17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialDrumul unui irlandez din Săpânţa-n Bucureşti şi retur

Drumul unui irlandez din Săpânţa-n Bucureşti şi retur

Astăzi, de la ora 17.30, Muzeul Naţional al Ţăranului Român găzduieşte lansarea dublă a ediţiilor în limba română şi engleză ale volumului „Drumul crucilor“, semnat de Peter Hurley, cel mai român dintre irlandezii trăitori pe meleagurile noastre.

Cartea prezintă experienţele uimitoare trăite de Peter Hurley de când se află în România, în special călătoria pe jos de la Cimitirul Vesel până la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în Bucureşti. Pornind de la credinţa că spiritul popoarelor europene trăieşte în satul românesc, că România este ultima ţară „vest“-europeană care încă mai păstrează vie şi nealterată civilizaţia rurală autentică, Peter Hurley face o încercare de a convinge românii să descopere atât comoara nepreţuită pe care o reprezintă tradiţiile populare, cât şi responsabilitatea care le revine pentru păstrarea acestora.

„Irlanda este o ţară străveche, dar noi trăim cu vestigiile civilizaţiei noastre ţărăneşti. În România, aceleaşi tradiţii le găseşti încă vii. Este un aspect definitoriu pentru tot ce înseamnă poziţionarea României“, afirmă Peter Hurley. La 26 noiembrie 2012, Peter Hurley a pornit
într-o călătorie de 650 de kilometri, singur, pe jos, având ca unică sursă de supravieţuire bunătatea şi ospitalitatea oamenilor. A mers de la Cimitirul Vesel până la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, parcurgând câte 30 de km pe zi. 26 de zile mai târziu, pe 21 decembrie 2012, ajungea la destinaţie.

După lansarea de la MNTR, Peter porneşte din nou la drum, înapoi spre Săpânţa, de data aceasta cu o maşină plină de cărţi. Va face popasuri pentru a-şi prezenta cartea în următoarele oraşe: Braşov (11 decembrie), Odorheiul Secuiesc (12 decembrie), Reghin (13 decembrie), Cluj-Napoca (14 decembrie), Bistriţa (16 decembrie, Vatra Dornei (17 decembrie), Sighetu-Marmaţiei (18 decembrie), Baia Mare (19 decembrie), Slatina (Ucraina), 20 decembie, ajungând în cele din urmă la Săpânţa pe 21 decembrie, exact la un an după ce a încheiat drumul pe jos.

 

Cele mai citite

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a aprobat referendumul pentru integrarea în UE. Referendumul va permite modificarea Constituției

Curtea Constituțională de la Chișinău a dat aviz pozitiv pentru organizarea referendumului în care cetățenii Republicii Moldova urmează să-și exprime opțiunea cu privire la...

ACAROM: Producția de mașini din România a crescut cu peste 7% la început de an

Producţia naţională de automobile a crescut, în primele trei luni ale acestui an, cu 7,1%, până la 152.912 de unităţi, comparativ cu acelaşi interval...

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă