13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialEdiţia de primăvară a târgului de carte cu discount Kilipirim

Ediţia de primăvară a târgului de carte cu discount Kilipirim

Cele mai însemnate edituri autohtone îşi aşteaptă vizitatorii de miercuri, 30 martie, până duminică, 3 aprilie, cu reduceri semnificative, la ediţia de primăvară târgului de carte cu discount Kilipirim. 

Potrivit unui comunicat transmis marţi Agerpres, Kilipirim vine cu o ofertă impresionantă la preţuri speciale, de la cărţi la doar 1 leu, la volume al căror preţ a fost redus cu până la 90% – peste 10.000 de titluri din oferta celor mai apreciate edituri autohtone – Humanitas, Curtea Veche, Polirom, Cartea Românească, Nemira, Trei, Litera, Aramis, Minerva, Prut, Herald, Niculescu sau Diana. 

Şi la această ediţie a Kilipirim, la standul Humanitas şi Humanitas Fiction, iubitorii de carte vor regăsi îndrăgitele pachete promoţionale la preţuri speciale, de 5, 10 şi 15 lei, o ofertă asemănătoare propunând şi Polirom ori Cartea Românească: peste 400 de titluri, al căror preţ a fost redus între 30% şi 50%, plus o ofertă bogată de volume la 10 lei. 

Editura RAO va fi prezentă la Kilipirim cu peste 2000 de titluri: de la cărţi recente, precum "Strigătul păsării Kiwi" de Sarah Lark sau "Moda. Istoria completă" de Marnie Fogg, al căror preţ a fost redus cu 25%, la cărţi semnate de autori precum Virginia Woolf, care pot fi cumpărate la Kilipirim la doar 7 lei. Oferta editurii este completată de cărţi pentru copii la preţuri speciale, precum cele din seria "Pantofiorii roz", la doar 9 lei. 

O ofertă impresionantă de titluri se găseşte şi la standul Litera, multe dintre acestea având preţul redus cu până la 70%. De asemenea, Curtea Veche Publishing a pregătit pentru această ediţie aproximativ 550 de titluri la preţuri speciale, 200 dintre acestea beneficiind de reduceri de peste 50%. Totodată, va exista şi o selecţie de volume la 5 sau 10 lei. 

O ofertă de peste 500 de titluri, reduceri de până la 80% şi tombolă specială, al cărei câştigător va fi desemnat în ultima zi a târgului îi aşteaptă pe cititori la standul Editurii Niculescu, în timp ce Herald vine la Kilipirim cu peste 250 de titluri, reducerile ajungând până la 65%. 

Peste 35% discount vor avea şi titlurile de la standul Corint, la standul Nemira cititorii sunt aşteptaţi cu cărţi de Stephen King la 9.99 lei, plus multe cărţi la preţuri de kilipir: 3, 5, 10, 15 şi 20 lei, în timp ce Editura Trei aduce la peste 350 de titluri, multe dintre acestea, la jumătate de preţ. 

Cărţi la 1 leu, 2, 3 sau 5 lei, plus multe alte titluri la reduceri speciale, cum ar fi cărţile din colecţia "Bunica ne citeşte poveşti" la preţul de 8 lei pe titlu, pot fi achiziţionate la standul Aramis şi MinervaI din cadrul Kilipirim, ofertă unică pe piaţa de carte autohtonă reprezentând-o colecţia "Teatrul de păpuşi cu siluete" a Editurii Diana, pe care iubitorii de carte o pot găsi al preţuri speciale la KIlipirim.

Oferta de carte pentru copii e bine reprezentată şi la standul Editurii Prut, unde vor putea fi găsite cărţi la jumătate de preţ, cum ar fi volumele din colecţiile "Sunt educat, mă port civilizat" (6/ 8ani) sau "Cartea mea cu tatuaje" (8 – 10 ani). 

Ceaiurile sau specialităţile de cafea, şi ele la preţuri preferenţiale, completează oferta ediţiei de primăvară a târgului de carte Kilipirim, materialele ezoterice şi conferinţele pe teme de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii din cadrul Festivalului de Spiritualitate şi Terapii Complementare "A Noua Dimensiune" reprezentând, potrivit organizatorilor, un motiv în plus pentru a păşi pragul acestui eveniment. Târgul de carte Kilipirim se desfăşoară la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi. 

Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...
Ultima oră
Pe aceeași temă