20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialTranșee săpate adânc în limba română

Tranșee săpate adânc în limba română

Scriitorul Radu Paraschivescu, fin colecţionar de perle care provin din amplul program de siluire a limbii române, singurul cu care politicienii noștri se pot mândri că îl duc până la capăt, a mai scos de curând pe piaţă una dintre cărţile dedicate inepţiilor spuse de cei ce  conduc destinele ţării sau de “vedetele” care ne-au acaparat micile ecrane și nu vor să mai plece cu nici un chip din viaţa noastră.

olumul “Muște pe parbrizul vieţii” este deja al treilea dintr-o serie ce se anunţă a fi aproape fără sfârșit, tot așa cum infinite par a fi prostia și grandomania emiţătorilor de perle ce apar în această amplă culegere.

“Cu opt ani în urmând am publicat prima ediţie din «Ghidul nesimţitului”, nu m-am gândit la acel fals tratat de supravieţuire în mediu ostil ca la o piesă dintr-un puzzle. Și nu mi-am spus că lângă piesa aceea s-ar cuveni să se așeze și altele, pentru a da împreună o imagine a României ultimului deceniu”, mărturisește Radu Paraschivescu în “argumentul” lucrării sale. “N-am percutat nici măcar când am pus pe piaţă, spre sfârșitul lui 2006, prima colecţie de gogomănii autohtone, sub titlul «Fie-ne tranziţia ușoară. Perle românești». În 2007, am recidivat cu “Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie”, dar tot nu am văzut ceea ce ar fi trebuit deja să-mi sară în ochi. Mă comportam ca în faţa unui desen care își dezvăluie concomitent două chipuri, dintre care distingi doar unul. Vălul mi-a căzut de pe ochi abia în 2009, odată cu «Dintre sute de clișee», o carte despre ceea ce am numit, cu o formulă care probabil că a plăcut, din moment ce a fost preluată fără ghilimele, “româna cu fixativ”. Atunci s-a produs declicul. Mi-am spus că ar fi păcat să nu fructific o perspectivă care se deschidea singură, fără forţări ale notei-aceea de a discuta, cu mijloacele comicului, două chestiuni care au cariat zâmbetul ţărișoarei: vulgarizarea comportamentului public și dispreţul pentru limba română.”

Astfel au apărut volumul “Maimuţa carpatină“ și cel pe care vi-l prezentăm noi azi, «Muște pe parbrizul vieţii: Nou catalog de perle»“.

Ca orice lucrare serioasă,  cartea e ămpărţită pe capitole dedicate câte unei “felii” din viaţa noastră: afaceri, politică, media și showbizz, cultură, sex, dragoste, sănătate, medicină, fotbal, gândire, filozofie și religie. Perlele scoase de elevi la bacalaureat “merită“ și ele un capitol întreg. 

De departe, cei mai prolifici emiţători de perle sunt aleșii poporului, care au o relaţie extrem de perversă cu limba română, pe care o violează în fel și chip, din toate poziţiile. 

“Asemenea intrări pe poarta din dos sunt obscure”, este de părere Ion Iliescu, referindu-se probabil la modul de a se strecura în politică al unor colegi de-ai săi de partid. Nu același lucru l-ar putea spune Iliescu despre fostul său prim ministru, Adrian Năstase, despre care crede că este “un om cu o forţă de penetrare serioasă“. Deși liber cugetător declarat, tovarășul Iliescu nu se opune din când în când câte unui dar divin pe care, înţelept, nu-l comentează: „Dacă Dumnezeu a hotărât ca eu să fiu președintele României și nu patriarhul ei, a știut de bună seamă ce face.” Dar dacă credeţi că Ion Iliescu s-a pocăit, întărcându-și faţa către cele sfinte, acest lucru este, ca să-l cităm pe acesta, “o iluzie falsă”.

Campionii absoluţi ai “dudelor” emise în spaţiul public sunt Gigi becali și Marian Vanghelie. “Eu de la opt la unșpe nu știu Dumnezeu ce-mi spune“, declară primul ortodox al ţării,  Gigi Becali, care se teme de ispite, deși nu le refuză chiar pe toate. Io mi-am pus Boom TV de-ăsta de curând. Și la Boom TV are și două canale porno. Și i-am spus lu ăla: „Bă, mie p-astea scoate-mi-le! În primul rând că n-am nevoie și, în al doilea rând, că, dacă le am, mă uit la ele”.  La capitolul sex, miliardarul cu domiciliul momentan la Poarta Albă pare a fi mare cunoscător, deși “eu i-am cerut voie preotului să mă împreunez cu nevasta mea, nu să fac sex cu ea. Că eu nu fac sex cu nevasta mea.” El le dă sfaturi și în acest sens jucătorilor săi: “Eu le spun mereu fotbaliștilor să facă dragoste normal. De la oral le tremură genunchii.” Cu un singur lucru nu se împacă Gigi Becali: “Bă, mie nu-mi place să citesc, că-mi lăcrimează ochii, mă dor ochii, m-ai înţeles?”

Marian Vanghelie are și el, oricât ar părea de ciudat, gingășiile lui: “Nu există fiinţă umană, fie că locuiește în Africa, în Asia sau în Rahova, care să nu fi văzut un film, să nu fi rupt o floare, o fată, un băiat, după cazul care este fiecare”. El este expert și în materie de căsătorie: “Calitatea unui soţ ideal și a unui om care mă știţi dumneavoastră cum sunt este ca, dacă faci, soţia să nu simtă“. El le dă sfaturi chiar și colegelor din opoziţie: “Eu o iubesc pe Roberta, dar ar trebui să-și găsească unul…un tip mai cuminte, un intelectual rasat care ar putea să se ademenească“. Cât despre Elena Udrea, el recunoaște pe șleau: “La toţi ne plac Elena”.

Indiferent însă de numele lor, fostul premier Adrian Năstase este de părere că: “Sunt situaţii în care femeile nu contează“. Academicianul Răzvan Theodorescu, apreciază însă sexul slab din motive spirituale: “Femeia este bună conducătoare de creștinism”.

Mare cunoscător de politică externă, Mircea Geoană avertizează: “Avem o problemă fiindcă Irlanda se poate răspândi”. Și tot el crede că “situaţia aceasta pare să creeze prea multă emoţie într-un pahar cu apă.”

La capitolul religie, toţi au opinii ferme. “Suntem mai ortodocși decât Papa de la Roma”, este convins Mircea Sandu. Iar Ilie Sârbu, fost teolog, este și mai ferm în convingeri: “Noi suntem un popor ortodox și lucrăm cu vecii vecilor“.

„Nimeni nu spune mai bine „Cristos a înviat!” decât primul sunet de ouă ciocnite»“, zice de-a dreptul pios, Adrian Năstase. 
Maria Grapini, deși intrată de curând în politică, are șanse mari să îi ajungă din urmă pe Becali și pe Vanghelie la capitolul inepţii: “Lucrurile astea trebuie cunoscute de celelalte naţii și sigur pe lângă bogăţiile naturale și ceea ce ne-a dat Dumnezeu aici, pe pământ, specific turismului, de la resurse minerale, balneare, mare, munte, Dunăre, Deltă, toate, toate, resursa istorică, situri arheologice, suntem așa, mustim de cultură și istorie”.

Cu altă ocazie însă, Grapini a declarat că, dimpotrivă, “eîncrederea, lipsa de informaţii, manipularea, lipsa de multe ori de cultură au domnit ani mulţi și asta a făcut ca furia și dorinţa de blamare globală, fără analiză cu discernământ să se dezvolte”.

Dacă la capitolul cultură are oarece confuzii, cu privire la momentele importante din viaţă, Maria Grapini nu se poate înșela: “Bună dimineaţa. Azi, în 13 noiembrie, cu mulţi ani în urmă, am avut nunta”.

În concluzie, politicienii noștri duc o luptă aprigă cu gramatica și cu logica. Nu degeaba spune, din proprie experienţă, bănuim, senatorul Gabriela Firea că: “tranșeele noastre sunt sapate în limba română”.   

Micii inculţi de azi, politicienii de mâine

Un capitol devastator este dedicat perlelor de la bacalaureat. Dăm mai jos unele dintre ele care nu mai au nevoie de nici un comentariu:

  • Unii scriitori au genul feminin, alţii genul masculin. Dar numai unii au genul epic.
  • Țăranii lui Creangă vorbesc o limbă fără greșeli de ortografie.
  • Cratima uneori apropie, alteori depărtează.
  • Numele Hyperion vine din alăturarea a două cuvinte, “hyper” și “ion”. Deci îl chema Ion, dar era mai activ.
  • Cătălin o iubește pe Cătălina într-un colţ și aceasta devine nedumerită.
  • Iubirea plutea în aer ca fumul de mici.
  • Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia împreună cu umbra sa.
  • Ion a fost lovit simbolic cu sapa.
  • Triunghiul isoscel este un patrulater cu două laturi.
  • Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
  • Inima are două atricole și două testicole.
  • Poezia postumă este o poezie pe care poetul a scris-o după ce-a murit.
  • Luceafărul este cea mai lungă poezie din lume și din România, deși nu s-a hotărât încă câte strofe are.
  • Cătălina i-a spus lui Cătălin:”Nu pune punct, când inima îţi cere virgulă.”
  • Cu acest ultim îndemn în suflet, punem și noi punct articolului nostru, dar suntem convinși că Radu Paraschivescu nu a pus decât, cel mult, punct și virgulă demersului său de a culege recoltele peste măsuruă de bogate ale inculturii “vedetelor” noastre.
Cele mai citite

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă