7.4 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalCe spune cântărețul James Blunt despre hit-ul său "You're Beautiful"

Ce spune cântărețul James Blunt despre hit-ul său “You’re Beautiful”

Cântăreţul britanic James Blunt a declarat, într-un interviu acordat revistei Hello!, că unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale, "You're Beautiful", un hit mondial, este un single "enervant", relatează Mediafax.

"Acest cântec, «You're Beautiful», a tot fost băgat pe gâturile oamenilor, încât a devenit enervant, iar oamenii au început să asocieze artistul cu acest cuvânt", a declarat cântăreţul britanic, referindu-se la piesa sa din 2005, care i-a adus totuşi celebritatea.

Ajuns în fruntea topurilor muzicale din Statele Unite şi Australia, cântecul "You're Beautiful", vândut în peste 3 milioane de copii, vorbeşte în versurile sale despre sentimentele cântăreţului James Blunt atunci când acesta o vede pe fosta lui iubită alături de un alt bărbat.

Artistul britanic, în vârstă de 40 de ani, consideră că acest cântec a fost comercializat pentru fanele sale şi, din acest motiv, i-a "pierdut" pe fanii lui de sex masculin.

"Cei de la marketing m-au descris ca pe o persoană extrem de serioasă şi de fermă, însă eu nu sunt absolut deloc astfel, iar prietenii mei ştiu acest lucru", a adăugat James Blunt.

"Am lansat câteva cântece mai mult decât lacrimogene, pentru care sunt cunoscut în lume, dar cred că am depăşit acest capitol astăzi", a spus artistul.

James Blunt a devenit celebru în 2005, cu piesa "You're Beautiful", care a fost intens difuzată de toate posturile de radio din lume, iar apoi cu single-ul "Goodbye My Lover", inclus pe albumul "Back to Bedlam".

De la debutul său artistic, James Blunt a fost recompensat cu două trofee Brit, unul pentru cel mai bun artist britanic, iar celălalt, pentru cel mai bun material pop, dar şi cu premiul Grammy, în 2007, la categoria "cea mai bună interpretare masculină", pentru cântecul "You're Beautiful". De asemenea, artistul are în palmares două premii Ivor Novello, precum şi alte cinci nominalizări la Grammy Awards, în 2006.

Artistul britanic va reveni în România pe 31 octombrie, când va susţine un show în cadrul evenimentelor care vor marca inaugurarea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca.

Cele mai citite

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...
Ultima oră
Pe aceeași temă