24.5 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăInternaționalAcces interzis la Filarmonica Banatul pentru copiii sub șapte ani. Care este...

Acces interzis la Filarmonica Banatul pentru copiii sub șapte ani. Care este motivul

Accesul copiilor sub șapte ani, la concertele și recitalurile Filarmonicii Banatul din Timişoara, este interzis, chiar dacă ei sunt însoțiți de părinți. Consilul de Administrație al instituției motivează decizia precizând că ei deranjează spectacolul şi concentrarea artiştilor, informează Agerpres.

„Hotărârea a fost adoptată de Consiliul de Administraţie al Filarmonicii Banatul, în aprilie 2016. Astfel, este interzis accesul copiilor care au vârsta sub şapte ani la concertele şi la recitalurile filarmonicii, chiar dacă sunt însoţiţi de părinţi, cu excepţia recitalurilor educative, destinate şi celor mai mici’, a declarat directorul Filarmonicii Banatul,  prof. Ioan Coriolan Gârboni.

Reprezentantul instituției susține că ei deranjează spectacolul şi concentrarea artiştilor, întrucât nu au răbdare, se plictisesc sau nu suportă momentele când lucrările simfonice ating intensitate „forte”. Astfel, copiii încep să se plimbe prin sală, vor să mănânce sau să bea apă ori sucuri, foşnesc ambalaje de dulciuri, plâng, vorbesc cu voce tare. 

Totodată, Ioan Coriolan Gârboni mai susține că au fost luate „măsuri de bun simț” care vizează și spectatorii de vârste mai mari, astfel că folosirea telefoanelor mobile şi a aparatelor de fotografiat de orice fel, în timpul concertelor şi al recitalurilor Filarmonicii Banatul, este interzisă, cu excepția jurnaliștilor acreditați. 

 

Cele mai citite

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul...

Gabriela Firea vrea să facă metrou până în orașul Voluntari, unde e primar soțul, Florentin Pandele

Gabriela Firea anunță că, dacă va fi din nou aleasă primar general al Capitalei, va prelungi metroul din București până în orașul Voluntari, unde...

Imediat după alegerile locale se măresc amenzile. Creșterea salariului minim brut implică și creșterea amenzilor

Salariul minim brut crește cu 400 de lei, de la 3300 la 3700 de lei, începând din data de 1 iulie 2024, dar creșterea...
Ultima oră
Pe aceeași temă