Maria Paula Erizanu are deja, la doar 18 ani, o revoluţie în CV. Ea, împreună cu mii de alţi liceeni din Chişinău, a participat la protestele anticomuniste din 5-9 aprilie 2009 soldate cu 4 morţi şi sute de răniţi. Mărturiile tulburătoare ale acestei puştoaice curajoase au apărut de curând la Editura Cartier sub titlul „Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o!".

 

În timp ce în România aproape jumătate de populaţie îl regretă pe Ceauşescu, o lecţie şocantă de patriotism ne este „predată" de o adolescentă din Chişinău. „Amintirile" ei din  revoluţie au fost publicate pe când avea doar 17 ani, mai întâi ca un articol, iar acum au fost adunate într‑o carte în trei limbi, română, engleză şi franceză, pentru ca şi tinerii de prin „ţările calde" să le poată citi.  Iată cum îşi începe Paula mărturisirile: „M-am născut pe 2 mai 1992. Era sâmbătă, de la etajul de sus al maternităţii se auzeau exploziile bombelor din războiul transnistrean. La 2 ani, mă cununam de 5 ori pe zi cu verişorul meu. Îl iubeam. La 3 ani, uitându-mă prelung pe fereastra din bucătărie, am întrebat-o pe mama dacă ea se gândeşte vreodată că tot ce vedem noi nu există cu adevărat şi ea a răspuns că nu. La 4 ani, desenam câini zburători, educatoare zburătoare şi copii zburători. La 5 ani, voiam să devin călugăriţă. La 7 ani, şcoala m-a convins să rămân mirean. La 11 ani, l-am descoperit pe Harry Potter, după care a urmat, firesc, «De veghe în lanul de secară». La 12 ani,am început să practic karate tradiţional. Mai continui. La 13 ani, părinţii credeau că trec printr-o criză. Eu nu. Şi mai şi scriam poezii, desigur.  La 14 ani, mi-am cumpărat prima rochie, după o perioadă de câţiva ani de rock şi gândaci gender. La 15 ani, credeam că oamenii care nu citesc nu au ce căuta pe glob. Între timp, am hotărât să-i las în viaţă. La 16 ani, visam la o revoluţie. La 17 ani, visez lucruri mai paşnice".

 

Chemare la proteste prin SMS-uri şi Facebook

Tinerii revoluţionari din Chişinău s-au mobilizat, conform mărturiilor Paulei adunate într-un jurnal subiectiv, folosind din plin noile tehnologii. „Luni, 6 aprilie. Visez la o revoluţie.

SMS: Tinerii au declarat 6 aprilie zi de doliu naţional. Tinerii organizează flashmob la ora 6 la monumentul lui Ştefan Cel dar Sfânt. Lumânări.

Am alergat trei cercuri, e amiază, mă duc să îmi consolez vreo zece minute prima mea învăţătoare, care a plâns la primele alegeri câştigate de comunişti, când eu eram în clasa a treia. Când am ţinut un moment de reculegere împreună cu toată clasa, după rugăciunea de dimineaţă. Doamna învăţătoare a spus că speră ca patru ani să treacă repede. Dar aceşti patru ani au devenit opt şi iată că ţin să se facă doisprezece. (...) Am ajuns la monumentul lui Ştefan Cel dar Sfânt. Refuz, rezist, sunt anticomunist. (...)"

„Jos domnul paznic de la poartă!"

„Mâine, la zece, s-au adunat 70.000 de oameni în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Tinerii au ajuns la Preşedinţie. Fiul Castravetelui a fost murat. Mâine, la zece, tinerii au scos tribuna şi au scris Păsărică pe ea. Mâine, la zece, tinerii au ajuns la Parlament. Mâine, la zece, tinerii au răsturnat calculatoare.

A venit televiziunea să filmeze intrarea în Preşedinţie. În Palat. Toată mulţimea s-a întors cu faţa la cameră. Nici un interes pentru clădire.

Mâine, la zece, eu mă uitam pe fereastră la lecţia de română. În curte erau toţi elevii claselor a XII-a, în semn de protest. Doamna directoare (blondă), alături de domnul poliţist, care îşi zice consilier în probleme de educaţie, păzesc poarta liceului, ea - cu dinţii foarte albi de Colgate încleştaţi şi cu ochii lăcrimând pentru patrie.

Doamna directoare:

- Copii, noi am semnat un contract cu părinţii voştri, dacă nu aveţi 18 ani, nu vă putem permite să ieşiţi la protest.

- Eu am 18 ani!

- Nu contează.

Notă: Liceul în cauză a fost fondat în baza donaţiilor venite din România. La început, domnul director intra în clase în timpul orelor pentru a promova spiritul românesc. La protestele din 2002, organizate de către un fost foarte mare român, actualmente nebărbierit, toţi elevii claselor liceale erau eliberaţi de la ore.

- Noi nici atunci nu v-am dat voie, pentru că ştiam că o să urmeze trădarea.

 Nostradamus.

Câteva dintre zilele de protest din 2002 au fost recuperate sâmbăta.

Copiii au cântat piese patriotico-naţionaliste scrise de către directorul şcolii din care nu puteau ieşi pentru a-şi manifesta atitudinea civică. Copiii au încercat să îl dărâme pe domnul poliţist pentru a putea evada. Ca premiu de consolare, au înfiinţat un grup pe Facebook, «Jos domnul paznic de la poartă!»."