La sfârșitul săptămânii trecute s-a lansat la librăria Humanitas Kretzulescu volumul „Cine mi-a ucis fiul? Dosarul Frumușanu-Crăiniceanu se redeschide“, o carte emoționantă despre moartea lui Andrei Frumușanu, ucis în cea de-a patra mineriadă, cea din septembrie 1991. Scrisă fiind de tatăl tânărului ucis de „autori necunoscuți“, cartea s-a lansat în mod simbolic chiar în ziua în care se împlineau 24 de ani de la tragicul eveniment.
Andrei Frumușanu a murit la doar 24 de ani. De atunci s-au mai scurs încă pe atât, iar justiția română a lăsat să se aștearnă praful peste dosarul Frumușanu-Crăiniceanu. Toată saga trecerii prin labirintul fără sfârșit al unei justiții nu doar ineficiente, ci și răuvoitoare o puteți găsi în această carte-document scrisă fără ură, dar cu maximă sinceritate de Ștefan Frumușanu. După cum constata directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea, această carte reprezintă viața pe care Andrei nu a mai apucat să o trăiască.
În ciuda faptului că autorii crimei din septembrie 1991 nu au fost pedepsiți nici până acum, tatăl tânărului student se poate spune că este prin această carte învingătorul moral al sistemului. Prezentă la lansare, poeta Ana Blandiana, care în anii ‚90 conducea Alianța Civică, a spus că această carte este foarte importantă pentru că „ea face ca memoria nedreptății să rămână vie“. „Două cazuri tragice au marcat și au radiografiat epoca noastră: cel al lui Gheorghe Ursu și cel al lui Andrei Frumușanu. Aceste cazuri sunt importante prin felul în care familiile celor uciși nu au renunțat nici o clipă la luptă, cheltuind încă o viață în slujba aflării adevărului.“
Referindu-se la crimele de la revoluție și la cele din cele șase mineriade, Ana Blandiana le-a numit „păcatele fundamentale ale societății noastre“. „Până ce nu se vor recunoaște aceste păcate, nu avem nici o șansă să ne eliberăm“. În lipsa unei justiții corecte, „cărțile pe care le scoatem țin loc de judecată dreaptă“. Ana Blandiana a remarcat faptul că volumul pe care l-a scris Ștefan Frumușanu este o adevărată judecată a societății românești, o societate care funcționează într-un mod atât de incorect încât a reușit să topească tot entuziasmul de care poporul român a fost cuprins la căderea dictaturii comuniste.
Jurnalistul Laurențiu Mihu, redactor-șef adjunct la România liberă, cel care semnează cuvântul înainte al cărții, a vorbit despre această carte ca despre o oglindă în care societatea românească se poate privi de acum încolo, văzând astfel că are “riduri urâte“. „Întrebarea fundamentală care se pune apropo de cazul Frumușanu-Crăiniceanu este cum de într-o țară care a depășit trauma unei dictaturi este posibil să avem dosare deschise după 24 de ani. Vina e monumentală și aparține societății românești pe ansamblu pentru că am permis ca niște politicieni să ne țină pe toți în șah atâta timp. Pentru că știm cu toții că politicul a intrat cu șenilele în actul de justiție. Această carte va rămâne însă indiferent de imixtiunile politicului.Mesajul ei va fi diseminat în societate, iar noi va trebui să ne asumăm o parte din culpa morală pentru că am permis să se întâmple asemenea fapte.
Aflat și el la lansare, generalul Dan Voinea, fost procuror militar, a declarat că toate aceste dosare cu crimele mineriadelor sunt în realitate gata, că se cunosc cei care au tras și cei care au dat ordin de tragere, dar că acestor dosare li se pune „dop“ la Parchetul General.
„Dacă Gabriel Liiceanu a scris cândva un apel către lichele“, scrie Ștefan Frumușanu în volumul său, „eu aș dori ca această carte să fie un apel la alungarea tuturor lichelelor din instituțiile statului de către dumneavoastră, cititorii, de către noi, cetățenii cinstiți ai acestei țări. Numai împreună putem desființa lichelismul, cu hotărâre și perseverență demonstrânbd că și noi, românii, putem trăi într-o democrație autentică, și nu într-una originală, spoită cu neocomunism“.
