20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialNoi lansări de carte la editura Vremea

Noi lansări de carte la editura Vremea

Iubitorii de povestioare din Bucureşti sunt invitaţi joi, la ora 19, la Libraria Humanitas Cişmigiu, la lansarea cărții ”Mătuşi fabuloase şi alte istorioare bucureştene”, de Silvia Colfescu.

La acest eveniment va participa autoarea Silvia Colfescu, precum și Ruxanda Beldiman, doctor în arte vizuale, și Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei.

”De multă vreme aveam de gând să scriu lucrurile pe care mi le mai amintesc despre câteva mătuşi fabuloase. Mătuşile mele adevărate, câteva mătuşi adoptate şi chiar mătuşi ale prietenilor mei, femei care, la prima vedere, erau (unele mai sunt) foarte deosebite unele de altele, dar care se asemănau într-o anume privinţă: erau cu toatele nişte supravieţuitoare, femei cu suflete de oţel – e drept, cele mai multe ascunse în învelişuri moi de catifea. A, să nu uit: bucureştence, desigur – măcar în unele perioade importante ale vieţii lor – altfel de ce-aş scrie despre ele „istorioare bucureştene”? Voiam să scriu pentru că mi se pare nedrept să las să se piardă amănuntele pline de farmec – sau de haz – ale vieţilor lor, amestecate de-a valma în fluviul destinelor ultimului veac. Am tot amânat, prinsă în plasa unor ocupaţii care mi se păreau mai importante. Până într-o zi, când o observaţie a unui prieten m-a făcut să-mi dau seama că e mai important să scriu despre ele, trecătoarele. Înainte de a deveni eu însămi, pentru cine ştie cine, o mătuşă fabuloasă”, a povestit Silvia Colfescu

Iubitorii versurilor şi eseurilor lui Cristian Bădiliţă sunt invitaţi la o dublă lansare de carte: CU PRAŞTIA DUPĂ ÎNGERI (eseuri) şi BALADE, OFURI ŞI ROMANŢE (poeme).

Evenimentul va avea loc vineri, 9 mai, ora 17, la Librăria Sadoveanu din Bucureşti (Bdul Magheru, 6-8), în prezenţa autorului şi a Silviei Colfescu.
Va citi/recita din ambele volume minunata actriţă Monica Davidescu, de la Teatrul Naţional Bucureşti, iar maestrul Cornel Tudose va interpreta câteva piese de pe viitorul său album (între care şi "Romanţa contelui maidanez").

Cele mai citite

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă