15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialScriitori din Ungaria, Austria, Israel, Ucraina, Bosnia, Cehia sau Macedonia vin la...

Scriitori din Ungaria, Austria, Israel, Ucraina, Bosnia, Cehia sau Macedonia vin la Timișoara

Ediţia a patra a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) va avea loc anul acesta între 21-23 octombrie, aceasta fiind cea mai complexă ediţie de până acum. Proiectul se deschide și înspre publicul tânăr, prin întâlnirile scriitorilor cu elevii de la cele mai importante licee timișorene și prin conferințele dedicate studenților de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Pe lista oaspeților din străinătate se află nume precum:

György Dalos (Ungaria) – reputat istoric, scriitor și jurnalist, unul dintre membrii fondatori ai mişcării anticomuniste din Ungaria, laureat în 2010 cu prestigiosul „Premiu pentru Înţelegere Europeană”, conferit de Târgul de Carte de la Leipzig

Meir Shalev (Israel) – unul dintre cei mai apreciaţi prozatori israelieni ai momentului și una dintre cele mai credibile voci ale jurnalismului israelian contemporan

Radka Denemarková (Republica Cehă) – laureată a numeroase premii și o traducătoare de succes (traducătoarea operei Hertei Müller în limba cehă), una dintre personalităţile puternice ale literaturii cehe contemporane

György Dragomán (Ungaria) – autor tradus cu succes peste tot în lume, unul dintre cei mai premiaţi scriitori est-europeni ai ultimilor ani

Marjana Gaponenko (Austria, Ucraina) – o apariţie inconfundabilă printre tinerii scriitori de limbă germană, foarte bine primită atât de critici, cât și de publicul cititor

Lidija Dimkovska (Republica Macedonia) – poetă ale cărei poeme au apărut în traducere în peste 30 de limbi străine și unul dintre cei mai importanți traducători de literatură română în spațiul balcanic

Adisa Bašić (Bosnia și Herțegovina) – prezenţă remarcabilă în contextul literaturii bosniace de astăzi, cunoscută și în calitate de critic literar și profesor de scriere creativă

Oaspeților din străinătate li se vor alătura, de-a lungul celor 3 zile ale Festivalului, nume importante ale literaturii române contemporane: Andrei Pleșu, Ioana Pârvulescu, Cristian Teodorescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Miruna Vlada, Ion T. Morar sau Petru Ilieșu.

Prin arhitectura programului, ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) este cea mai complexă din istoria proiectului – festivalul se deschide și înspre publicul tânăr, prin întâlnirile scriitorilor cu elevii de la cele mai importante licee din capitala Banatului și prin conferințele dedicate studenților de la Universitatea de Vest din Timişoara.

Festivalul Internaţional de Literatură de la Timișoara (FILTM), un proiect inițiat în 2012, de Oana Boca, Ioana Gruenwald și Robert Șerban, se numără pe lista proiectelor cu care Timișoara candidează la statulul de „capitală culturală europeană” în  2021. Evenimentul are loc în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara.

Cele mai citite

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...
Ultima oră
Pe aceeași temă