20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialÎngerii din paradisul pierdut

Îngerii din paradisul pierdut

În această seară, la ora 19.00 va avea loc la Librăria Humanitas de la Cişmigiu o întâlnire dedicată romanului „Pierdutul paradis“ de Cees Nooteboom, o scriere delicată despre iubire, pierdere şi regăsire, tradusă până acum în peste 25 de ţări.

Romanul spune povestea Almei, o tânără braziliancă fascinată de reprezentările îngerilor în arta Renaşterii. Hotărându-se să plece din iadul care a devenit pentru ea São Paulo, călătoreşte, alături de o bună prietenă, dezinvolta Almut, la Sidney, unde încearcă să-şi refacă viaţa. La un moment dat, în Perth, îngerii capătă pentru Alma o formă concretă.

În partea cealaltă a lumii, criticul literar Erik Zondag se luptă cu propriii demoni: alcoolismul şi obezitatea. În timpul unei cure purificatoare în Austria, destinul îi pregăteşte o supriză: întâlnirea cu fata cu aripi de înger care i-a zdrobit inima în Australia.

Prozator, poet, dramaturg, autor de cărți de călătorie, eseist și jurnalist neerlandez, Cees Nooteboom s-a născut pe 31 iulie 1933 la Haga, în Țările de Jos. Nereușind să se adapteze rigorilor impuse de școlile confesionale catolice pe care le urmează și fiind declarat inapt pentru serviciul militar, tânărul Nooteboom începe să călătorească prin Europa, făcând autostopul. Romanul său de debut, “Philip și ceilalți” (Philip en de anderen, 1955), reprezintă o reflectare literară a experiențelor acestei perioade, fiind urmat, în 1963, de “Cavalerul e mort”.

În 1956 publică primul volum de poezie intitulat “Morții își caută o casă” și își începe activitatea de jurnalist, colaborând cu numeroase publicații din țara natală și din străinătate. Relatează ca martor direct depre Revolta din Ungaria  din 1956, Primăvara de la Praga din 1968 și Căderea Zidului Berlinului în 1989. Romanul “Ritualuri” îi deschide drumul recunoașterii internaționale, consolidată de apariția, în 1991, a romanului “Următoarea poveste“ și, în 1998, a romanului “Ziua Tuturor Sfinților”.

În 2004 publică romanul “Pierdutul paradis”. Scrierile sale au fost recompensate cu importante premii literare. De asemenea, Cees Nooteboom este nominalizat de mai mulți ani la Premiul Nobel pentru literatură. Cărțile sale sunt traduse în peste treizeci de limbi.

Vor prezenta cartea Ioana Bâldea Constantinescu, jurnalist cultural, şi Gheorghe Nicolaescu, traducătorul romanului, iar actriţa Eliza Păuna va citi câteva fragmente. Gazda întâlnirii va fi Andreea Răsuceanu, critic literar şi redactor Humanitas Fiction.   

Cele mai citite

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă