15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalAflă când va avea loc următoarea ediţie a Globurilor de Aur

Află când va avea loc următoarea ediţie a Globurilor de Aur

Cea de-a 71-a gală de decernare a premiilor Globul de Aur, unul dintre cele mai importante evenimente din sezonul premiilor de la Hollywood, va avea loc pe 12 ianuarie 2014, au anunţat joi organizatorii, citaţi de AFP, potrivit Mediafax.

Gala va fi organizată ca în fiecare an sub forma unui dineu la hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, a precizat într-un comunicat Asociaţia presei străine de la Hollywood, organizatoarea evenimentului.

Nominalizările pentru Globurile de Aur vor fi anunţate pe 12 decembrie 2013.

Globurile de Aur vor fi înmânate cu doar câteva zile înainte de anunţarea nominalizărilor la premiile Oscar, pe 16 ianuarie 2014. Gala de decernare a premiilor Oscar, evenimentul care încheie sezonul premiilor de la Hollywood, va avea loc pe 2 martie 2014, puţin mai târziu decât de obicei, pentru a nu se suprapune cu Jocurile Olimpice de iarnă.

Gala Globurile de Aur, deşi rămâne unul dintre evenimentele de marcă, fiind foarte apreciată de staruri, este criticată de o parte a industriei cinematografice, care pune sub semnul întrebării reprezentativitatea unora dintre cei 90 de membri cu drept de vot care decid câştigătorii Globurilor – unii dintre ei nici nu mai sunt jurnalişti activi -, în comparaţie cu cei 5.800 de membri cu drept de vot din Academia de film americană, organizaţia care decernează Oscarurile.

În 2013, atât organizatorii Globurilor de Aur, cât şi organizatorii galei Oscarurilor au premiat la categoria cea mai importantă – cel mai bun film al anului – pelicula “Argo”, regizată de Ben Affleck.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Replica lui Nicușor Dan pentru Cristian Popescu Piedone care s-a declarat interlop: „ Știm toți”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, i-a replicat lui Cristian Popescu Piedone tot cu un mesaj inscriptionat pe tricou dupa ce acesta s-a afisat vineri cu...

O familie de 9 persoane, dintre care șase copii, din Rafah a fost ucisă într-una tac israelian

Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al...
Ultima oră
Pe aceeași temă