Azi, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, are loc o interesantă dezbatere cu Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu şi Radu Paraschivescu despre Marea carte a inumanităţii. O istorie a ororilor în 100 de episoade de Matthew White, recent apărută la Editura Humanitas, în colecţia Istorie.
Despre această carte Mircea Cărtărescu spune că merită și trebuie citită. „Cartea asta –declară Mircea Cărtărescu – mi-a schimbat ideile despre om și istorie. E vorba despre jumătate de miliard de oameni pieriţi de mâna omului în ultimele două milenii și ceva. Noi, cei care n-am trecut printr-un război, suntem privilegiații absoluți ai umanității.“
Chiar dacă se bazează pe o documentare ştiinţifică extrem de serioasă, cartea nu este una strict academică. Matthew White povesteşte despre oameni şi locuri, fără să se oprească doar la statistici şi fără a ţine predici. El lasă faptele să vorbească şi se mărgineşte să condamne barbaria cu armele ironiei, de vreme ce inumanitatea, laitmotivul acestei istorii a umanităţii, transpare de la sine.
Cuvântul înainte al cărţii este semnat de Steven Pinker, care notează: „Istoria tradiţională se ocupă de suverani şi de oştiri, nu de oamenii de rând. Stăpânirile au crescut, stăpânirile au dat înapoi, popoare întregi au căzut în robie ori au fost nimicite – şi se pare că nimănui nu i a dat prin cap că ar fi ceva rău în asta. Cum învăţaţilor tradiţionali le a lipsit dorinţa de a cunoaşte costul uman al extravaganţelor istorice, cel care ar fi vrut să afle mai multe despre aceste lucruri n avea unde să caute răspunsurile la întrebări elementare – bunăoară, dacă secolul XX a fost cu adevărat cel mai violent din istorie ori dacă ceea ce a ucis cei mai mulţi oameni a fost religia, naţionalismul, anarhia, comunismul sau monarhia.
[…] în «Marea carte a inumanităţii» , White îmbină informaţiile numerice cu iscusinţa de povestitor, prezentând o nouă istorie a civilizaţiei, o istorie ai cărei protagonişti nu sunt marii împăraţi, ci victimele lor fără nume – milioane şi milioane şi milioane…
White scrie pe un ton sprinţar şi cu un umor negru ce contrastează cu scopul moral auster. Sarcasmul său vizează prostia şi neomenia marilor conducători din istorie, necunoaşterea bazelor matematice ale statisticilor şi necunoaşterea istoriei de care dau dovadă unii ideologi şi propagandişti, precum şi indiferenţa istoriei tradiţionale faţă de amploarea suferinţei omeneşti din spatele marilor evenimente”.
Lista subiectivă a atrocităţilor
Autorul constată cu amară ironie că oamenii tind să privească atrocităţile istoriei într-o manieră pur subiectivă, în măsura în care au luat contact cu ele. „Nu există în istorie vreo atrocitate în privinţa căreia să fie de acord toţi oamenii de pe Pământ. Cineva, undeva, o să nege că s-a petrecut, iar altcineva, altundeva, o să susţină că s-a petrecut”, scrie Matthew White.
„Atrocitologia este în miezul disputelor istorice majore. Oamenii nu se contrazic în privinţa istoriei convenabile. Se contrazic în privinţa cui l-a omorât pe bunicul cui. Încearcă să tragă învăţăminte din trecut şi îşi dau cu părerea care e cel mai hitlerist politician care se arată la orizont. În cazul unui subiect deosebit de controversat, doi istorici aflaţi la cei doi poli ai politicii pot să acopere aceeaşi materie, şi totuşi să pară că discută despre două planete cu totul diferite. Uneori, naraţiunile nu se suprapun deloc şi e aproape imposibil să le aduci la un numitor comun. Tot ce pot să spun este că am încercat să urmez consensul oamenilor de ştiinţă, iar atunci când sprijin punctul de vedere al unei minorităţi o să vă semnalez acest lucru.
Majoritatea celor care ar scrie o carte despre cele mai mari atrocităţi din istorie ar descrie «primele o sută dintre cele mai rele lucruri pe care mi le pot aminti acum». Ar include evenimente şi personaje precum Holocaustul, sclavia, 11 septembrie, masacrul de la Wounded Kneea, Jeffrey Dahmerb, Hiroshima, Jack Spintecătorul, războiul din Irak, asasinarea lui Kennedy, atacul lui Pickettc şi aşa mai departe.
De regulă însă, conceperea unei astfel de liste va reflecta înclinaţia autorului, nu un echilibru istoric corect. O asemenea listă dă impresia că aproape toate lucrurile rele din istorie ori au fost săvârşite de americani, ori au fost suferite de americani destul de recent, ceea ce lasă să se înţeleagă că americanii sunt, în mod intrinsec, mai importanţi decât oricine altcineva.
Alte liste ar putea să dea impresia că tot ce a fost rău îşi are rădăcinile într-o cauză (de pildă, resurse, rasism, religie), o cultură (comuniştii, Occidentul, musulmanii) sau o metodă (război, exploatare, impozite). Cei mai mulţi oameni află despre atrocităţi în mod întâmplător – dintr-un documentar TV, câteva filme, un site politic, o broşură turistică şi de la tipul ăla furios de la bar – şi apoi încep să judece lumea pe baza acestor exemple. Eu sper să ofer o gamă de cazuri mai largă şi mai echilibrată, care să vă fie de folos când discutaţi despre istorie.
Ca să nu nedreptăţesc nici o tabără, am ales cu grijă o sută de evenimente care se detaşează în privinţa victimelor făcute de oameni printre semenii lor, indiferent de cine a fost implicat sau de motivul pentru care a făcut-o. Pentru a pune în evidenţă baza statistică a acestei liste, am rezervat evenimentelor respective un spaţiu proporţional cu gravitatea lor. Câteva milioane de victime ocupă mai multe pagini, în vreme ce câteva sute de mii ocupă câteva paragrafe. Cel mai nimicitor eveniment are parte de cel mai lung capitol ”.
Dezbaterea din această seară de la Librăria Humanitas Cişmigiu va fi moderată de Dan Flonta.
