pot crede, că Domnul așa vrea,Unii să plătim mereu în viața asta!Să ne testeze, a noastră credință și umilințăPrin preoți travestiți și fără pocăință!Încerc și mă lupt, să-mi păstrez credința,În Domnul, fără preoți, lăcașe și altare!Mînjite sau poleite, cu mulți stânjeni în zare,Mă-nchin singur în gând, la Domnul în pace!Domnul este bun cu noi și cu slujitorii săi,Ne lasă-n viața asta, pe toată lumea.Dar la a sa judecată, ne vom prezenta Săraci nevinovați, preoți și discipolii săi! Atunci ne va întreba, dacă am ales, credințaSau viața de huzur, fără umilință și căințăVom da toți socoteală, pentru cât va cântări,Păcatele nostre, din viața asta și fericiți vom fi?Toți suntem buni, doar pentru noi,Dar să ajutăm pe alții, ne vine foarte greu!Chiar dacă-i vedem că pică-n hău,Îi împingem și noi, să scăpăm de ei!Fiecare-n viața asta, alege cum să trăiască,O viață fără de păcate, sau o viață degeaba!Că nu poți niciodată ști, când se sfârșește,Și mergi la Domnul, să ceri Blândețe! David Costică-21 martie 2014

    raspunde comentariului
  • David Costică

    04 aprilie 2014 16:11

    Am mai lăsat un mesaj cu pseudonimul davcosti...Am încercat să fac cont pe site-ul România Liberă și linkul de activare trimis pentru confirmare de site nu merge actvat. Mai am poiezii la care lucrez și de 18 strofe, dar nu știu, dacă mă calific mai departe să le urc! Aici ca mesaj se văd scrise eronat, nu cum le urcăm noi scrise corect. Nu știu cum se văd de d-voastră? Sănătate!

    raspunde comentariului
  • David Costică

    04 aprilie 2014 16:05

    Foștii, actualii și tot Ei !Tovarășii la Ștefan Gheorghiu au învățat,Să toarne, pe toată lumea, chiar și pe frați.Dar nu gândeau că-n orgoliul lor și mândriei,Îi poate face rău, chiar și României!Ei n-au plecat, de acolo nicăieri,Sunt toți, unde sunt banii, pentru ei!Și ne țin nouă predici mereu,Cu noi taxe și impozite la greu!Credeți că dacă sunt la costum au merite,Să vândă pe oricine, fără scrupule?Ei n-au nici-o culoare, nici principii,La ei contează banii, restul sunt iluzii!Cu astfel de oameni, țară scumpă, dragă,Noi îi păstrăm în funcții și ei ne leagă!Ne fac rău la toți și se apără între ei,Se adună, se-aseamănă, se înmulțesc mișeii!Ne țin prelegeri, ne umilesc pe față,Ne dau modele, cum să trăim în viață!Ne arată o cale, dar ei merg pe alta,Separați de-a noastră, de cea stricată!Cum să-i accepți, când ei ne fac răi, Nu le mai ajung banii, doar pentru ei.Să-i mulțumim pe ei și noi, n-avem scuză?Să ne mai pună o taxă, sau o acciză!Dacă credeți, că votul vostru nu contează?Atunci stați acasă, dar nu progresează.Viața să se schimbe-n bine, dacă n-alegeți,Și alți oameni să punem, la care să le pese!M-am născut aici și vreau să rămân,Să trăiesc cu demnitate, că sunt român!Dar văd că, alți semeni de-ai mei, urăsc,Să ne reprezinte, să mă lase să trăiesc! Nici tinerii care vin și intră la comandă,Repede îi copleșesc, cu daruri, pomană! Și când se trezesc, corupți la corvoadă, Deja vorbesc la fel, ca și ceilalți, degeaba!Dacă le spui, sau le arăți, îi sfătuiești,Îți poartă pică, de ce nu reușești?Să-i înțelegi și pe ei că sunt noi, săraciiȘi să-i păstrezi acolo, până îi ia dracii!David Costică-16 martie 2014

    raspunde comentariului
  • David Costică

    04 aprilie 2014 16:03

    Pământul sfânt al țării!Nu schimbați țara străbună, în altă Ucraină,Avem și noi drepturi, nevoi și frați!În Covasna și-n Mureș, nație română,Așa suntem de secole, aici neschimbați!Pământul țării și glia, este sfânt în România,Dacă nu puțeți să-nțelegeți, vrerea și avereaCare-o păstrăm pentru țară și semenii ei,Plecați în pustiu, nu mai sunteți românii ei!Jurați strâmb la investire, ca Iuda la mănăstire,N-aveți suflet, n-aveți mamă, sau nici frate.În guvern și-n parlament sunteți toți confrate,Când ne vindeți la bucată, parte-n parte!Oamenii care v-au crezut, i-ați dezamăgit,Voi le-ați vândut pământul sfânt al țării!Nu mai sunteți neamul nostru, ci al trădării,În fiecare zi ne vindeți și ne dați uitării!Chiar nu puteți câștiga, lua, cât ați vrea?Fără să vă vindeți țara asta, lăsați-o așa!Căutați slujbe, servcii de vânzare, în altă țară,La muncă mai multă și cinstită, pe afară!Credeți că pământul sfânt al țării, e doar un vis,De când ne conduceți voi pe noi, de mult apus!De 25 de ani încoace, nu vedeți decât bani,Nu mai sunteți frații noștri, ne sunteți dușmani!Ne învrăjbiți în fiecare zi, an de an și socotiți, În paranoia voastră, nu puteți deveni cinstiți! Să ne urâm aproapele, că-i maghiar sau saș sau rom,Tot ce vă aduce profit, fără socoteala de a fi Om!Sunt mii de proverbe în România, care strică omeniaFiecare are prețul său? dar nu-i mai presus ca Dumnezeu!Poate să le vină și lor dreptatea într-o zi, să-i întrebe, Despre vânzări, bani, credință și despre Lege! David Costică-12 martie 2014

    raspunde comentariului
  • David Costică

    04 aprilie 2014 15:59

    Politician de România!Vânzători de neam și țară,Politicieni sunteți? Doar cu gargară!Vreți să dați o lege pământească,Pentru popor, să mai trăiască?Vă vindeți fratele, vă vindeți glia, omenia,Distrugeți tot, ce mai există-n România!Partide, alianțe, adunături, sunteți toți,O adunătură de netrebnici și de hoți!Sunteți cretini și mai ales haini,Ne vindeți de tot la străini!Ce-o să le spuneți copiilor?Dacă mai aveți, pământul lor?Doar ați mâncat și v-ați distrat,Ați furat tot și nu v-a interesat!Nu le lăsați nimic, pentru viitor,Vom dispărea ca nație și ca popor!Spune lumea, că nu aveți valoare,Decât furați și băgați în buzunare!Veți fi în top, doar pe lista rușinii,Că vindeți tot și faceți rău prostimii!Parlamentu-i ca o stațiune,Unde te duci, să te simți bine!Dormi cât vrei, te relaxezi,N-ai cum să vezi și să votezi!Mai bine dormi și stai cât vrei,Decât să ceri tâmpenii, la semenii tăi!Sunteți din ce în ce mai mulți,Vă înmulțiți ca fii de năpârci!Tot timpul, sunteți împreună,Opoziție, putere, voie bună!La salariile voastre sunteți frați,La taxele noastre sunteți aliați!Prostiți lumea cu calculele voastre,Când aveți nevoie, de voturile noastre!Aveți dreptate, noi proști suntem,Că vă votăm mereu și nu vă taxăm!Se cred ofensați, jigniți, de ce?Nu fac nimic, ca să se schimbe,Dar când ajung acolo, știți bineSe-mbolnăvesc, și uită de tine!Atunci te întrebi, dacă au merite,Cum sunt? Tovarăși, domni, sau baroni?Le este silă de tine și de lege,Cretini, hoți sau fanfaroni!Voi nu mai sunteți patrioți,V-ați transformat în manglitori și hoți!Că legea e mereu de partea voastră,Că v-ați făcut-o și cu voia noastră! David Costică-10 martie 2014

    raspunde comentariului
  • David Costică

    04 aprilie 2014 15:54

    Mereu, mereuÎn țara noastră bate vântul,Și pe ei îi duce gândul.La ce mai este de luat,Și ce se poate de furat!Nu contează ce spune lumea,Noi nu avem treabă cu turma.La noi în vilă și-n mașină,Parfumuri fine și lumină!Unde sunt bani și femei,Bunăstare pentru ei.Amantele sunt drăguțe,Și nevestele devin urâte!Bani, bilete de-avioane,Concedii pe multe meridiane.Noi le cerem Legi, Dreptate,Ne răspund cu taxe aberante!Taxe multe pentru prostime,Să umble Ei cu limuzine.Nu ocupați șoseaua cu Loganul,Că trec tovarășii cu Merțanul!Vreți să vi se schimbe viitorul?Aveți grijă cu televizorul.Vă prostește și vă minte,Vă controlează prin cuvinte!Doamne cu ce ți-am greșit,De așa rău ne-ai pedepsit.Să nu putem scăpa de ei,Numai niște derbedei!Va veni Doamne o zi, Când nu ne vor mai minți.Mai sperăm Doamne dreptate?Bunăstare și de toate? "David Costică-1 martie 2014"

    raspunde comentariului
  • David Costică

    04 aprilie 2014 15:49
  • Diana Enache

    04 aprilie 2014 13:33

    O dimineaă de maiLinitii adorm salcâmii,E tăcere pe pământ,Uneori doar trec zefiriii frunzele fonesc în vânt.Drum pustiu se-aterne-n cale Pe margine trudite flori,Geamuri galee i goale,Case adormite-n zori...Linitea domnete-n zareCu nuane de tăceri,Liliecii dorm în floarePe umbroasele cărări,Dar din firele de iarbă,De sub garduri la grădini,Prinde linitea să fiarbă,Clocotind sub rădăcini.i se-nală de sub crin,Din pământ cu iarbă rară,Înspre cer, rămas senin,Aburi calzi de primăvară.Când colo în depărtareRaze prind a se ivii căpue dau în floarePregătite-a le-ntâlni.Prin tăcerea adormită,Ca-n pustiu, în zori de zi,Toate florile se-agităÎncepând a se trezi.De pe cer lipsesc iar noriiSoarele-apărând în zori,Înfloriră toi bujoriiPe un drum pierdut în flori.N-am uitat nici astăzi drumulÎmbrăcat precum un crai,Căci mai simt i-acum parfumulUnei diminei de mai.Cimilia, 07 Aprilie 2011

    raspunde comentariului
  • davcosti

    04 aprilie 2014 12:22

    Am creat cont, dar linkul de actvare, care mi l-ați trimis nu se activează!

    raspunde comentariului
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.