9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialMagica Lisabonă sau tărâmul pierdut al copilăriei unui mare scriitor

Magica Lisabonă sau tărâmul pierdut al copilăriei unui mare scriitor

Marți, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu va avea loc lansarea cărții „Inima inimii“ de António Lobo Antunes, un volum de proză scurtă în care personajul principal este Lisabona copilăriei autorului.

În prefața volumului, Dinu Flămând notează: ”Cronicile lui Lobo Antunes sunt dovada faptului că pentru a ajunge la proză nu e suficient să ştii sau să poţi relata o întâmplare, să orchestrezi o suită de observaţii sau să valorifici câteva momente autobiografice. Trebuie să identifici emoţia şi să reuşeşti ca textul tău să absoarbă culminaţia ei, reconstituind-o şi chiar amplificând-o prin procedee de o subtilă onestitate. Substanţa epică din aceste scurte texte (iar uneori şi din romanele ample ale lui Lobo Antunes) este ca şi inexistentă. Dar aici, în două, trei file,se condensează totdeauna câte un moment cu amploare temporală nebănuită, pulsând de viaţă, căci pulsează în text viaţa scrisului – totul transportat de această frază-ostinato, de profund lirism, adică permanentul monolog, energia vitală a imaginaţiei. Fraza lui António Lobo Antunes e dovada faptului că nimic nu-i este imposibil cuvântului să semantizeze. Şi că literatura rămâne o glorie a voinţei de a sărbători existenţa, surprinzător de tonică tocmai atunci când atâţia nepricepuţi sau falşi auguri instituie doliul ei”.

 

Mahalaua Benficăi

 

Dar iată cum arată Lisabona plină de vrajă a micului Antonio, un puști blonziu, pasionat de hochei, de jocul cu bile și de nevasta lui Sandokan:

„M-am născut într-o mahala a Lisabonei, la Benfica, pe atunci o strânsură de mici gospodării, despărţite de străduţe înguste, cu case scunde, loc unde le auzeam seara pe toate mamele ţipând — Viiiiiiiictor, o strigare care, plecând din strada Ernesto da Silva, atingea berzele cocoţate pe vârfurile celor mai semeţi arbori şi îneca păunii în lacul de sub plopi. Am crescut în preajma micului castel de la Portas care ne separa de Venda Nova şi de Drumul Militar, într-un ţinut ale cărui posturi de frontieră erau drogheria domnului Jardim, băcănia Chelului, patiseria domnului Madureira şi merceria havaneză a domnului Silvino, iar după-amiezile îmi plăcea să lălăi prin atelierul de cizmărie al domnului Florindo, care pingelea pantofi într-o odaie întunecată, înconjurat de câţiva orbi aşezaţi pe taburete, toţi îmbibaţi cu un amestec de miros de piele şi de mizerie ce-mi rămâne în amintire, singurul miros de sfinţenie cunoscut de mine.

Doamna Maria Salgado, mică, negricioasă, îmbrăcată mereu în doliu, transporta Sfânta Familie într-o cutie mică, din casă în casă, iar bunicii mei duceau şi păstrau în salon aceste trei figurine din teracotă, timp de cincisprezece zile, sub un clopot de sticlă ce se aburea, în jurul căruia servitoarele puneau lumânări aprinse.

Am crescut alături de domnul Paulo, cel care repara cu sfori şi bucăţi de trestie aripile vrăbiilor, şi alături de familia Ferra-o-Bico, a cărei mătuşă fugise cu un ţigan şi ştia să citească pe plajă liniile din palmele oamenilor, îmbrăcată şi ea de sus până jos în negru, ca văduva unui marinar niciodată revenit la ţărm. Prietenii mei purtau nume teribile (Lafayette, Jaurès) şi locuiau prin camere de subsol care aveau pietre de caldarâm în loc de ferestre, înlăuntrul lor puteau fi văzute uriaşe aparate de radio, oale cu tufe de busuioc plantate în ele şi tot felul de cumetre încălţate în şoşoni. Câinele de la boiangerie inflama cu lătratul lui fosforescent nopţile de iulie, iar când polenul salcâmilor ploua peste pleoapele mele, îndrăgostit nebun cum eram de femeia lui Sandokan, mă transformam într-un soi de inorog cu bucle prin latrinele de la şcoală, în vreme ce brigadierul Maia, cu bereta lui bască, cobora la Taverna Oaselor gesticulând şi blestemând regimul (…)Proprietarul farmaciei União se juca cu bastonul, nevasta proprietarului farmaciei Marques era o grecoaică somptuoasă cu buci de amforă şi ochi arzători, care mă făcea să uit de femeia lui Sandokan când o întâlneam duminica pe drumul spre biserică, al cărei clopotar purta numele Zé Martelo (José «Ciocanul», fiindcă «bătea» melodia în clopotele mici ale bisericii) şi bătea aria «Papagalul blond» în timpul slujbei de Înălțare la prânz în locul ariei obligatorii «Pe treisprezece mai», şi avea o agenţie mortuară cu un prospect- reclamă ce zicea aşa: «De ce Excelenţa Voastră se încăpăţânează să trăiască dacă ştie că pentru doar o sută de escudos ar putea avea o frumoasă înmormântare?»“.

La lansarea din această seară vor participa criticul literar Tania Radu, Daniel Perdigão, directorul Institutului Camões, şi scriitorii Nicolae Prelipceanu şi T.O. Bobe. Dezbaterea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Cele mai citite

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă