De câte ori George Arion a intrat în conflict cu scriitorul (publicistul) George Arion?

G.A.: De multe ori. George Arion este un tip comod, căruia îi plăcea să joace baschet (îi place şi acum dar nu prea mai rezistă fizic), îi place să asculte muzică simfonică şi să citească mult, să vadă filme, sau să stea la taifas cu prietenii. Alteori, vegetează pur şi simplu în fotoliu, fumând pipă, lăsându-se purtat de reverii. Scriitorul (sau publicistul, sau libretistul, sau scenaristul) intervin de fiecare dată cu severitate şi îi ordonă să se întoarcă la masa de lucru. „Marş la treabă!" e cel mai tandru îndemn.

De câte ori în viaţă aţi spus "Punct şi de la capăt"?

G.A.: De multe ori. Atunci când mi-am întrerupt studiile de vioară - n-aveam un talent ieşit din comun, atunci când am abandonat Politehnica, atunci când am renunţat la un trai comod în redacţia „Revistei bibliotecilor" şi m-am aruncat în vârtejul gazetăriei la „Flacăra"...

Ce carte mi-ar recomanda scriitorul George Arion să citesc? Dar cititorul George Arion?

G.A.: „Detectiv fără voie" - Integrala Andrei Mladin -, cea mai bună creaţie poliţistă scrisă în limba română înainte de 1990. „Crime sofisticate" - cea mai încântătoare carte poliţistă scrisă la noi în ultimii douăzeci de ani. Aceste afirmaţii aparţin unor critici şi istorici literari. Nu pot să le pun la îndoială judecăţile de valoare.

Cea mai mare satisfacţie pe care aţi trăit-o ca scriitor?

G.A.: O profesoară poloneză - Kasia Jarosz, din Wroclaw - a învăţat limba română pentru a-mi citi cărţile. Ce satisfacţie mai mare poate cunoaşte un autor? Poate doar aceea de a fi primul scriitor de literatură poliţistă încununat cu Premiul Nobel!