14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInternaționalConstanța, la câteva zile de un record mondial. Mii de persoane vor...

Constanța, la câteva zile de un record mondial. Mii de persoane vor dansa sirtaki pe 28 mai

Pe 28 mai, Constanța ar putea intra în Cartea Recordurilor printr-un dans grecesc.

Primul lucru pe care îl subliniază organizatorii este că evenimentul, Comunitatea Elenă „Elpis“, nu are nici o conotație politică.

”Este un eveniment cu scop cultural. Ne propunem să aducem sub acelaşi dans, sub acelaşi zâmbet adus de acordurile unui dans, orice român, grec, turc etc., orice naţionalitate, orice om cu orice religie pentru o strângere de mână, chiar dacă aceasta durează numai 5 minute cât durează dansul, dar benefică pentru cei care trăiesc în România”, afirmă Anton Antoniadis, președintele comunității.

Antrenamente până în ultima zi

Pentru a bate precedentul record este nevoie de minimul 5.615 persoane/dansatori. Coregrafia dansului este special concepută pentru a fi uşor de învăţat de oricine. De săptămâni bune se organizează antrenamente nu numai în Constanța, ci și în alte orașe din țară. Acestea vor continua până în ultima zi.

Evenimentul va avea loc pe plaja Modern din Constanţa, în vecinătatea Portului Tomis, în data de 28 mai 2016, şi va fi delimitat cu garduri de protecţie pentru uşoara localizare.  Participanţii vor putea începe să intre în perimetrul respectiv începând cu ora 17.00, iar evenimentul va începe în jur de ora 19.00!

Parada costumelor naţionale

Se va organiza o paradă a costumelor naţionale, care va începe de la Poarta 1 a Portului Constanţa, va continua pe faleza Cazinoului, Comandamentul Marinei, va străbate Portul Tomis, şi se va sfârşi pe plaja Modern. La paradă vor participa toate ansamblurile de dansuri ce vor participa la eveniment, respectiv cele româneşti, greceşti, turceşti, tătăreşti, armâneşti, ale comunităţii Ruso-Lipovene, etc. Parada va începe în jurul orei 17.00.

Condiţii de participare

Toţi dansatorii trebuie să cunoască coregrafia, să aibă discernământ. La înscriere se vor confrunta şi listele cu cei înscrişi până la ora evenimentului. Voluntarii vor avea tricouri separate de altă culoare oferite de organizatori concepute special pentru acest eveniment pentru a fi recunoscuţi, nu vor dansa şi vor fi pentru următoarele două sarcini: să ofere fiecărui participant la intrare o brăţară cu numărul de concurs, tricoul special al evenimentului precum şi sticla de apă plată; să fie Observator Cartea Recordurilor, adică să aibe în grijă câte un grup a câte 50 de participanţi, să-i aşeze pe locuri şi să noteze câţi dintre aceştia nu au prestat dansul.

Ținută obligatorie

Toţi participanţii (în afară de cei ce fac parte din ansambluri organizate de dans care vor purta costumele specifice, adică cele populare) vor participa numai în ţinută obligatorie adică, blugi de culoare albastră şi tricou alb simplu.

De asemenea, primii 5.800 de participanţi vor primi tricoul oficial al evenimentului cu care vor dansa în cadrul evenimentului, tricou oferit gratuit de către organizatori! Nu se permit tricouri de altă culoare decât albe, nu se permit tricouri sau şepci care fac reclamă la ţigări sau băuturi, nu se permit şepci sau orice alte asemenea indiferent de culoare, şi nu în ultimul rând, acest eveniment fiind unul pur cultural, nu se permit sub nici o formă tricouri, şepci sau orice altă îmbrăcăminte care să aibe însemne electorale sau partide, chiar şi ale unor candidaţi independenţi.

Deci, în afară ţinutei descrise mai sus, nu se va permite accesul în perimetrul evenimentului!  În afară de ţinuta prezentată mai sus, nu va putea fi primit nici un participant, dat fiind protocolul deja încheiat cu cei de la Cartea Recordurilor care specifică clar acest lucru. Ca recomandare, dat fiind că se va dansa pe nisip, este bine să purtați încălţăminte uşoară adecvată.

De asemenea, articipanţii sunt rugaţi să aibă cât mai puţine obiecte personale, genţi etc. pentru a putea face că spaţiul să nu fie încărcat de echipamente sau obiecte ce vor încurca la dans participantul sau pe cel de lângă el.    

După eveni­men­tul propriu-zis, va urma un concert de muzică grecească în aceeaşi locaţie.

Cele mai citite

Cutremur în Serbia, la granița cu România

Un cutremur cu magnitudinea 4,4 s-a produs în această dimineaţă, la ora locală 8:42, în Serbia, la graniţa cu România, potrivit informaţiilor publicate de...

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...
Ultima oră
Pe aceeași temă