18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialO hologramă pentru rege, o parabolă a Americii

O hologramă pentru rege, o parabolă a Americii

Miercuri, 21 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea cărții lui Dave Eggers, “O hologramă pentru rege”, în traducerea Irinei Negrea. La discuții participă Ioana Bâldea Constantinescu, Ema Stere, Marius Chivu, moderator fiind Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

“O hologramă pentru rege” este o parabolă despre America în economia globală, scrisă într-un ritm alert și presărată cu mult umor. “Drumul continua perfect drept, trecând din nou printr-un deşert fără fond sau formă. Felinare de stradă erau plasate cam din şase în şase metri, dar altminteri nu exista absolut nimic, totul semănând cu un şantier lunar părăsit de curând. După încă un kilometru şi ceva, mergând spre mare, copacii au apărut din nou. Grupuri de muncitori, unii purtând căşti de protecţie, alţii cu eşarfe pe cap, stăteau ghemuiţi sub palmieri. În depărtare, şoseaua se termina la vreo câteva sute de metri de apă, unde se înălţau o mână de clădiri, ca nişte vechi pietre de mormânt.

— Asta e tot, în esenţă, a spus Yousef.

Sufla un vânt puternic dinspre deşert, iar praful venea ca o negură peste stradă. Cu toate acestea, doi bărbaţi măturau drumul.

Arătând spre ei, Yousef a spus, râzând:

— Uite unde se duc banii. Oamenii ăştia mătură nisipul în deşert.”, este un scurt fragment din cartea lui Dave Eggers ca mărturie a umorului scriiturii lui.

Cele mai citite

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...
Ultima oră
Pe aceeași temă