Toți cinefilii au văzut la vremea lui simpaticul film al fraților Coen “Marele Lebowski”, în care Jeff Bridges interpreta un hipiot trecut de prima tinerețe al cărui singur scop în viață era să piardă vremea. Printre puținele lui pasiuni se numărau “iarba” și bowlingul, jucând toată ziua, alături de amici lui, la fel de ratați ca și el, popice. Deși avea un nume în buletin, ca toată lumea, el prefera să i se spună “The Dude”, “Tipul”, fiind un autentic simbol al tuturor Oblomovilor moderni.
Într-o bună zi, la multă vreme după apariția filmului pe marile ecrane, Jeff Bridges stătea la taclale cu prietenul lui Bernise Glasmann, iar acesta îi spune pe nepusă masă: “Știi că The Dude e considerat de budiști un maestru Zen?” Venind din partea unui budist “profesionist” Jeff Bridges s-a mirat foarte tare. Din această “mirare” a lui a ieșit o discuție plină de miez cu prietenul său Bernie, discuție pe care a transpus-o într-o carte intitulată “The Dude și maestrul Zen”, care a apărut la editura Humanitas și urmează a fi lansată joi, 28 august,la ora 19.00, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu.
Dacă nu v-am stârnit deja curiozitatea, iată câteva pasaje din acest volum încântător.
“Amicul meu Bernie este maestru Zen”, începe Jeff Bridges povestea. “La începutul anilor ’60 şi-a abandonat slujba de inginer aeronautic pe care-o avea la McDonnell Douglas, ca să studieze la Centrul Zen din Los Angeles, cu profesorul Maezumi Roshi, un maestru japonez nemaipomenit, care a adus filozofia Zen la noi. Bernie a devenit unul dintre primii profesori de Zen de origine americană. Nu numai că a fondat Zen Peacemakers, dar a construit şi locuinţe pentru familiile fără adăpost, centre de îngrijire a copiilor, centre de primire şi îngrijire medicală a celor bolnavi de SIDA; mai mult, a înfiinţat firme – inclusiv o brutărie cunoscută – pentru a angaja oameni fără locuri de muncă. Brutăria aia a câştigat timp de un an premiul pentru cea mai bună prăjitură cu brânză din New York, şi-acum face brioşe cu cacao pentru Gelateria Ben & Jerry. E considerat în toată lumea o figură importantă a budismului comunitar.” După ce îl prezintă cititorilor pe Bernie, Jeff Bridges descrie pe larg dialogul pe care cei doi l-au avut vreme de cinci zile departe de tumultul lumii, la o fermă din Montana. Cei doi “gânditori” de ocazie au ajuns la câteva concluzii foarte interesante despre lume și viață, printre care, de pildă, faptul că există momente când este mult mai bine să acționezi instinctual decât să stai prea mult pe gânduri.
Gânditul e problema
“Jeff: Turnam «Marele Lebowski» şi toţi cei care-au văzut filmul ştiu că lui Dude şi lui Walter le place să joace bowling, nu? Mă rog, eu jucasem puţin bowling în trecut, dar nu eram expert, aşa cum e Dude. Aşa că fraţii Coen au angajat un jucător profesionist ca să ne-nveţe pe mine, pe John Goodman şi Steve Buscemi cum să aruncăm bila. Jucătorul profesionist, care era un campion mondial, a venit cu asistentul lui.
Îl întreb pe campion:
— Cam în ce stil crezi c-ar putea Dude să joace bowling? Se pregăteşte o vreme înainte? Trebuie să se concentreze? E cam ca Art Carney în «Luna de miere»?
De câte ori i se spunea lui Art Carney să semneze ceva, de pildă nişte acte, Jackie Gleason îi zicea «Semnează aici, Norton», iar Carney începea să se foiască şi să se fâţâie încontinuu, până când Gleason urla la el: «SEMNEAZĂ HÂRTIA!» Aşa că l-am întrebat pe campion dacă şi Dude s-ar putea comporta aşa. Asistentul începe să râdă aşa de tare că aproape se scapă pe el. Campionul de bowling clatină din cap şi-şi roteşte ochii cu un aer stânjenit, încât îl întreb ce se întâmplă.
— Oh, nimic, nimic, zice asistentul.
Campionul adaugă:
— Hai, poţi să-i spui.
Asistentul răspunde:
— Nu, spune-i tu.
În cele din urmă, campionul îşi spune povestea. Se pare c-a-ncercat cu ani în urmă să joace bowling ca în cartea «Zen şi arta de a trage cu arcul». Cartea îl învaţă pe elev cum să se elibereze complet de ego-ul său ca să nimerească direct la ţintă. Dacă mintea este senină şi clară, popicele cad înainte ca jucătorul să-şi încordeze mâna pentru a arunca bila. Aşa că maestrul de bowling a încercat să intre în starea aceea, dar a sfârşit-o ca Art Carney. Avea anumite ticuri de eliberare a tensiunii din corp şi era în stare să execute câte cinci, zece minute un fel de mic dans de detensionare chiar în mijlocul campionatului. Între timp, coechipierii stăteau pe bancă, transformându-se într-un fel de Jackie Gleason: «ARUNCĂ BILA ODATĂ!».
Treaba a mers aşa de prost, încât n-a mai putut s-arunce bila deloc. Nu putea să-i dea drumul din mână pentru că nu reuşea să intre în starea mentală potrivită. În cele din urmă, s-a dus la psihiatru şi-a rezolvat problema.
— Păi, şi ce faci acum?, l-am întrebat.
— Pur şi simplu arunc nenorocita aia de bilă. Nu mă gândesc.
Treaba asta mi-a plăcut. Dar e interesant că, după toate astea, nu-l vezi nici măcar o dată pe Dude că aruncă bila, în tot filmul. Aşadar, gânditul e problema? Ne pricepem aşa de bine să gândim; creierul nostru e făcut pentru a gândi.
Bernie: Nu gândirea e problema. Noi rămânem încremeniţi pentru că aşteptăm un anumit rezultat sau pentru că vrem ca lucrurile să fie perfecte. Ne fixăm aşa de tare pe-o chestie, încât nu mai putem face nimic. E în regulă să ai un scop; ceea ce nu-mi place însă e să rămâi blocat în aşteptări sau să fii prea preocupat de rezultatul final. Aşa că întrebarea e: cum să joci liber?
Jeff: Să arunci pur şi simplu nenorocita aia de bilă! Mă rog, dar câteodată îmi pasă foarte mult. Când eram copil, mă bâlbâiam destul de rău. Chiar şi-n ziua de azi mă mai bâlbâi din când în când, ca şi cum aş avea ceva ce vreau să împart cu ceilalţi, dar nu pot să-i dau glas. Devin nerăbdător, iar asta încurcă şi mai tare lucrurile. Mi se întâmplă şi în filme. Deseori îmi fac griji mult timp în legătură cu o scenă importantă: Cum o să reuşesc eu asta? Între timp, mai apare câte o scenă minoră care nu mă nelinişteşte deloc, pentru că ştiu sigur ce trebuie să fac acolo. Şi vine ziua în care filmez, iar scena importantă merge strună, în timp ce scena fără importanţă îmi face necazuri. Şi mă gândesc: În tot acest timp tu îţi făceai griji pentru ce nu trebuia! Mark Twain spunea: «Sunt un om foarte bătrân şi-am suferit multe nenorociri, dintre care cele mai multe nu s-au întâmplat niciodată».
