Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate? Aflaţi răspunsul la aceste întrebări sau poate mai adăugaţi altele la cele pe care le aveţi deja în cartea „Elixirul dragostei“ de Eric-Emmanuel Schmitt, apărută la editura Humanitas Fiction.
Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el – la Paris, ea – în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evocă trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii.
Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste?
Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, reuşeşte să transpună în acest roman epistolar, cu fine şi surprinzătoare nuanţe, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre.
„În Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distincţia dintre dorinţă şi sentiment. Cred că, în privinţa iubirii, problema constă în faptul că denumim cu acelaşi cuvânt două teritorii diferite: cel al dorinţei şi cel al sentimentului. La graniţa dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracţia fizică şi dragostea, se nasc marile noastre poveşti, nu întotdeauna fericite“, declară Eric-Emmanuel Schmitt.
Scrisori de îndrăgostiţi
Iată ce au de spus pe chat iubiţii zilelor noastre:
Louise,
Dacă mă auzi, bună ziua.
Dacă nu vrei să mă asculţi, adio.
În funcţie de reacţia ta, această scrisoare va constitui începutul sau sfârşitul corespondenţei noastre.
În faţa mea se ridică un soare ofilit, iar eu contemplu Parisul, căruia octombrie îi dă paloarea unui animal prost dispus, înnebunit de frunzele veştede, stingherit de circulaţia zgomotoasă, înfometat de o pace care întârzie.
Iarna bate la uşă. Langoarea verii se risipeşte, iar capitala arde de nerăbdare să dea de frig, de uscat, de limpede.
Unui oraş îi sunt îndeajuns două anotimpuri, cel sufocant şi cel îngheţat.
Louise, hai să transformăm pasiunea noastră rănită într-o afecţiune senină.
Crede-mă, în aceşti ultimi ani am iubit, mai mult decât pielea şi coapsele tale sau îmbrăţişările noastre, femeia care eşti, inteligenţa muşcătoare, replica promptă, ironiile, entuziasmele tale. De ce oare îndepărtarea m-ar lipsi de minunea asta? Chiar sunt condamnat să te pierd? Sexul era singurul bilet de acces? În schimb, refuz orice mesaj doldora de frustrări, îmbibat de chemări la tandreţe sau de tresăriri genitale, ca această cârpă umedă, isterică, vaginală care mi-a invadat ecranul de dimineaţă şi pe care am aruncat-o la coş apăsând tasta „Delete“. Legătura noastră se încheie, Louise, înţelege odată, n-o mai nega. N-o să mai dormim împreună şi o să locuim de-acum la mii de kilometri unul de celălalt.
Când o cărare se termină, la orizont se arată o alta. Din îndrăgostiţi să devenim prieteni. De ce nu? Între noi n-a existat niciodată prietenie. Te rog, nu mutila amintirile noastre frumoase doar fiindcă ai vrea să nu existe.
Adam
Adam,
Dacă prietenia e patul de moarte al iubirii, atunci urăsc prietenia.
Louise
Draga mea Louise,
Doar pielea desparte iubirea de prietenie. Şi-i aşa de subţire…
Adam
Ţi se pare subţire? Mie mi se pare un zid.
Louise
Louise,
Pielea oboseşte, spiritul nu. Dacă trupurile noastre se atrag mai puţin, dacă şoldurile noastre nu mai simt atât de tare nevoia să se înlănţuie, dacă sexul meu s-a odihnit lângă al tău fără să-l mai caute ca-n primii ani nu înseamnă că gândul meu te-a alungat, în nici un caz. Astăzi, de pildă, m-am gândit să-ţi
povestesc chestiile caraghioase care mi s-au întâmplat, mi-am dorit să împart cu tine cartea, filmul sau muzica pe care le-am descoperit, ţi-am pus nişte întrebări, ţi-am dat nişte răspunsuri, ţi-am dăruit surâsuri, suspine, exclamaţii, pe scurt, nu ne-am părăsit niciodată.
În realitate, bănuiesc că senzualitatea este la fel de superficială ca şi epiderma de care se foloseşte. Tu domneşti mult dincolo de spasme. Încrustată deplin în mine, mai mult decât ar fi putut-o reuşi o simplă anatomie atrăgătoare, mi te-ai întipărit în imaginaţie, în viitor, în amintiri. Da, dacă pielea se deteriorează, se ridează, se usucă, spiritul se întăreşte. Prietenia este continuarea logică a unei iubiri adevărate. Nu
mi-am închipuit că dăruindu-ţi-o te voi jigni.
Adam
Adam,
Orice concesie mă costă. Prietenia după dragoste m-ar umili. Nu mă tentează să reamenajez o imensă pasiune într-o mică garsonieră cordială, prefer pur şi simplu să mă trezesc în stradă.
Salut.
Louise
