20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternațional2000 de artiști la Festivalului Internaţional de Folclor

2000 de artiști la Festivalului Internaţional de Folclor

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor din Capitală, intitulată "Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu", la care vor participa peste 2.000 de artişti, începe vineri, în cel mai vechi parc bucureştean, cu o paradă a costumelor populare, informează municipalitatea. Manifestarea deschide seria evenimentelor care celebrează 555 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului.

La festivalul organizat în perioada 20-22 iunie, între orele 10.00 şi 22.00, vor participa artişti din toate zonele României, ansambluri din Bulgaria, Letonia, Republica Moldova, Serbia şi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale (aromână, tătară, italiană, moldovenească, turcă, elenă, maghiară, germană, rromă, ucrainiană, bulgară, rusă şi letonă).

Organizatorii precizează că evenimentul va reuni spectacole de folclor tradiţional, dar şi un târg de meşteşugari care va include, pe lângă produsele tradiţionale româneşti şi demonstraţii ale meşterilor populari, o zonă dedicată spectacolelor de folclor reinterpretat, ateliere de creaţie, teatru pentru copii, o zonă gastronomică şi plimbări cu trăsuri şi ponei.

Astfel, vineri, la ora 15:00, deschiderea va fi făcută cu o paradă a costumelor populare pe traseul Ateneul Român – Calea Victoriei – Cercul Militar – bulevardul Regina Elisabeta – Parcul Cişmigiu, iar pe parcursul celor trei zile festivalul urmează să se desfăşoare pe trei scene amplasate în parcul Cişmigiu.

Programul de la Scena Mare va fi împărţit dupa zonele geografice ale României. Vineri vor susţine concerte ansambluri folclorice şi solişti de muzică populară renumiţi din Dobrogea, Crişana şi Muntenia, sâmbătă, cei din Oltenia, Moldova şi Maramureş, iar duminică, cei din Banat, Transilvania şi Bucovina.

A doua scenă a festivalului va fi dedicată cântecelor şi jocurilor interpretate de copii.

În cel de-al treilea spaţiu destinat festivalului, denumit "Fân Zone", copiii şi tinerii vor putea participa la ateliere de creaţie, unde vor putea învăţa meşteşuguri tradiţionale, respectiv ţesut, cusut, pictură, sculptură şi modelaj.

Reprezentanţii municipalităţii mai arată că pe scena "Fân Zone", în prima parte a fiecărei zile, cei mici vor putea asculta piese de teatru puse în scenă de actorii Teatrului Ion Creangă şi vor putea participa la cursuri de dans.

În cea de-a doua parte a fiecărei zile, pe scena de la "Fân Zone" vor concerta Maria Radu and Band, Nightlosers, Hara, Adrian Nour şi Trio Zamfirescu, Cobzality, Mara & Kult Studio, Alina Manole & Band, Dj Gojira, Georgiana Manaila & Misteria Carpatica, Cornelia Tihon & Band, Liverpool – A Tribute to The Beatles, Aylin and The Lucky Charms şi Classic Beat Orchestra.

Totodată, pentru a sărbători Ziua Internaţională a Iei, organizatorii festivalului invită toţi vizitatorii să adopte o ţinută de inspiraţie folclorică pe care fotografii oficiali ai evenimentului o vor surprinde şi distribui pe pagina de Facebook a manifestaţiei.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin CreArT – Centrul de Creaţie, Arta şi Tradiţie, accesul fiind gratuit la toate manifestările.

Cele mai citite

VIDEO. Trei morți și mai mulți răniți după ce un autobuz a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg

Trei pasageri ai unui autobuz au murit, iar alți șase sunt internați de urgență la spital, după ce autobuzul în care se aflau a...

Declin demografic în România. Numărul de nașteri scade

Declinul demografic în România devine tot mai evident, cu un număr tot mai mic de nașteri înregistrat în primele trei luni ale acestui an,...

Cum alegi mobila de dormitor: Ghid complet pentru o amenajare eficientă și confortabilă

Dormitorul este una dintre cele mai importante camere din casa ta. Este locul unde petreci o mare parte a timpului, unde te odihnești și...
Ultima oră
Pe aceeași temă