14.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăInternaționalCannes 2016: Juriul, un balaur cu nouă capete

Cannes 2016: Juriul, un balaur cu nouă capete

Juriul Festivalului de la Cannes a fost comparat cu „un balaur cu nouă capete“ de preşedintele său, regizorul australian George Miller, într-un interviu difuzat miercuri de televiziunea festivalului.

„Pentru noi va fi deosebit de interesant, pentru că suntem nouă persoane.  Sunt mulţi critici, jurnalişti şi publicul, care vor avea toţi propriul punct de vedere. Trebuie să fim ca un balaur cu nouă capete pentru a putea reflecta împreună“, a spus realizatorului celebrei saga „Mad Max“ citat de AFP.

„Nu ştim cum se vor desfăşura lucrurile. Pentru mine, Palme d’Or va fi acordat unui film cu multă forţă şi un mare impact“, a răspuns Miller la întrebarea care sunt criteriile sale pentru ca un film să câştige marele premiu.

Sub preşedinţia lui George Miller, juriul compus din opt membri – Arnaud Desplechin, Kirsten Dunst, Valeria Golino, Mads Mikkelsen, Laszlo Nemes, Vanessa Paradis, Katayoon Shahabi şi Donald Sutherland – va avea ca misiune să decerneze, pe 22 mai, trofeului Palme d’Or şi celelalte premii ale concursului.

Veteranul actor hollywoodian Donald Sutherland, 80 de ani, a declarat la rândul său că „va căuta un film care îi va schimba viaţa“.

În ceea ce o priveşte pe actriţa şi cântăreaţa franceză Vanessa Paradis, „Palme d’Or“ va merge la filmul care o va impresiona cel mai mult în momentul vizionării şi care o va face să se gândească mai târziu la el.    

Cele mai citite

SUA nu consideră că Israelul face „genocid” în Gaza, dar trebuie „ să protejeze civilii”

Statele Unite(SUA) nu consideră că Israelul comite un "genocid" în Fâşia Gaza, dar îl îndeamnă pe aliatul lor "să facă mai mult pentru a...

Contraoferta lui Xi Jinping la Europa cu două viteze

Liderul chinez Xi Jinping a vizitat recent trei state europene: Serbia (care nu e membră a UE), Franța și Ungaria. Peste tot i s-a...

Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor susține protestul „Noapte în muzeele din România”

Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor se declară solidară cu revendicările sindicatelor din cultură şi îşi exprimă speranţa în adoptarea rapidă de către "factorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă