13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialTOPUL celor mai furate cărți

TOPUL celor mai furate cărți

Cărțile scrise de Andreea Esca, Lucian Boia şi Andrei Pleşu, volume care s-au numărăt printre bestsellerurile anului 2014, se află şi pe lista celor mai furate cărţi din librării în acest an, potrivit unui studiu efectuat de librăriile Humanitas. Din acest studiu, la care au participat echipele de inventar din 11 oraşe din ţară, a rezultat că românii au fost mai cinstiţi în 2014.

"Trendul a fost semnificativ influenţat de instalarea camerelor de luat vederi şi de cele câteva intervenţii hotărâte ale librarilor care au apelat în cazurile flagrante numărul 112", a declarat, Bogdan Baciu, coordonator PR & Marketing librăriile Humanitas, citat de MediafaxPotrivit acestuia, între preferinţele celor care au reuşit totuşi să iasă din librării fără să treacă pe la casă sunt magneţii, semnele de carte, cărţile poştale şi felicitările.

Dacă la librăria Humanitas Kretzulescu cele mai mari minusuri sunt din categoria revistelor literare sau cărţi pentru copii, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, hoţii au fost mai degrabă interesaţi de cărţile de drept, psihologie şi medicină, unul dintre motive fiind probabil acela de a le vinde mai departe în anticariate, a mai spus Bogdan Baciu.

Totodată, bestsellerurile anului 2014 sunt pe primele locuri şi în topul minusurilor. "Adulter", de Paulo Coelho, "Balcic. Micul paradis al României Mari", de Lucian Boia, "Despre frumuseţea uitată a vieţii", de Andrei Pleşu, "Fluturi", de Irina Binder, "Ce-am făcut când am tăcut", de Andreea Esca, "Suveranii României. Monarhia, o soluţie?" şi "Primul Război Mondial", de Lucian Boia sunt doar câteva dintre cărţile care, conform studiului efectuat recent, au fost furate din librării în 2014.

Pe de altă parte, Petre Dănilă, reprezentant al Companiei de Librării Bucureşti, a precizat, pentru MEDIAFAX, că cele mai furate cărţi ale anului 2014 din lanţul de librării au fost "Atlas geografic", de Octavian Mândruţ (editura Corint), "Atlas Geografia României pentru clasa a IV-a", de Manuela Popescu (editura Aramis), "Oameni buni şi oameni de bine", de Iris Murdoch (editura Polirom), "Clubul norocoaselor", de Amy Tan (editura Polirom) şi "Copilăria", Maxim Gorki (editura Polirom).

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă