13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialRomanul "Vizuina", de Norman Manea, a apărut în limba cehă

Romanul “Vizuina”, de Norman Manea, a apărut în limba cehă

Romanul "Vizuina", de Norman Manea, apărut recent în limba cehă, cu o traducere semnată de Jiří Našinec, la editura locală Argo, va fi lansat, marţi, la Praga, informează Institutul Cultural Român (ICR), potrivit Mediafax.

Astfel, ICR Praga, în parteneriat cu Asociaţia Cehia-România şi Catedra de Românistică a Universităţii Caroline, organizează, în Anticariatul subteran (librărie din centrul Pragăi cu o foarte frumoasă arhitectură şi decoruri), marţi, de la orele 18.00, lansarea versiunii cehe a romanului "Doupě", de Norman Manea, apărut recent în limba cehă, cu o traducere semnată de traducătorul Jiří Našinec, la editura locală Argo. Varianta în limba română a romanului,"Vizuina", a apărut la editura Polirom.

Norman Manea, născut în 1936, este unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, profesor de literatură europeană şi "writer in residence" la Bard College, New York. De la debutul din 1966 şi până în 1986, când a plecat din ţară, a publicat zece volume, fiind distins cu premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). În 1992, a primit Bursa Guggenheim şi premiul MacArthur, în 2002 i s-a atribuit premiul internaţional de literatură Nonino pentru Opera omnia, iar, în 2006, premiul Médicis Étranger, pentru volumul "Întoarcerea huliganului".

În anul 2010, a primit titlul de Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor din partea Guvernului francez, iar, în anul 2011, a fost distins cu prestigiosul premiu literar Nelly Sachs. În 2012, Uniunea Scriitorilor din Romania i-a decernat premiul naţional pentru literatură şi, în anul 2014, l-a inclus pe lista propunerilor României pentru premiul Nobel pentru literatură.

Lansarea romanului său la Praga va fi însoţită, ca eveniment conex, de lecturi publice – realizate de înşişi traducătorii de limba cehă ai operelor respective – din autorii invitaţi la Standul Naţional al României de la recent încheiatul târg de carte de la Praga (Emil Brumaru, Ioan T. Morar, Krista Szöcs, Lavinia Bălulescu, Ileana Cudalb şi Bogdan Suceavă).

Cele mai citite

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...
Ultima oră
Pe aceeași temă